Successor standing and abusive expropriation criteria under the Law on Reintegrating Properties Confiscated by the State

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 312/A din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul apelantei-contestatoare Asociația națională a cooperației meșteșugărești împotriva sentinței civile nr. 632 din 28 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, sentință conform căreia au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind legitimarea procesuală activă și pasivă ca și contestația la decizia nr. 132 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. (actualul A.V.A.S.).

În motivarea hotărârii sale față de criticile formulate, instanța de apel are în vedere că, în principiu, continuarea activității în contextul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data deciziei de restituire, fiind irelevantă schimbarea denumirii, a sediului ori a altor elemente de identificare. Or, în speță, s-a apreciat că schimbarea obiectului de activitate în sensul excluderii acelor domenii în care funcționa persoana juridică respectivă, nu permite încadrarea în această ipoteză.

Astfel, s-a reținut, în sensul cerințelor prevăzute de textul de lege menționat, că nu s-a făcut dovada continuității juridice a apelantei-reclamante sau a faptului că personalitatea juridică a încetat printr-o măsură abuzivă a statului, cu îndeplinirea condiției ca noua societate creată după 22 decembrie 1989 să-și fi reluat activitatea.

În același context s-a constatat că o virtuală identitate nu s-a constatat, prin hotărâre judecătorească, între persoana juridică desființată sau interzisă și persoana juridică nou înființată Asociația națională a cooperativei meșteșugărești.

S-a considerat că persoana juridică îndreptățită la măsuri reparatorii poate fi numai Cooperativa de producție meșteșugărească T.M. (persoană juridică potrivit art. 6 din statut), condiționat de dovada calității de proprietar asupra imobilului, a continuității activității sale după data preluării imobilului ori a reluării activității după data de 22 decembrie 1989 și a identității constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,.

Totodată, s-a apreciat că preluarea imobilului prin HCM 895/1959 nu a fost abuzivă deoarece în baza art. 1 din acest act normativ trecerea la stat a imobilului a avut loc ca urmare a cererii cooperatorilor exprimată în adunarea generală a respectivei cooperative meșteșugărești.

De asemenea, s-a reținut, pe de altă parte, că preluarea nu se încadrează în cerințele prevăzute de art. 2 lit. e) din legea amintită, căci aceasta a produs efecte juridice.

S-a mai ținut cont de aceeași instanță că nu s-a probat dreptul de proprietate al apelantei, sens în care nu există nici un înscris constatator referitor la act juridic civil, jurisdicțional ori administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate, care ar putea genera o prezumție relativă de proprietate în favoarea reclamantei, invocându-se doar HCM nr. 895/1959 prin care nu se face dovada dreptului de proprietate.

Împotriva susmenționatei decizii a instanței de apel a formulat recurs Asociația națională a cooperativei meșteșugărești care menționează trei aspecte ale criticilor ce țin de art. 304 pct. 9 și 10 (în vigoare la momentul declarării recursului) C. proc. civ.

Sub primul aspect recurenta arată că preluarea a fost abuzivă din partea statului, preluare făcută în baza HCM-ului nr. 895/1959 ce a avut un caracter secret, așa încât imobilul se încadrează în condițiile prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult preluarea, care ar fi avut adeziunea adunării generale a cooperativei, o apreciază abuzivă deoarece este rezultatul presiunilor politice, nu în scopul HCM-ului nr. 895/1959, ci în acela de a naționaliza patrimoniul cooperatist.

Sub cel de-al doilea aspect ce ține de modalitatea de constituire a proprietății cooperativei, recurenta face trimitere la dispozițiile statutare ce au stat la baza emiterii Instrucțiunilor de aplicare a HCM nr. 895/1959 ce prevedeau, printre altele, predarea fără plată a întregului patrimoniu al cooperativei transformată în întreprindere de stat.

În privința celui de al treilea aspect recurenta se referă la calitatea sa procesuală ca persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru că și-a continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a acestei legi și pentru care nu mai este necesară existența unei hotărâri judecătorești care să-i ateste continuitatea, ea, recurenta, fiind aceeași persoană cu U.C.C.M. România.

Mai mult, arată că a fost mandatată prin hotărârea congresului C.M. să întreprindă demersuri în vederea recuperării patrimoniului cooperatist preluat de către stat.

Deliberând asupra recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a-l respinge pentru simpla rațiune că s-a făcut o corectă aplicare a legii atunci când au fost analizate cerințele impuse de Legea nr. 10/2001, în funcție de care s-a statuat, pe baza unor dovezi pertinente, că recurenta-contestatoare, nefiind continuatoarea persoanei juridice de la care s-a preluat în sensul art. 3 lit. c) din lege, nu este îndreptățită la măsuri reparatorii și că imobilul nu a fost preluat abuziv în înțelesul art. 2 din aceeași lege.

Criticile recurentei referitoare la cele două aspecte sunt fără temei, după cum se va demonstra.

Art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 impune condiția ca persoana juridică îndreptățită să-și continue activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau să-și fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că sunt una și aceeași cu cea desființată sau interzisă.

Or, în speță, nu s-a făcut o astfel de identificare a recurentei-contestatoare, în cazul modificării ca existență a persoanei juridice și care să fie constatată printr-o virtuală hotărâre judecătorească.

Dimpotrivă, s-a reținut că o astfel de persoană juridică ar fi putut fi, în anumite condiții, cooperativa meșteșugărească T.M. și care să fi fost atestată ca atare prin hotărâre judecătorească.

De altfel, nici critica cu privire la mandatul general de reprezentare a unității cooperatiste nu este justificată, de vreme ce nu se face nici o dovadă în acest sens, nici măcar ca existența acestui mandat să fie prevăzută în Statutul recurentei; dar, chiar și altfel, se are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc. civ., mandatul trebuie dat anume și atestat în condițiile legii.

Cât privește critica de fond, legată de proprietatea revendicată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este susținută de probele cauzei ce infirmă incidența acestei legi.

Astfel, fără a ignora că dobândirea proprietății se poate face, nu numai prin acte autentice care să evidențieze operațiunile juridice, dar și prin lege, caz în care poate lipsi înscrisul autentic, se are în vedere că, în speță, transferul patrimoniului cooperației meșteșugărești la întreprinderea industrială de stat, făcut în baza HCM nr. 895/1959, a fost posibil ca urmare a acordului cooperatorilor.

O asemenea preluare imobiliară de stat pe baza acordului membrilor cooperatori, prin adeziunea acestora exprimată în adunarea generală, înlătură caracterul abuziv al acestei preluări, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Critica recurentei că acest acord nu a fost liber exprimat, fiind supus presiunilor politice ale vremii, este neîntemeiată din moment ce un asemenea fapt nu numai că nu se prezumă în condițiile date, dar nu e demonstrat în cauză.

Ceea ce este probat este că HCM nr.895/1959 a fost comunicat U.C.E.C.O.M. – ului cu adresa nr. 1449/D.G. din 7 iulie 1959 de Secretariatul general al Consiliului de Miniștri și înregistrată la U.C.E.C.O.M. sub nr. 8346 din 9 iulie 1959, condiție în care s-a dat eficiență HCM-ului, aplicat public, împrejurare față de care preluarea nu este abuzivă în sensul art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.

Drept consecință, în față argumentele prevăzute și în raport de textele de lege mai sus enunțate, urmează a respinge recursul, nesubzistând nici una din condițiile invocate de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 312/A din 26 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.