Revendication of indivisible property: Conflict between the unanimity rule and the judicial duty to propose forced intervention for absent co-owners
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal filed by the co-owners, quashed the decisions of both the Court of Appeal and the District Court, and remanded the case to the first-instance court for retrial, thereby overturning the lower courts' dismissal of the claim. The dispute involved a real estate recovery action (revindicare) concerning multiple land plots, where the first instance dismissed the suit as inadmissible and the appellate court dismissed it for lack of active legal standing, reasoning that the action violated the principle of unanimity because other co-owners were absent. The Supreme Court held that the lower courts erred by applying the unanimity rule simplistically and ignoring their procedural obligation under Articles 129(4)-(5) and 57 of the Code of Civil Procedure to debate the necessity of forced intervention for the absent co-owners to prevent abuse of rights, concluding that the appellate decision was illegal due to insufficient reasoning and improper legal application.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 57 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ; Revendication of indivisible property: Conflict between the unanimity rule and the judicial duty to propose forced intervention for absent co-owners: În acest caz ca, de altfel, în orice altă ipoteză de absență a unor copărtași, judecătorul făcând aplicația art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., este în drept și, totodată, obligat, să pună în dezbaterea părților, acțiunea oricărui mijloc legal, inclusiv a intervenției forțate (art. 57 C. proc. civ.) pentru a preveni orice greșeală în aplicarea legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 decembrie 2000, L.A., ș.a., au chemat în judecată Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și SC G. SRL Constanța, pentru revendicarea următoarelor terenuri, situate în municipiul Constanța: a) 279,74 mp din str. P. nr. 22 B (lot 15), b) 1895 mp din str. P., de la nr. 30 (spre mare); 4320,50 mp în str. R. nr. 20, 22, 24, 26 (loturile E.9, E.10, E.11 și E.12) și 261,79 mp în str. R. nr. 16 (la origine loturile G.6, G.7 și ED).
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 852 din 4 iulie 2003, a respins, ca inadmisibilă acțiunea.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 255 din 18 decembrie 2003, a admis apelul reclamanților și, schimbând în parte sentința, a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active, cu motivarea că a fost introdusă cu încălcarea principiului unanimității, reclamanții urmărind, în absența altor trei coindivizari, să dobândească în folosul lor, proprietatea bunului revendicat.
Împotriva deciziei din apel, reclamanții au declarat recurs invocând nelegalitatea acesteia dedusă din nemotivare (în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), abuzul de drept al coindivizarilor absenți și refuzul instanțelor de a provoca dezbaterea introducerii în proces a acestora (pe calea intervenției forțate).
Recursul este fondat.
Este adevărat că regula unanimității prescrisă exercițiului acțiunii în revendicare a unui bun indiviz, asigura protecția juridică împotriva actelor de dispoziție ale unuia sau unora dintre copărtași care, exercitând singuri acțiunea în revendicare, urmăresc să dobândească în folosul lor, proprietatea asupra bunului revendicat.
Numai că, absența din proces a unui copărtaș poate fi consecința unui abuz de drept, situație în care dispare suportul de protecție juridică al regulii unanimității.
În acest caz ca, de altfel, în orice altă ipoteză de absență a unor copărtași, judecătorul făcând aplicația art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., este în drept și, totodată, obligat, să pună în dezbaterea părților, acțiunea oricărui mijloc legal, inclusiv a intervenției forțate (art. 57 C. proc. civ.) pentru a preveni orice greșeală în aplicarea legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Cum, în speță, instanțele de fond, făcând aplicația simplistă a regulii unanimității, au ignorat normele procesuale menționate, se impune admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată.
Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de toți reclamanții respectiv L.A., ș.a., împotriva deciziei nr. 255 C din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Casează decizia și sentința nr. 852 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Constanța cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.