Appeal admitted; annulment of Law No. 10/2001 decision quashed and remanded for exceeding claim scope.

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2002, la Tribunalul Mehedinți, reclamantul T.E.S. a formulat contestație în contradictoriu cu pârâiții Consiliul Județean Mehedinți, C.C. Simian, Primăria Prunișor și Consiliul Local Prunișor, să se anuleze dispoziția nr. 51/2002, emisă de pârâta C.C. Simian și să-i acorde despăgubiri bănești pentru imobilul în suprafață de 660 mp, situat pe raza comunei

Prunișor sat Ghelmegioaia.

În motivarea cererii se arată că terenul a fost proprietatea autorului său M.P.I. și a fost preluat abuziv de autoritățile locale din regimul trecut și transmis ulterior în administrarea Consiliului Local Prunișor, în vederea construirii unui magazin universal în satul Ghelmegioaia.

Prin sentința civilă nr. 84 din 3 februarie 2005, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 51/2002, și a constatat că este îndreptățit să primească despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 558 mp, situat în intravilanul localității Ghelmegioaia, județul Mehedinți, aferent magazinului C. Ghelmegioaia cu vecinătățile din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M.A.

A fost obligată pârâta C.C. Simian să plătească reclamantului suma de 267.707.196 lei cu titlul de despăgubiri bănești, ce reprezintă contravaloarea terenului individualizat și s-a respins acțiunea față de celelalte pârâte.

Pârâta C.C. Simian a fost obligată să plătească reclamantului 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul T.E.S. în calitate de moștenitor al defunctului M.I. a solicitat în baza Legii 10/2001, despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 660 mp, aflat în intravilanul localității Ghelmegioaia, pe care este edificat magazinul universal sau în subsidiar să-i fie restituit în natură acest tern împreună cu magazinul, drept despăgubire pentru folosirea abuzivă a terenului.

Prin decizia nr. 51/2002, emisă de C.C. Simian, a fost respinsă cererea reclamantului, cu motivarea că terenul nu este proprietatea acestei unității, deoarece i-a fost atribuit în folosință de către fostul Consiliu Popular județean Mehedință în vederea edificării unui magazin în localitatea Ghelmegioaia.

Instanța a reținut că decizia este vădit nelegală, deoarece s-a emis cu încălcarea dispozițiilor imperative prev. de art. 20 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de către o regie autonomă, ori societate la care statul s-au o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar, ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin dispozițiile pct. 4 din același articol, se prevede prin excepție, că în situația în care bunurile sunt deținute de o organizație cooperatistă, persoana îndreptățită poate opta și pentru măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri, ori servicii, sau despăgubiri bănești.

În speță, reclamantul a optat pentru despăgubiri bănești și potrivit pct. 8 al art. 20 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, valoarea despăgubirilor stabilită prin raportul de expertiză efectuat de către expertul M.A. este de 267.707.196 lei, sumă care să fie suportată de organizația cooperatistă din fondurile proprii.

S-a apreciat că susținerea pârâtei că nefiind proprietara terenului nu poate acorda despăgubiri, nu are suport legal, în condițiile în care prevederile art. 20 pct.1- 4 din aceleași norme, fac trimitere la organele de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat, ceea ce a impus admiterea cererii în contradictoriu cu pârâta C.C. Simian și respingerea față de celelalte pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 2554 din 11 octombrie 2005, respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.C. Simian împotriva sentinței civile nr. 84 din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, instanța de apel reținând ca neîntemeiată critica apelantei în sensul că ar avea numai un drept de folosință asupra terenului, potrivit deciziei nr. 318 din 13 septembrie 1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al județului Mehedinți, deoarece în înțelesul Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia, apelanta este unitatea deținătoare și investită cu soluționarea notificării.

S-a mai reținut că terenul a fost preluat abuziv de la autorul intimatului reclamant, fără un titlu valabil, fiind în administrarea Consiliului Popular Prunișor, iar în concepția Legii nr. 10/2001, în noțiunea de imobil preluat abuziv, intră atât cele trecute cu titlu cât și cele preluate fără titlu valabil, inclusiv cele expropriate.

Astfel, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, prin alin. (4) se introduce o excepție de la principiul restituirii în natură, atunci când unitatea deținătoare este o organizație cooperatistă, ca în cauza de față, și s-a apreciat echitabil că intimatul reclamant și-a manifestat opțiunea pentru acordarea despăgubirilor bănești, deoarece în acest mod a fost investită și instanța prin notificare.

Chiar dacă regula instituită de Legea nr. 10/2001, are în vedere prevalența restituirii în natură, s-a reținut în speță, că o asemenea chestiune nu poate fi rezolvată deoarece întreaga suprafață identificată prin raportul de expertiză de 558 mp este ocupată de construcțiile apelantei și intimatul reclamant a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut de către instanță că apelanta nu a dovedit transmiterea deciziei privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești prefecturii în a cărei rază își are sediu, limitându-se să susțină că nefiind proprietara terenului, nu poate dispune plata despăgubirilor bănești și nu face potrivit art. 24 din lege ofertă de restituire prin echivalent persoanei îndreptățite.

Nici critica în legătură cu depășirea termenului legal în care a fost formulată contestația nu s-a reținut ca fondată, față de împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada transmiterii deciziei conform dispozițiilor art.24.

În ceea ce privește suplimentarea probatoriilor solicitate de către apelant pentru stabilirea valorii reale a terenului în temeiul art. 292 C. proc. civ., instanța de apel a reținut potrivit disp. art. 295 alin. (2) C. proc. civ., că nu ar fi concludente și utile soluționării cauzei, în condițiile în care nu există elemente care să ducă la concluzia că valoarea terenului este exagerată, apreciind cuantumul despăgubirilor reale în raport cu zona în care este amplasat terenul și pentru faptul că reclamantul este îndreptățit să fie despăgubit pentru preluarea abuzivă și fără titlu valabil a terenului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C. Simian care, fără să indice vreunul dintre motivele prev. de art. 304 C. proc. civ., învederează următoarele:

1. Susține că greșit s-a respins apelul său, reținându-se că în motivele de apel nu s-au solicitat probele de care înțelegea să se folosească, deși acestea au fost solicitate la prima zi de înfățișare, când partea a fost asistată de apărător, încălcându-se astfel, disp. art. 292 C. proc. civ.

În același sens se susține că prin neîncuviințarea completării probatoriului, nu i s-a dat posibilitatea să facă dovada valorii reale a terenului, a faptului că terenul a făcut obiectul Legii 18/1991, reclamantul fiind în posesia unui titlu de proprietate.

2. Se mai arată că instanța de apel a omis să observe că reclamantul nu a notificat recurenta din cauză ci numai Prefectura Mehedinți, aspect care impunea respingerea contestației.

3. A treia critică se referă la faptul că nu s-a observat împrejurarea că reclamantul a contestat decizia nr. 318 din 31 septembrie 1978 emisă de fostul Comitetul Executiv al Consiliului popular al Județului Mehedinți și nu decizia emisă de recurentă, situație ce constituie motiv de ordine publică, instanța pronunțându-se pe o lipsă de obiect a cererii.

4. Mai susține recurenta că s-a ignorat faptul că ia are numai un drept de folosință asupra terenului solicitat de reclamant, neavând drept de dispoziție asupra acestuia, nu putea fi obligat la plata contravalorii sale, în condițiile în care Legea nr. 10/2001, are în vedere deținătorul imobilului în sensul de proprietar al bunului.

5. De asemenea, recurentul învederează că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu cererea reclamantului prin care a solicitat să i se dea în proprietate magazinul edificat pe teren și să fie obligat la plata diferenței de preț față de valoarea reală a construcției.

6. În fine o ultimă critică se referă la faptul că prin soluția dată prin hotărârea recurată nu s-a avut în vedere faptul că terenul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către recurentă, ci la primit cu titlu gratuit pe durata existenței construcției.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2002, la Tribunalul Mehedinți reclamantul T.E.S., a contestat decizia nr.318 din 31 septembrie 1978, emisă de Consiliul Executiv al Consiliului Popular județul Mehedinți și a solicitat anularea acesteia.

Este adevărat că în motivarea contestației se învederează că este moștenitorul legal al bunicului său M.P.I., proprietarul inițial al terenului în suprafață de 660 mp, pentru care a solicitat despăgubiri de la Prefectura Mehedinți prin notificarea nr. 636/E/2001, și că prin decizia nr. 51/2002, emisă de C.C. Simian s-a respins cererea sa.

Cu toate acestea reclamantul nu a contestat această ultimă decizie, iar instanța de fond a admis acțiunea și a anulat decizia în sensul arătat anterior, soluție menținută și de către instanța de apel.

În aceste condiții este evident că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând principiul disponibilității procesuale.

Într-adevăr, în sistemul legislației noastre procesuale instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție. Orice altă statuare contravine dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6).

În această situație se impune admiterea recursului declarat de către pârât casarea hotărârilor pronunțate de către instanțele de apel și de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți în conformitate cu disp. art. 313 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării se va avea în vedere obiectul cu care a fost investită instanța precum și faptul dacă reclamantul a contestat și decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării se impune a verifica și celelalte susțineri făcute de pârâta SC C.C. Simian în recurs, în sensul administrării tuturor probelor necesare pentru a se determina dacă terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar, dacă reclamantul deține un titlu de proprietate în baza acestor legi.

În situația în care terenul nu a făcut obiectul acestor legi se vor administra probe în legătură cu modul în care terenul este deținut de către recurentă, a modalității de preluare și se va da eficiență normelor în vigoare din Legea nr. 10/2001, privind soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.C. Simian, împotriva deciziei civile nr. 2554 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 84 din 3 februarie 2005, a Tribunalului Mehedinți și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2006.