Legal qualification of violent theft attempt versus brawling and correction of material error in appellate criminal judgment

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 337/ F din 14 septembrie 2005, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul R.T.I., după cum urmează:

- la 3 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.;

- la 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., și alin. (21) lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 864 C. pen., a fost hotărâtă revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 972 din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Slobozia (definitivă prin neapelare), inculpatul urmând să execute alăturat cele două pedepse, adică 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 236 RON către partea civilă C.A.S. Ialomița cu titlu de cheltuieli de spitalizare și la 100 RON daune materiale și la 100 RON daune materiale și 400 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.D.

A fost obligat inculpatul, în final, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13 aprilie 2005, organele de poliție din cadrul postului de Poliție Cosâmbești au fost sesizate de numitul D.S. despre faptul că, în jurul orei 3,00, mergând la locuința tatălui său D.D., l-a surprins pe inculpatul R.T.I. lovindu-l pe tatăl său în scopul de a-l determina să-i dea banii.

S-a stabilit din cercetări că inculpatul a scos fasungul de la tabloul de siguranță electric și că, având o mască pe figură a agresat-o pe victimă, știind că acesta a primit bani în urma vânzării unei case.

Împotriva soluției de condamnare a declarat apel inculpatul, în termenul prevăzut de lege, solicitând să fie achitat întrucât nu sunt dovezi clare privind vinovăția sa.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că soluția de fond este nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptei și prin urmare, prin decizia nr. 39 din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul R.T.I., a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.

În baza art. 864 C. pen., a dispus revocarea suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală definitivă nr. 972 din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Slobozia, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A menținut starea de arest a inculpatului.

A dedus durata executării pedepsei de la 14 aprilie 2005 la zi.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs.

Inculpatul, prin apărător, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 (în principal) și art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (în subsidiar).

Cu privire la primul motiv de casare invocat, apărătorul a arătat că prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie iar instanța de apel, fără să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice, l-a condamnat pe inculpat pentru o singură infracțiune de tâlhărie în formă consumată fără a se mai reține însă tentativa.

Invocând această critică, apărătorul a solicitat casarea în întregime a deciziei Curții de Apel.

Tot în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 322 C. pen., susținând că a avut loc o încăierare și nu o tâlhărie și în acest sens, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat și o nouă reindividualizare a pedepsei potrivit noii încadrări juridice dată faptei.

Apărătorul a mai solicitat, în cazul în care criticile formulate nu vor fi primite de instanță, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie în sensul reducerii acesteia dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului precum și criticile invocate de inculpat prin apărător, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins, ca atare.

Astfel, instanța de apel a reținut o situație de fapt corectă încadrând juridic corespunzător fapta săvârșită de inculpat și aplicând o pedeapsă just individualizată pentru infracțiunea de tâlhărie în forma tentativei.

Examinându-se dispozitivul deciziei penale nr. 39 din 26 ianuarie 2006 se constată că în cuprinsul acestuia s-a strecurat o eroare materială ce poate fi corectată cu art. 195 C. proc. pen., în sensul că s-a omis a se reține și art. 20 C. pen., referitor la tentativă. Așa fiind, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură infracțiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.

Pe de altă parte se mai constată că minuta deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, este corectă, iar pedeapsa aplicată a fost legal stabilită pentru tentativă și nu pentru infracțiunea de tâlhărie în formă consumată, prin urmare critica invocată de inculpat cu privire la faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită pentru considerentele mai sus menționate.

Nici critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei nu poate fi primită. Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că în mod corect atât instanța de fond cât și cea de apel corect au reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare.

Din conținutul art. 322 C. pen., care reglementează infracțiunea de încăierare rezultă că pentru a fi aplicabile aceste dispoziții este necesar să participe la săvârșirea faptei, mai mult de două persoane. Or, în speță, din probe rezultă că au participat două persoane și anume inculpatul R.T.I. și tatăl său (partea vătămată) D.D. Așa fiind, nu pot fi reținute dispozițiile art. 322 C. pen., referitoare la încăierare.

Critica formulată de inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie este nefondată.

Administrând probe cele două instanțe au stabilit corect situația de fapt.

În raport de starea de fapt astfel stabilită prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și art. 192 C. pen., iar instanța de apel, prin admiterea apelului declarat de inculpat, a schimbat încadrarea juridică a faptei din cele două infracțiuni mai sus menționate aflate în concurs, într-o singură infracțiune de tâlhărie în forma tentativei aplicându-i inculpatului o pedeapsă cu închisoare corespunzătoare acestei încadrări juridice.

La individualizarea pedepsei, Curtea de Apel București a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Ținând cont de toate aceste criterii, instanța de apel a aplicat inculpatului R.T.I. o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru o singură infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

Examinând cauza prin prisma acestei din urmă critici formulată de inculpat, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului (perseverent infracțional, nesincer), de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Ca atare nu există motive care să justifice reducerea pedepsei și nu poate fi reținută atitudinea procesuală sinceră a inculpatului ca și circumstanță atenuantă judiciară în favoarea acestuia.

Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru considerentele ce preced conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 3 aprilie 2006, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T.I. împotriva deciziei penale nr. 39 din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 3 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2006.