Trademark and design infringement award upheld; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC P.G. SA Craiova a chemat în judecată pârâta SC M. SRL Comănești solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: încetarea fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S. având desenul și modelul industrial protejat la OSIM de către reclamantă; confiscarea și distrugerea produselor fabricate de pârâtă sub această marcă; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, evaluat provizoriu la suma de 1 miliard lei; obligarea

pârâtei la prezentarea de informații privind circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, cantitatea de marfă fabricată.

Prin sentința nr. 1492 din 29 septembrie 2004 s-a respins excepția prematurității și s-a admis, în parte, acțiunea. S-a dispus încetareafabricării de către pârâtă a propriilor produse realizate sub marca S. având desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. de SC P.G. SA și confiscarea, precum și distrugerea produselor fabricate de pârâtă sub marca S. și celor având desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 661.470.000 lei cu titlu de pretenții și suma de 31.101.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere actele dosarului, în raport cu care a reținut următoarele:

Potrivit certificatului de înregistrare nr. 38878 pentru marca S. cu element figurativ al cărei titular este P.G. SA, această societate are protecția și un drept exclusiv de utilizare a mărcii începând cu 10 februarie 1999.

Reclamanta mai deține totodată și un drept exclusiv asupra modelului, conform certificatului de înregistrare nr. 009475 a modelului industrial-biscuit.

Pârâta a fabricat produsul de patiserie, biscuiți sărați, cu forma structurată pe modelul și desenul conceput de reclamantă și înregistrat la O.S.I.M. iar aceste produse au fost comercializate cu ambalaje având înscris modelul și desenul, inclusiv marca S.,– marcă înregistrată la O.S.I.M. de reclamantă. Pentru a concluziona în acest sens instanța a avut în vedere și concluziile expertului tehnic de specialitate.

Cu referire la prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, care conferă un drept exclusiv asupra mărcii titularului, s-a reținut că este întemeiată cererea reclamantei de încetare a fabricării de către pârâtă a propriilor produse realizate sub marca S., având desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. de SC P.G. SA.

S-a apreciat totodată că este fondat și capătul de cerere având ca obiect confiscarea și distrugerea produselor, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 84/1998.

Instanța a reținut și că prejudiciul suferit de reclamantă este cert și a fost cuantificat în speță prin raportul de expertiză tehnică de specialitate.

Excepția de prematuritate a fost respinsă cu motivarea că nu se aplică art. 720 C. proc. civ. întrucât nu este litigiu având ca obiect o cerere în materie comercială evaluabilă în bani.

Apelul formulat de către pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 18 din 28 februarie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pentru următoarele motive:

Dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. vizează procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani iar acțiunea reclamantei are capătul principal de cerere încetarea fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S., capăt de cerere neevaluabil în bani.

Deși apelanta-pârâtă a susținut constant că a încetat fabricarea produselor și nu a mai folosit marca S., nu a dovedit susținerile sale; procesele verbale depuse în instanță neputând constitui o astfel de dovadă câtă vreme emană chiar de la societatea pârâtă.

În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului s-a reținut că pârâta invocă în apărarea sa propriile nereguli din evidența contabilă care nu au permis expertului de specialitate determinarea exactă a acestuia, acesta fiind nevoit să apeleze la deducții logice plecând de la cantitatea de ambalaj cu care pârâta s-a aprovizionat.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând următoarele motive în susținere:

Instanța de judecată nu a fost legal constituită, în condițiile în care trebuia să califice calea de atac ca fiind recurs și să judece cauza în complet format din trei judecători.

Acțiunea este prematur introdusă în condițiile în care nu s-a realizat procedura concilierii directe în conformitate cu art. 720 C. proc. civ. Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998 și art. 51 din Legea nr. 129/1992, pentru prejudicii și despăgubiri partea interesată se poate adresa instanței potrivit dreptului comun, iar dreptul comun în materie îl reprezintă capitolul din codul de procedură civilă din care face parte și art. 7201.

Primele două capete de cerere din acțiunea reclamantei au rămas fără obiect, deoarece din momentul primirii somației nr. 975 din 19 decembrie 2002 a luat măsurile necesare pentru stoparea producerii biscuiților sărați cu forma revendicată de reclamantă iar de pe ambalajele produselor fabricate a eliminat mențiunea „tip S.”.

Se critică modul de cuantificare a prejudiciului suferit de către reclamantă, concluzionându-se în sensul că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului, din declarația numitei T.D. rezultă că folosirea cuvântului tip S. nu a cauzat o diminuare a consecințelor mărcii S.; se solicită a se avea în vedere varianta 1 a raportului de expertiză și nu suplimentul, cu privire la care, după ce se contestă concluziile expertului, se arată că oricum trebuie refăcut în punctul referitor la cantitatea de ambalaj.

La termenul de judecată recurenta-pârâtă a mai invocat și alte critici, cu sublinierea că sunt excepții de ordine publică, cu sublinierea că sunt susținute și prin concluziile scrise.

Prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în ședința de la 9 iunie 2005, în dosarul nr. 1128/2005, s-a admis cererea formulată de către recurentă și s-a suspendat executarea silită a sentinței nr. 1492 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia nr. 18 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Bacău, până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 18 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Bacău.

Asupra criticilor invocate de către recurenta-pârâtă, care datorită caracterului și efectelor se impune a fi analizate înaintea celor formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată:

În recurs s-a invocat faptul că nu a fost legal constituit completul de judecată și că trebuia calificată drept recurs calea de atac de către curtea de apel, detaliindu-se această critică la cuvântul pe fond în recurs în sensul că valoarea obiectului litigiului solicitată de către reclamanta-intimată este sub 1 miliard lei, critică ce se încadrează în art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 2821 C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei atât în materie civilă cât și în materie comercială.

Litigiul de față nu se circumscrie dispozițiilor art. 2821 C. proc. civ. în condițiile în care acțiunea formulată de către reclamantă a fost fundamentată pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 84/1998 și Legea nr. 129/1992 privind mărcile și indicațiile geografice și au drept cerere principală o acțiune în contrafacere prin care se solicită dispunerea încetării fabricării de către pârâtă a produselor cu marcă, desen și model industrial protejate la O.S.I.M. pe numele reclamantei, precum și confiscarea și distrugerea unor asemenea produse fabricate de pârâtă.

Într-adevăr, cel de-al treilea capăt de cerere vizează pretențiile reclamantei evaluate la 1 miliard lei, dar acesta este un capăt de cerere accesoriu, care depinde de modul de soluționare al celorlalte capete de cerere și astfel competența de soluționare aparține instanței competente pe cererea principală conform art. 17 C. proc. civ.; oricum hotărârea este supusă aceleiași căi de atac dat fiind principiul unicității căii de atac.

Excepția de prematuritate a fost în mod corect soluționată de instanțe prin aprecierea neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Într-adevăr, art. 7201 C. proc. civ. prevede obligativitatea încercării de soluționare a litigiilor prin conciliere directă înainte de introducerea cererii de chemare în judecată în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani.

După cum rezultă din textul procedural, sunt avute în vedere procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani ori, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, ale cărei capete de cerere au fost redate mai sus, aceasta nu are natură comercială și mai mult, nu toate capetele de cerere, cele principale, sunt evaluabile în bani.

Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 prevede că pentru actele posterioare publicării mărcii se pot solicita despăgubiri potrivit dreptului comun iar art. 51 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 prevede că pentru prejudiciile cauzate părții prin reproducerea fără drept a desenului sau modelului industrial, titularul are dreptul la despăgubiri potrivit dreptului comun.

Trimiterea la dreptul comun are în vedere normele și elementele care conturează răspunderea civilă în dreptul comun.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., drept comun în domeniul proceselor și cererilor în materie comercială evaluabile în bani, este necesar să fie întrunite cerințele textului legal, condiții care nu pot fi reținute pe argumentele arătate.

Critica vizând necompetența materială a instanțelor anterioare, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este fondată.

Pe lângă faptul că în cazul competenței materiale intervine competența funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei instanțe și nu secții sau complet de judecată, potrivit art. 33 alin. (3) și art. 34 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în cadrul curților de apel și tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate.

Prin urmare, nu are relevanță faptul că nu a fost soluționată cauza de o secție de proprietate intelectuală atât timp cât există posibilitatea legală a înființării de complete specializate.

În ceea ce privește critica invocată la termenul de judecată referitoare la necitarea în cauză a O.S.I.M., cu trimitere la Regula nr. 44 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, se constată că potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., peste termenul legal de motivare a recursului pot fi invocate numai motive de ordine publică, caz în care nu se încadrează motivul invocat de către recurentă vizând necitarea unei alte părți, interesul în invocarea acesteia aparținând părții lezate.

Pe fondul cauzei:

Se invocă în cadrul recursului faptul că primele două capete de cerere au rămas fără obiect în condițiile în care, după primirea somației, s-au luat măsurile necesare pentru stoparea producerii biscuiților sărați cu forma revendicată de reclamantă și eliminarea de pe ambalajele produselor fabricate a mențiunii „tip S. ”.

Din această poziție procesuală a recurentei-pârâte rezultă cu certitudine faptul că a recunoscut cererea reclamantei-intimate prin care se invocă fabricarea de produse sub marca S. , având desenul și modelul industrial protejate la O.S.I.M. de către reclamantă.

Actele și probele invocate însă de către recurentă în susținerea acestei critici nu sunt concludente din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ., neputând dovedi cu certitudine că s-a încetat producția unor asemenea produse și nu s-a mai folosit ambalajul cu mențiunea respectivă și că, mai mult, chiar dacă s-a încetat producția, nu sunt comercializate asemenea produse.

Pe de altă parte, hotărârea judecătorească obținută de către reclamanta-intimată în temeiul dispozițiilor Legilor nr. 129/1992 și nr. 84/1998 reprezintă garanția sancționării oricărei activități a recurentei-pârâte care s-ar circumscrie faptelor penalizate în cadrul litigiului de față.

Celelalte critici formulate în cauză vizează reaprecierea probelor, aspecte ce nu mai pot fi verificate de către instanța de recurs în urma abrogării alin. (11) al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

În considerarea celor reținute mai sus, care susțin caracterul nefondat al criticilor formulate și analizate în limitele arătate, Curtea urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. M. SRL Comănești împotriva deciziei nr. 18 A din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2006.