Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 13/2006 AI generated

Recognition of Persecuted Person Status for Ethnic Deportees: Sufficiency of Evidence and Scope of Protected Persons Under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 13/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the regional pension insurance house, thereby upholding the lower court's judgment that recognized the appellant's status as a beneficiary of the benefits for persecuted persons. The dispute centered on an administrative action to annul a pension office decision refusing to grant the claimant the status of a deportee or persecuted person under specific national legislation; the claimant alleged they were forced to relocate to Transnistria with their family due to ethnic persecution during the regime period between September 1940 and March 1945. Relying on Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and Law No. 118/2000, the court held that the legal definition of a persecuted person encompasses those who suffered direct consequences of ethnic persecution, including forced deportation to ghettos or camps abroad, and affirmed that such status could be proven by any available means of evidence, thereby invalidating the pension house's argument that the claimant failed to provide documentary proof of deportation.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. a) din Legea nr. 118/2000; Recognition of Persecuted Person Status for Ethnic Deportees: Sufficiency of Evidence and Scope of Protected Persons Under Law No. 189/2000: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, iar încadrarea în dispozițiile legii se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Keywords

AI generated
proof of persecution deportation of family legal status recognition of refugee status scope of the legislation status of beneficiary

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
328 din 24 mai 2005, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Curții de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile imperative prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
art. 1 lit. a) din Legea nr. 118/2000
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, reclamantul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că a fost deportat, împreună cu familia, în Transnistria și, ca atare, beneficiază de dispozițiile actului normativ invocat.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din România.

Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 328 din 24 mai 2005, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Curții de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile imperative prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 278 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, faptul că reclamantul, împreună cu familia sa, au fost obligați să-și schimbe domiciliul din motive etnice și, prin urmare, beneficiază de protecția legii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând soluția instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a dovedit cu înscrisuri, calitatea de persoană refugiată sau deportată.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, iar încadrarea în dispozițiile legii se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost nevoit să-și schimbe domiciliul, din motive etnice, iar în conformitate cu dispoziția prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 118/2000, se încadrează în dispoziția legală, cei care au fost deportați în ghetouri și lagăre din străinătate.

Pentru aceste considerente, soluția instanței de fond va fi menținută și, pe cale de consecință, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 278 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2006.