Recognition of ethnic persecution benefits under Law 189/2000: sufficiency of witness testimony and duty to investigate evidence under Government Order 127/2002
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the pension fund’s appeal, setting aside the appellate court’s decision and remanding the case for re-judgment to supplement the evidence, thereby reversing the initial lower-court ruling that had granted the claimant’s request. The dispute concerned the annulment of an administrative decision refusing to recognize the claimant’s status as a beneficiary of Law No. 189/2000, which grants compensation for ethnic persecution and forced displacement between 1940 and 1945; the claimant alleged deportation to Transnistria, supported primarily by authenticated witness statements. The appellate court previously relied on these statements to prove the facts, but the High Court held that the witnesses’ advanced ages at the time of the events rendered their testimony insufficiently certain. Relying on Article 4 of Government Order No. 127/2002, which permits proof via official acts or witness testimony in their absence, and Article 129 paragraph (5) of the Civil Procedure Code, which imposes an active role on the judge, the Supreme Court found the probative basis precarious and mandated the collection of additional evidence to establish the fact and motive of the claimant’s refuge with certainty.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Recognition of ethnic persecution benefits under Law 189/2000: sufficiency of witness testimony and duty to investigate evidence under Government Order 127/2002: Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că în condițiile în care nici reclamantul și nici cel puțin unul dintre martori, nu pot dovedi cu înscrisuri oficiale, că au fost deportați din motive etnice, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 13 aprilie 2005, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1544 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din România.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 297 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosarul cauzei fac dovada că reclamantul a fost obligat să-și schimbe domiciliul din România, în Transnistria, împreună cu familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că în condițiile în care nici reclamantul și nici cel puțin unul dintre martori, nu pot dovedi cu înscrisuri oficiale, că au fost deportați din motive etnice, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.
În acest sens, s-a invocat interpretarea și completarea art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dată prin „mai multe acte normative sau adrese ale Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei”.
Recursul este fondat și urmează a fi admis, în sensul și pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.
Dovada încadrării în situația reglementată de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale sau, în lipsa lor, cu declarații de martori.
Martorii, ale căror declarații autentificate reprezintă singurele probe administrate în cauză, aveau la data când s-au petrecut evenimentele relatate, 1 an și, respectiv, 6 ani, vârstă care face incertă percepția lor asupra evenimentelor relatate, chiar dacă s-au aflat în aceeași situație cu reclamantul și au cunoscut „personal” cele relatate.
Față de precaritatea acestei singure probe existente în dosarul cauzei, se impune administrarea și a altor dovezi din care să rezulte cu certitudine faptul și motivația refugiului reclamantului, instanța având obligația unui rol activ, în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru aceste motive și având în vedere dispozițiile art. 312 și ale art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 297 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.