Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 356/2006 AI generated

Customs officer's reclassification to assistant grade upheld as lawful under Emergency Ordinance No. 92/2004; appeal dismissed as unfounded.

Case Number Decizia nr. 356/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's ruling and the validity of the administrative order, meaning the customs authority prevailed. The dispute arose when the claimant challenged Order No. 78/2005 and an accompanying letter, which reclassified him from an "inspector specialist" to a public service position of "inspector, class I, professional grade 'assistant', salary step 1," alleging it was an abusive, unlawful, and unconstitutional demotion that violated his remuneration and promotion rights magisterially rooted in the administrative litigation. The court held that the order was lawfully issued under Article 6(3) of Emergency Ordinance No. 92/2004, which expressly mandated the reclassification of public servants in his salary category into the "assistant" grade, and noted that the Constitutional Court had already ruled that such reclassification and salary adjustments by law do not constitute fundamental rights nor a demotion, since the legislature has discretion in setting professional grading.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004; Customs officer's reclassification to assistant grade upheld as lawful under Emergency Ordinance No. 92/2004; appeal dismissed as unfounded: Astfel, prin art. 6 alin. (1) - (9) din O.U.G. nr. 92/2004, s-a prevăzut reîncadrarea funcționarilor publici de execuție, în grade profesionale și trepte de salarizare, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcției publice.

Keywords

AI generated
emergency ordinance administrative authority adjustment of remuneration customs profession public service validity of service

Cited Legislation

AI generated
art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, funcționarii publici de execuție salarizați potrivit O.U.G.
art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004
De altfel, Curtea Constituțională, soluționând mai multe excepții de neconstituționalitate care au vizat prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004 (Deciziile nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.R. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Oradea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 78 din 26 ianuarie 2005, precum și a adresei nr. 2000 din 3 februarie, emisă de Direcția Regională Vamală Oradea.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărui anulare o solicită, a fost reîncadrat, conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, în gradul profesional de asistent, invocând excepția de nelegalitate a acestui text, pe considerentul că ordonanța abrogă dispozițiile unei legi organice, respectiv Legea nr. 161/2003, privind reîncadrarea funcționarilor publici. A mai arătat că acest act este abuziv, nelegal și neconstituțional, întrucât prin el a fost retrogradat în funcție, i s-a încălcat dreptul privind remunerarea muncii prestate și acela privind promovarea, creându-i o inechitate față de persoanele ce s-ar fi prezentat la concurs, pentru ocuparea unei funcții vacante.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 175/CA/2005-PI din 30 mai 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant, reținând că ordinul contestat a fost emis cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, atât în ce privește reîncadrarea reclamantului în funcție, corespunzător gradului profesional, cât și în ce privește salarizarea, acestea fiind conforme cu Anexa nr. III la O.U.G. nr. 92/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul A.R.

Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o soluție nelegală, ca urmare a aplicării greșite a prevederilor O.U.G. nr. 92/2004, care a fost adoptată, doar pentru modificarea gradelor profesionale și salarizarea funcționarilor publici, iar nu o reîncadrare pe funcții publice a acestora.

Recursul este nefondat.

Prin O.U.G. nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, urmărindu-se crearea premiselor pentru aplicarea din anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, crearea unei ierarhizări pe categorii, clase și grade profesionale și salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanța și complexitatea atribuțiilor din fișa postului.

Astfel, prin art. 6 alin. (1) - (9) din O.U.G. nr. 92/2004, s-a prevăzut reîncadrarea funcționarilor publici de execuție, în grade profesionale și trepte de salarizare, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcției publice.

De asemenea, prin art. 7 alin. (1) - (9) din aceeași ordonanță de urgență, s-a prevăzut salarizarea funcționarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau potrivit O.U.G. nr. 82/2004 și cu gradele profesionale și treptele de salarizare corespunzătoare funcțiilor de conducere, la care se adaugă indemnizațiile de conducere.

Prin Ordinul nr. 78/2005, emis de șeful Autorității Naționale a Vămilor, s-a dispus, începând cu 1 ianuarie 2005, reîncadrarea funcționarilor publici din cadrul Direcției Regionale Vamale Oradea, în funcțiile publice redate în dreptul fiecăruia, beneficiind de salariile de bază corespunzătoare, potrivit anexei care face parte din ordinul respectiv.

Astfel, reclamantul care, potrivit O.U.G. nr. 82/2004, era salarizat la 1 noiembrie 2004, pentru funcția publică de execuție de inspector de specialitate, categoria A, clasa a III-a, gradul 1, a fost reîncadrat, potrivit O.U.G. nr. 92/2004, în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional „asistent”, treapta 1 de salarizare, înregistrând o creștere salarială de 1.372.800 ROL.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, funcționarii publici de execuție salarizați potrivit O.U.G. nr. 82/2004, la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 1, se reîncadrează în gradul profesional „asistent” și beneficiază de salariul de bază prevăzut în Anexele nr. I - IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional „asistent”, treapta 1 de salarizare.

Or, prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 78/2005, reîncadrarea și salarizarea reclamantului s-a realizat întocmai potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, actul administrativ fiind, deci, emis pe baza și în executarea în concret a legii.

Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond că Ordinul nr. 78/2005 este legal, el fiind emis în baza și pentru executarea prevederilor O.U.G. nr. 92/2004.

De altfel, Curtea Constituțională, soluționând mai multe excepții de neconstituționalitate care au vizat prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004 (Deciziile nr. 289, nr. 305, nr. 339, nr. 394, ș.a., pronunțate de Curtea Constituțională, publicate în Monitorul Oficial al României, nr. 586, nr. 629, nr. 738 și nr. 787/2005), a statuat că, atât încadrarea, prin lege, a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, cât și salarizarea conform acestei încadrări, nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege, cum s-a întâmplat în cazul O.U.G. nr. 92/1994.

De asemenea, a mai precizat Curtea Constituțională, pe drept cuvânt și riguros științific, că ține de opțiunea liberă a legiuitorului, încadrarea în categorii, clase și grade profesionale a funcționarilor publici, fără ca aceasta să reprezinte o retrogradare.

În concluzie, recursul va fi respins, sentința atacată și ordinul atacat fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.R. împotriva sentinței civile nr. 175/CA/2005-PI din 30 mai 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.