Third-party challenge to property restitution under Law No. 10/2001: jurisdiction of district courts over direct actions against restitution dispositions

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții B.G., B.I., O.A. și C.E. au solicitat Tribunalului Caraș-Severin, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 3440/C/2004, anularea dispoziției de restituire în natură nr. 1408/2004 emisă de pârâta Primăria Municipiului Caransebeș în favoarea pârâtei V.M. cu privire la imobilul evidențiat în C.F. Caransebeș, nr.topo 1447/I și obligarea primei pârâte la încheierea contractelor de închiriere conform O.U.G. nr. 8/2004.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 2439/2004, a admis excepția lipsei calității procesuale „active” a Primăriei Municipiului Caransebeș pentru petitul privind prelungirea contractelor de închiriere în baza cărora reclamanții dețin imobilul restituit în natură pârâtei V.M. și a respins ca neîntemeiată „acțiunea în contencios administrativ” privind anularea dispoziției de restituire.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit deciziei civile nr. 36 din 12 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 10058/C/2004.

Pentru a adopta această soluție instanțele au reținut în esență că, potrivit actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor depuse la dosar (producătoare de efecte juridice, în măsura în care nu au fost anulate în instanță), pârâta V.A.M. este succesoare în linie directă a proprietarelor tabulare ale imobilului trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950 și, astfel, are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții reclamanți B.G. și B.I., criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., în dezbaterea cărora au reiterat criticile invocate prin motivele de apel, în sensul că intimata V.A., contrar mențiunilor din certificatul de calitate de moștenitor nr. 123/2004 emis de BNP R.L.A., nu este moștenitoarea legală a proprietarilor naționalizați în baza Decretului nr. 92/1950, fapt care rezultă cu certitudine din actele de stare civilă depuse la dosar, incorect analizate de instanțele anterioare, precum și din împrejurarea că și Prefectura județului Caraș-Severin a solicitat revocarea dispoziției de restituire în natură a imobilului.

La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuția părților, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și, implicit, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei.

În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24 din legea specială de reparație.

Această interpretare este cu atât mai mult justificată, în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (31) (introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate controla dispoziția de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.

Reclamanții, care își justifică în prezenta cauză calitatea procesuală și interesul prin invocarea unor drepturi locative asupra imobilului restituit pârâtei persoană fizică, nu au calea procedurii speciale în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea 10/2001.

În același timp, acestora nu li se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forța probantă a unui înscris autentic”.

În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă.

Normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsură în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ., nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc. civ., competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele anterioare și să trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.G. și B.I. împotriva deciziei nr. 36 din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 2439 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin și trimite cauza, spre competentă soluționare la Judecătoria Caransebeș, ca primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.