Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1920/2003 AI generated

Mandatory issuance of lost presidential appointment decree for financial judge after mandate expiration and reappointment as prosecutor

Case Number Decizia nr. 1920/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the plaintiff's claim and confirming that the state entities were not obligated to issue the contested decree. The dispute involved a financial judge whose appointment term at the Dâmbovița Jurisdictional College expired in July 1999, who alleged that although the presidential appointment decree was signed, it was effectively lost or refused by political factors, and she sought a mandatory order for the Presidency and the Court of Accounts to reissue the decree. The court rejected the claim primarily on the factual grounds that the plaintiff had ceased to hold the specific judicial position in 1999, subsequent internal inspections found no merit in the allegations against her conduct, and she had since been appointed as a prosecutor in 2000, rendering the specific request to be appointed to the former judicial role moot and unfounded.

Legislator headnote

AI generated

Mandatory issuance of lost presidential appointment decree for financial judge after mandate expiration and reappointment as prosecutor: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 30 din 12 martie 2002 a respins acțiunea.

Keywords

AI generated
judicial inspection grounds for cassation request for appointment appointment of a public official administrative decree requested state
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 octombrie 1999 reclamanta A.V. a chemat în judecată Președinția României și Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acestora să emită decretul de numire în funcția de judecător financiar la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, de pe lângă Camera de Conturi Dâmbovița.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a funcționat ca judecător financiar la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, îndeplinind și funcția de președinte până la 15 iulie 1999. Mai arată că, la data de 14 iulie 1999, împreună cu alți magistrați s-a prezentat la sediul Curții de Conturi a României pentru depunerea jurământului, ca urmare a semnării decretului de numire în funcție, de către președintele României și că acolo i s-a comunicat că instituția prezidențială i-a refuzat numirea în funcție.

Reclamanta a precizat că, deși a făcut demersuri la cele două instanțe, nu a aflat de existența vreunui refuz expres al numirii sale în funcția de judecător financiar.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 30 din 12 martie 2002 a respins acțiunea.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta A.V., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu a susținut obligarea instituției prezidențiale la emiterea decretului, ci a arătat că acest decret a existat, dar factorii politici de atunci au făcut ca acesta să dispară.

Recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Din actele dosarului a rezultat că recurenta-reclamantă a fost judecător financiar la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița până la data de 15 iulie 1999, când i s-a încetat mandatul. Întrucât au existat unele reclamații cu privire la activitatea sa, au fost necesare verificări care s-au efectuat de un inspector de specialitate din cadrul Curții de Conturi. Constatându-se că aceste reclamații nu erau fondate, recurenta-reclamantă, în anul 2000 a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, funcție pe care o ocupă și în prezent.

Așa fiind, recursul reclamantei se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.V. împotriva sentinței nr. 30 din 12 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.