Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2465/2006 AI generated

Aggravated robbery sentencing: exclusion of confession mitigation and proportionality of nine-year prison term near statutory minimum

Case Number Decizia nr. 2465/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendants' appeals, thereby upholding the Court of Appeal's decision to increase their prison sentences to nine years each for aggravated robbery. The case involved two masked individuals who intruded into a victim's home, immobilized and assaulted her with a knife, and stole 400 lei, resulting in injuries requiring 10–12 days of medical care. The defendants challenged the second-instance court's removal of a mitigating provision for partial confession and the subsequent aggravation of the penalty, arguing the sentences were excessive. The Supreme Court ruled that the mitigation was correctly denied because the defendants admitted only to the theft but denied the violent means used, and that the nine-year sentence, set near the statutory minimum of seven years under the 2000 Penal Code provisions for qualified robbery, was proportionate given the concrete social danger of the act.

Legislator headnote

AI generated

art. 76 lit. b) C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, art. 72 C. pen, art. 74 lit. c) C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Aggravated robbery sentencing: exclusion of confession mitigation and proportionality of nine-year prison term near statutory minimum: Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații care au criticat hotărârile pentru greșita individualizare a pedepselor pe care le-au considerat prea severe, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery aggravated case proportionality of sentencing minimum sentence qualified theft confession

Cited Legislation

AI generated
art. 76 lit. b) C. pen
c) teza a II-a art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul M.I.
art. 350 C. proc. pen
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 4 iulie 2005 la zi.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații care au criticat hotărârile pentru greșita individualizare a pedepselor pe care le-au considerat prea severe, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
art. 72 C. pen
art. 74 lit. c) C. pen
În mod temeinic Curtea de Apel Brașov a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., față de inculpați, având în vedere că aceștia au recunoscut doar furtul banilor nu și mijloacele violente pe care le-au folosit împotriva victimei.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Prin urmare, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 615/ S din 25 noiembrie 2005, Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) teza a II-a art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul M.I. la 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), alin. (21) lit. a), b) și c) cu aplicarea art. 74 lit. c) teza a II-a, art. 76 lit. b) C. pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul G.I. la 6 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 4 iulie 2005 la zi.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească suma de 600 lei daune morale, părții vătămate P.S. și 334,40 lei cheltuieli de spitalizare către C.A.S.J. Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpații M.I. și G.I., în dimineața zilei de 4 iulie 2005, mascați, au intrat în locuința părții vătămate P.S., persoană vârstnică, pe care au imobilizat-o legându-i mâinile și picioarele și acoperindu-i gura cu materiale textile găsite în casă. Au lovit-o și amenințat-o cu un cuțit pentru a le spune unde ține banii.

După ce au furat 400 lei noi din casă, au plecat lăsând victima legată, aceasta fiind găsită de martorii M.C. și M.G.

Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice faciale și la nivelul mâinilor ce s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur și care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale.

Inculpații au recunoscut parțial faptele.

Prin decizia penală nr. 57/ ap din 15 februarie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat sentința numai în ce privește pedepsele pe care le-a majorat la câte 9 ani închisoare.

S-a computat prevenția începând cu 4 iulie 2005 la zi și s-a menținut arestarea preventivă.

S-au respins apelurile inculpaților M.I. și G.I. care au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații care au criticat hotărârile pentru greșita individualizare a pedepselor pe care le-au considerat prea severe, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie în formă calificată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 7 și 20 de ani.

În mod temeinic Curtea de Apel Brașov a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., față de inculpați, având în vedere că aceștia au recunoscut doar furtul banilor nu și mijloacele violente pe care le-au folosit împotriva victimei.

Așa fiind, pedepsele majorate în apelul procurorului la câte 9 ani închisoare, situate aproape de limita minimă prevăzută de lege nu sunt severe, având în vedere pericolul concret al faptelor relevat de modalitățile de săvârșire.

Prin urmare, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.I. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 57/ ap din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2005 la 14 aprilie 2006.

Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariile avocatului din oficiu în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2006.