Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 998/2006 AI generated

In-kind restitution under Law No. 10/2001: validity of inheritance waiver limited to non-real property

Case Number Decizia nr. 998/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal and reversed the Court of Appeal's decision, thereby reinstating the first-instance judgment that granted the claimant's property rights in the disputed real estate. The dispute centered on a challenge to a mayoral administrative decision refusing the in-kind restitution of a residential property under Law No. 10/2001, where the claimant argued that his father's waiver of inheritance, evidenced by a notary deed, was invalid because it only pertained to a burial plot concession and did not constitute a valid renunciation of the real estate succession. The court held that the waiver was legally ineffective regarding the property in question and that the claimant's restitution petition under Article 21 of Law No. 10/2001 served as a valid acceptance of the succession, allowing him to be repudiated into the acceptance period under Article 4(3) of the same law; this interpretation was further supported by Methodological Norms 4.6 and a subsequent final court decision declaring the waiver mention in the inheritance certificate absolutely null.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; In-kind restitution under Law No. 10/2001: validity of inheritance waiver limited to non-real property: The dispute centered on a challenge to a mayoral administrative decision refusing the in-kind restitution of a residential property under Law No. 10/2001, where the claimant argued that his father's waiver of inheritance, evidenced by a notary deed, was invalid because it only pertained to a burial plot concession and did not constitute a valid renunciation of the real estate succession. The court held that the waiver was legally ineffective regarding the property in question and that the claimant's restitution petition under Article 21 of Law No. 10/2001 served as a valid acceptance of the succession, allowing him to be repudiated into the acceptance period under Article 4(3) of the same law; this interpretation was further supported by Methodological Norms 4.6 and a subsequent final court decision declaring the waiver mention in the inheritance certificate absolutely null.

Keywords

AI generated
restitution of property certificate of inheritance right to property waiver of right real estate non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
S-a apreciat că din dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rezultă că succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept, în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi.
art. 21 din Legea nr. 10/2001
Prima instanță a reținut că reclamantul a formulat cerere de restituire în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că, potrivit dispozițiilor art.
art. 312 alin. (3) C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive to authorize the court to modify the decision of the previous instance by admitting the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to authorize the court to modify the decision of the previous instance by admitting the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Brăila, secția civilă, la 30 septembrie 2002, reclamantul M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Brăila, solicitând anularea dispoziției nr. 3929 din 11 iunie 2002, emisă de acesta, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brăila.

În motivarea contestației, reclamantul a susținut că imobilul situat la adresa menționată s-a aflat în administrarea Direcției Serviciilor Publice Brăila până la 9 iulie 2001, când, urmare a dispoziției nr. 545 din 18 mai 2001, emise de Primarul Municipiului Brăila, a fost restituit numitelor G.V. și F.M.

Reclamantul a arătat că era legal să i se rețină calitatea de moștenitor în raport cu proprietarul inițial, A.C. și nu să se considere că a renunțat la moștenirea acestuia.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr. 491 pronunțată la 17 decembrie 2002, a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 3929 din 11 iunie 2002 a Primarului Municipiului Brăila, constatând că reclamantul M.E. are un drept de proprietate în cote părți ideale asupra imobilului situat în Brăila, alături de numitele G.V. și F.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că decizia Primarului Municipiului Brăila nr. 3929 din 11 iunie 2002 este nelegală, deoarece reclamantul are vocație succesorală și nu se poate considera că la data de 8 august 1978 când s-a emis certificatul de moștenitor nr. 788-963/1978 de fostul Notariat de Stat Brăila, autorul său, C.P.D., a renunțat la succesiunea părinților săi, cu acea ocazie constatându-se că de pe urma defuncților C.A. și D. nu au rămas bunuri imobile, ci dreptul de concesiune asupra unui loc de veci.

S-a apreciat că din dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rezultă că succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept, în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a reținut că reclamantul a formulat cerere de restituire în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2), (3) și (4), persoana juridică notificată avea obligația de a-i comunica datele cu privire la persoana ce deține imobilul solicitat.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Brăila, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care imobilul în litigiu fusese anterior retrocedat altor persoane îndreptățite, iar pe de altă parte, autorul contestatorului a renunțat expres la succesiunea lui C.D. și C.A., foștii proprietari.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 41 pronunțată la 17 martie 2003, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința Tribunalului Brăila, în sensul că a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul M.E.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu, situat în Brăila, a fost proprietatea defuncților C.A. și C.D. și că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 788+963/4 august 1978, moștenitorii celor doi defuncți sunt F.M. și M.L., în timp ce C.P.D., tatăl contestatorului a renunțat la succesiune.

S-a apreciat, pe cale de consecință, că reclamantul nu are vocație succesorală și ca atare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul înțelegând să restrângă astfel sfera persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea măsurilor reparatorii, prin eliminarea succesibililor care au renunțat expres la moștenire.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul M.E., la 23 mai 2003, criticând-o ca nelegală și neteminică pentru motivele prev. de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamantul a susținut că renunțarea autorului său, C.P.D., la dreptul de folosință (concesiune) cu privire la un loc de veci nu poate împieta asupra drepturilor succesorale propriu-zise, ce i se cuvin din moștenirea fostului proprietar, C.A.

Totodată recurentul a arătat că trebuie inclus în categoriile vizate de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, intenția legiuitorului nefiind aceea de a restrânge sfera persoanelor care pot beneficia de prevederile ei, în condițiile în care aceasta este o lege de reparație cu caracter general.

Intimata Primăria Municipiului Brăila prin Primar, a formulat la 17 mai 2004 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurentul nu are calitate de persoană îndreptățită să solicite restituirea în natură a imobilului, întrucât autorul său nu a acceptat în termenul legal succesiunea defunctului C.A.

La dosar au depus petiție la 31 mai 2004, numitele G.V. și F.M., arătând că pe rolul Judecătoriei Brăila se află dosarul 2886/2004, având ca obiect cererea de anulare a certificatului de calitate nr. 761/2001 emis reclamantului din prezenta cauză spre a-i servi în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recurentul a depus la dosar copiile sentinței civile nr. 6446 din 22 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Brăila și a deciziei civile nr. 686/A din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, definitivă și irevocabilă, prin această din urmă hotărâre fiind admis apelul reclamantului M.E. (împotriva sentinței civile nr. 6446 din 22 decembrie 2004 a Judecătoriei Brăila) în sensul admiterii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 788+963/1978 eliberat de Notariatul de Stat Brăila, și anume a mențiunii că C.P.D., F.M. și M.L. sunt renunțători în ceea ce privește succesiunea lui C.A.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile formulate de reclamant, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (3), renunțarea autorului său C.P.D. la succesiunea fostului proprietar al imobilului, C.A., la data de 4 august 1978 (deci după circa 13 ani de la deces) fiind lipsită de efecte juridice, în condițiile în care renunțarea a vizat doar dreptul de concesiune asupra locului de înmormântare.

Din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, interpretate corect de Tribunalul Brăila reclamantul, în calitate de moștenitor al autorului său C.P.D., poate fi asimilat cu succesibilul care nu și-a exprimat opțiunea succesorală, fiind repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi.

Cererea de restituire formulată de recurent în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 are valoarea de acceptare a succesiunii

Motivarea dispoziției Primarului Municipiului Brăila de respingere a notificării recurentului în sensul că imobilul a fost retrocedat altor doi moștenitori, numitele G.V. și F.M., este nelegală, reclamantul fiind îndreptățit la restituire în egală măsură cu acestea.

Mai mult, Curtea va reține că, după apariția la 14 mai 2003 a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 4 alin. (3) este exclusă (prin pct. 4.6), cu privire la imobilul în litigiu având loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor care a cuprins atât pe moștenitorii acceptanți, cât și pe succesibilii renunțători, ambele categorii fiind îndreptățite la restituire. În acest sens Curtea va aprecia ca fondată critica recurentului întemeiată pe art. 304 pct. 9.

De asemenea, se va avea în vedere că ulterior pronunțării deciziei recurate, prin decizia civilă nr. 686 A din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că certificatul de moștenitor nr. 788-963/1978 eliberat de Notariatul de Stat Brăila este nul absolut în ceea ce privește mențiunea că autorul reclamantului, C.P.D. a renunțat la succesiune lui C.A.

În consecință, găsind întemeiate criticile recurentului în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica decizia nr. 41 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Galați în sensul că va respinge apelul declarat de Municipiul Brăila prin Primar împotriva sentinței civile nr. 491 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de M.E. împotriva deciziei nr. 41 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Galați.

Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de Municipiul Brăila prin primar împotriva sentinței civile nr. 491 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Brăila pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.