Police officer's forged-certificate promotion upheld as administrative fine; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45/ P/F din 21 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1070/P/F/2005, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins plângerea formulată, potrivit art. 2781 C. proc. pen., de petentul B.F.D. împotriva Ordonanței nr. 66/ P din 18 august 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Curtea de apel a reținut că în mod corect procurorul a constatat atât existența faptelor cât și vinovăția petentului învinuit.

Se motivează că, din probele administrate a rezultat cu certitudine faptul că învinuitul nu a promovat 6 examene și nu a susținut examenul de diplomă la I.A.I.P.F.Ș.E. a Universității Transilvania Brașov, astfel încât, nefinalizând cursul, nu avea nici un drept de a obține un grad profesional, invocând participarea sa la aceste cursuri.

Curtea de apel a înlăturat susținerile petentului cu privire la necunoașterea rezultatelor examenelor și la eroarea în care s-ar fi aflat cu privire la examene, învinuitul petent desfășurând o activitate îndelungată ca ofițer de poliție implicând activități de cercetare penală, anchetă și fiind un bun cunoscător al legilor pe care le aplica. Așa fiind, avea posibilitatea de a realiza consecințele solicitării unei adrese prin care să se ateste finalizarea unor cursuri, deși acestea nu au fost terminate.

Se mai motivează că, în calitate de student, petentul avea obligația de a-și cunoaște situația școlară, pentru a se prezenta la examene, sau a cere reexaminarea în cazul în care nu le-ar fi trecut, neputând să-și invoce, în apărare, propria sa culpă.

Mai mult, el cunoștea faptul că nu a susținut examenul de diplomă pentru încheierea cursurilor și nu putea cere încheierea situației sale școlare fără acest examen.

Curtea de apel a mai evidențiat, în privința adresei obținute de la facultate, care face obiectul infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., că are o aparență de legalitate și este un înscris producător de efecte juridice, neavând nici o relevanță tipul de ștampilă aplicat, care era folosit în mod oficial de aceeași instituție în adresele de răspuns către diferite organe ale statului, aflate în curs de verificare.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., aceeași instanță a reținut că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru existența faptei atât cu privire la forma de participație (petentul determinând-o pe secretara I.M.R., învinuită în aceeași cauză, să-i elibereze o adeverință, comunicându-i direct, clar, ideea sa, precum și posibilitatea obținerii unui asemenea act prin menționarea cadrului didactic universitar care ar fi aprobat, cât și cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii și al intenției directe existente în cauză, învinuitul urmărind producerea rezultatului ilicit.

Împotriva acestei sentințe, petiționarul B.F.D. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 12 și 171 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii, desființarea Ordonanței nr. 6/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov [(prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 și art. 291 C. pen., în baza art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și aplicarea unei amenzi administrative de 3 milioane de lei, respectiv, 300 RON)] și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin Ordonanța nr. 761/II/2/2005 din 16 septembrie 2005, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a admis, în parte plângerea petentului B.F.D. infirmând ordonanța nr. 66/2005 numai cu privire la încadrările juridice și a menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală. A fost schimbată încadrarea juridică din art. 25 raportat la art. 289 C. pen., în art. 25 raportat la art. 290 din același cod.

Examinând recursul declarat de petiționar, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind incidente nici unul dintre cazurile de casare invocate de petiționar, pentru motivele ce urmează:

Astfel, s-a indicat cazul prevăzut de art. 3859 pct. 10 (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului), caz care nu are aplicabilitate în speță sub toate aspectele prevăzute, nefiind vorba despre nici o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unei fapte, probe ori cereri esențiale, determinante pentru soluția procesului.

Instanța de fond a analizat atent toate probele efectuate în cauză, hotărând în mod corect că soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului este legală, întrucât, deși faptele de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., precum și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., au fost săvârșite de petent, ele nu pot determina trimiterea în judecată penală, deoarece nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, conform art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.

Pentru aceleași considerente, nici prevederile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată), nu au incidență în cauză, deoarece sub aspect constitutiv faptele săvârșite întrunesc elementele prevăzute de lege (sub aspect obiectiv și subiectiv), dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, teza a II-a a acestui caz fiind, în mod evident străină speței, întrucât nu s-a pronunțat nici o hotărâre de condamnare.

De asemenea, nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., deoarece hotărârea este conformă, iar nu contrară legii, instanța făcând o corectă aplicare a legii.

Nu se poate susține că absolvirea unor cursuri nu implică și finalizarea prin obținerea unor calificative de trecere la examenele de diplomă, astfel cum a încercat să susțină în apărare recurentul petent.

Este evident că fără obținerea unei diplome de absolvire ori a unei adeverințe în acest sens, petentul nu ar fi fost avansat în gradul de comisar șef de poliție, dovadă în acest sens constituind-o retragerea gradului de comisar șef (obținut prin folosirea adeverinței), prin Ordinul MAI nr. S/II/3861 din 16 mai 2005, ca urmare a descoperirii caracterului fals al adeverinței în cursul anchetei efectuate de Corpul de Control al MAI.

Petentul cunoștea foarte bine situația sa universitară și nu se poate prevala de „eroarea” în care s-ar fi aflat cu privire la finalizarea cursurilor. Totodată plata făcută pentru continuarea cursurilor nu are nici o relevanță sub aspectul „bunei credințe” în săvârșirea celor două fapte.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, reținând că sentința atacată cu recurs este conformă legii și justificată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 80 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva sentinței penale nr. 45/ P/F din 21 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2006.