Discrepancy in civil registry names and obligation to release encumbrances in restitution of nationalized properties under Law No. 10/2001

Constată că prin sentința civilă nr. 801 din 29 aprilie 2005 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de către B.E. împotriva dispoziției nr. 2135 din 7 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și în consecință, a obligat pe intimat să rezolve notificarea în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă cererea de obligare la restituirea în natură a apartamentelor menționate în contestație și de intabulare a dreptului de proprietate. De asemenea, a fost respinsă cererea față de Consiliul local al Municipiului Timișoara, considerându-se că a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a avut în vedere caracterul nelegal al dispoziției atacate care a respins notificarea cu motivarea că petenta nu a completat dosarul, în termenul prevăzut de lege, cu actele doveditoare care să lămurească neconcordanța de prenume între actele de stare civilă și cartea funciară și respectiv, nu a radiat ipotecile din cartea funciară.

A reținut instanța că au fost făcute dovezi în legătură cu identificarea de persoane, conform certificatului din anul 1944 emis de Primăria Timișoara, contractului de vânzare-cumpărare din anul 1942 și mențiunilor existente în cartea funciară.

S-a concluzionat că notificanta a făcut dovada calității sale de proprietară tabulară asupra imobilului din Timișoara, dovada faptului că acest imobil a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 și că intră astfel, în categoria imobilelor preluate abuziv de către stat, ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

În legătură cu faptul că nu au fost radiate sarcinile imobilului, tribunalul a apreciat că în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această obligație revine unității deținătoare, iar nu persoanei îndreptățite care solicită restituirea.

Împotriva sentinței a declarat apel Primarul Municipiului Timișoara, care a susținut că în mod greșit a fost admisă contestația, în condițiile în care în dosarul administrativ contestatoarea figurează numai cu prenumele E., în timp ce în actele de identitate figurează cu două prenume E.A. De asemenea, contestatoarea nu s-a conformat nici prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu a radiat din cartea funciară ipotecile înscrise asupra imobilului, pentru a se putea dispune restituirea în natură a acestuia.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

În considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticilor, constatându-se că, deși în actele de identitate contestatoarea figurează cu două prenume, E.A., iar în extrasul C.F. Timișoara proprietarul tabular are un singur prenume, E., rezultă în același timp, din examinare contractului vânzare-cumpărare în temeiul căruia a fost înscris în C.F. dreptul de proprietate, că imobilul în litigiu a fost cumpărat de numita B.E., născută R., iar potrivit certificatului nr. 8/361 din 26 iunie 1944 eliberat de Primăria Timișoara, R.E. a deținut în Timișoara numai acest imobil.

S-a apreciat totodată, că nici preluarea clădirii în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu s-a făcut în baza actului de identitate al proprietarului tabular, ci în temeiul mențiunilor înscrise în C.F., astfel încât în prezent Statul Român nu se poate prevala de o aparență neconcordanță cu privire la identitatea persoanei îndreptățite, pentru a-i refuza acesteia dreptul la măsuri reparatorii.

Referitor la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că, pe de o parte, numai proprietarul tabular poate solicita acest lucru, iar pe de altă parte, din interpretarea textului de lege rezultă că obligația de restituire incumbă pârâtului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Greșita apreciere pe care instanța a făcut-o în legătură cu identitatea de persoane, în condițiile în care în dosarul administrativ nu a fost completat actele înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru a se înlătura neconcordanța cu privire la prenume;

- Contrar celor reținute de instanță, contestatoarea avea obligația, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să radieze ipotecile din cartea funciară, pentru ca imobilul să poată fi restituit liber de sarcini.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanțele au rezolvat în mod corect cele două aspecte învederate prin motivele de recurs.

Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Împrejurarea că în dosarul administrativ nu au fost depuse, astfel cum se susține, până la momentul rezolvării notificării, actele care să înlăture neconcordanța în legătură cu prenumele notificantei, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a soluției pronunțate.

Termenul instituit de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor în sprijinul notificării, este reglementat pentru faza procedurii prealabile (pentru a se asigura finalizarea acesteia într-un termen rezonabil).

În fața instanței însă, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptățită poate administra probe în sprijinul pretențiilor sale și în dovedirea caracterului nelegal al dispoziției atacate.

Altminteri, cenzurarea actului unității deținătoare numai pe baza dovezilor aflate în dosarul întocmit de acesta s-ar realiza pur formal, iar accesul la justiție ar fi astfel îngrădit.

Or, din probele administrate în procedura judiciară a rezultat, pe situația de fapt stabilită de instanțele fondului (aspect care de altfel, scapă cenzurii instanței de recurs, care realizează doar control de legalitate), existența identității între persoana care a formulat notificare și cea care a apărut ca proprietar tabular al imobilului până la momentul preluării bunului ca efect al naționalizării.

Statuarea instanței de judecată, rezultat al unei verificări jurisdicționale, realizate pe baza probelor administrat în cauză, se opune recurentului, care nu se poate apăra susținând în continuare că din dosarul administrativ întocmit lipsesc actele doveditoare și ca atare, dispoziția pe care a emis-o ar fi legală.

- Referitor la dispozițiile art.9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 interpretarea și aplicarea acestora s-au realizat în mod corect de către instanță.

Astfel, potrivit textului menționat, „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Este evident din conținutul textului, că persoana căreia îi revine obligația de a elibera de sarcini imobilul este aceeași cu cea care urmează să restituie în natură bunul, adică unitatea deținătoare în sensul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Interpretarea în sens contrar a recurentului este lipsită de orice logică juridică și pentru faptul că intimata- contestatoare nemaiavând calitatea de proprietar tabular, urmare a preluării bunului de către stat, nu mai poate efectua acte juridice asupra acestuia.

Față de considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au fost găsite ca neîntemeiate și vor fi respinse în consecință.

În ce privește întemeierea căii de atac și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează să se constate că respectivul motiv de recurs a fost indicat în mod formal, în condițiile în care nu s-a arătat ce anume act juridic dedus judecății a fost interpretat în mod greșit, schimbându-i-se natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, așa cum impune textul de lege.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmare a respingerii recursului declarat, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, conform solicitării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la 193 RON cheltuieli de judecată către intimata B.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2006.