Criminal liability of judges for alleged abuse of office arising from refusal to hear defendant and dismissal of recusal motion

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe data de 22 februarie 2005, petiționarii I.E. și I.G., în calitate de persoane vătămate, au adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., față de judecătoarele C.A.M. și T.R. de la Judecătoria Pitești.

Pentru susținerea plângerii, petiționarii au învederat că magistratul C.A.M., cu ocazia judecării unei cauze civile a refuzat să-l audieze pe pârât și a omis să se pronunțe pe fond în acea cauză, iar magistratul T.R. i-a respins cererea de recuzare a unui judecător.

Prin rezoluția nr. 37/P/2005 din 23 martie 2005, în temeiul art. 228 din alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de cei doi magistrați reclamați de petiționari întrucât nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură să îmbrace aspecte penale în activitatea acestora.

Împotriva soluției procurorului, petiționarii s-au adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care, prin rezoluția nr. 907/2005 din 13 iunie 2005, le-a respins-o ca neîntemeiată.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petiționarii au contestat rezoluția la Curtea de Apel Pitești, solicitând desființarea rezoluției procurorului și tragerea la răspundere penală a magistraților.

Prin sentința penală nr. 8/F/2005 din 26 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 608/P/2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins plângerea formulată de petiționarii I.G. și I.E., menținând rezoluția nr. 37/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În termen legal, petiționarii au declarat recurs împotriva hotărârii sus-arătate, solicitând casarea acesteia, admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 37/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei procurorului în vederea reluării cercetărilor față de făptuitoarele C.A.M. și T.R.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza potrivit art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat prin unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența unei infracțiuni cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale.

Examinând cauza sub acest aspect și constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unor infracțiuni, în mod judicios, prima instanță a dispus în sensul respingerii plângerii și implicit în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cele două judecătoare și-au exercitat corect atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, neexistând nici o dovadă că ar fi fost favorizată vreuna dintre părți.

Într-adevăr, pronunțând sentința civilă nr. 6833/2003 a Judecătoriei Pitești, prin care s-a respins cererea formulată de petiționarii I.G. și I.E. pentru anularea unui proces verbal de punere în posesie, întrucât există autoritate de lucru judecat nu a făcut altceva decât să efectueze acte de competența sa, fără însă a se putea reține în sarcina sa vreun abuz care să fi vătămat interesele petiționarilor.

Nici încheierea din 2 februarie 2005, prin care judecătoarea T.R. a respins cererea de recuzare a magistratului C.A.M. nu a pus în evidență indicii sau împrejurări care să situeze activitatea magistratului în sfera ilicitului penal.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii I.G. și I.E. împotriva sentinței penale nr. 8/ F din 26 ianuarie 2006 a curții de Apel Pitești.

Obligă petiționarii la plata sumei de câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2006.