Inadmissibility of complaint against prosecutorial report lacking statutory final procedural resolution under Art. 278^1 CPP
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of his complaint as inadmissible and ordering him to pay 75 RON in judicial expenses. The dispute concerned the procedural admissibility of a challenge filed against a prosecutorial report (referat) issued by the prosecutor's office regarding the non-initiation of criminal proceedings, where the petitioner argued the court should have remanded the case to the prosecution for a formal resolution instead of dismissing the complaint. The decisive legal basis was Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure, which restricts the scope of allowable challenges to specific final procedural acts—such as resolutions on non-initiation, discontinuation, or termination of proceedings—and establishes that an internal prosecutorial report lacking these formal legal effects does not constitute an attackable decision for the purposes of judicial review.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of complaint against prosecutorial report lacking statutory final procedural resolution under Art. 278^1 CPP: Ori, din examinarea înscrisurilor depuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Curtea reține că în urma verificărilor susținerilor petentului s-a întocmit referatul nr. 971/VIII/1 din 5 decembrie 2005, comunicat acestuia, constatându-se că nu s-a pronunțat vreuna din soluțiile arătate expres și limitativ în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., și împotriva cărora persoana nemulțumită este îndreptățită să formuleze plângere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 946 din 24 ianuarie 2006, petentul C.G.I. a formulat plângere împotriva soluției comunicată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău prin adresa nr. 971/VIII/1 din 5 decembrie 2005.
În motivarea cererii, se susține că, la data de 14 decembrie 2005, a adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în termenul și în condițiile legale, o plângere referitoare la acest răspuns dar că, până la data formulării plângerii nu a primit nici o comunicare.
În susținerea plângerii au fost depuse înscrisuri, în copie, respectiv Ordonanța de reținere din 8 aprilie 1995, adresa nr. 18989 din 9 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresa nr. 971/VIII/1 din 5 decembrie 2005, plângerea adresată Procurorului General al României la 28 octombrie 2005 și plângerea adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 14 decembrie 2005.
În vederea soluționării cauzei, s-au emis adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se înainta instanței dosarul de urmărire penală sau lucrarea nr. 971/VIII/1 din 5 decembrie 2005, înscrisuri remise la data de 22 februarie 2006, aflate la dosar.
Examinând plângerea formulată de petentul C.G.E., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești constată că aceasta este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., potrivit cărora „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.
Ori, din examinarea înscrisurilor depuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Curtea reține că în urma verificărilor susținerilor petentului s-a întocmit referatul nr. 971/VIII/1 din 5 decembrie 2005, comunicat acestuia, constatându-se că nu s-a pronunțat vreuna din soluțiile arătate expres și limitativ în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., și împotriva cărora persoana nemulțumită este îndreptățită să formuleze plângere.
Așa fiind, prin sentința penală nr. 7 din 27 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea, obligând petentul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul C.G.E., apreciind-o ca nelegală și netemeinică, întrucât după opinia sa, instanța trebuia să pronunțe o hotărâre prin care să se dezinvestească și să trimită cauza Ministerului Public care să soluționeze plângerea sa prin ordonanță sau rezoluție motivată așa cum obligă legea.
Recursul este nefondat.
Astfel, cum corect a reținut instanța comunicările făcute de parchet în afara cadrului procesual, fără adoptarea unor rezoluții de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței, ori, după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, nu pot fi atacate cu plângere în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că petentul a promovat o plângere împotriva unui referat întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care nu se regăsește printre soluțiile limitativ prevăzute de textul de lege mai sus citat, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Așa fiind, recursul va fi respins, ca nefondat, iar recurentul petent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G.E. împotriva sentinței penale nr. 7 din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.
Obligă petiționarul la plata sumei de 75 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2006.