Heroin possession and transport conviction upheld; psychiatric exam not mandatory and 3-year merged sentence affirmed

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 878/ F din 29 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5722/2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (2), raportat la alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.E.C., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de transport ilicit de droguri de mare risc. S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. S-a dedus durata reținerii de la 26 martie 2004.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 13,158 gr. heroină.

Instanța a reținut, în esență, că la data de 25 martie 2004, inculpatul a fost surprins, în flagrant, având asupra sa 13,5 gr. heroină primită de la C.P., heroină ce trebuia transportată la o destinație indicată de acesta.

Audiat în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 849/ A din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat parțial sentința menționată și rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului în art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

A condamnat pe inculpatul S.E.C., la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus prevenția de la 26 martie 2004 la 21 mai 2004. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, inculpatul S.E.C. a declarat recurs.

În principal, recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 [(când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 117 alin. (1) și (2) și pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni)], iar în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 [(când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.)].

Recursul este nefondat.

Referitor la cazul prevăzut de art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză.

Astfel, potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., „Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.”

Alin. (2) al aceluiași articol, se referă la modalitatea de efectuare a expertizei în cazul în care este dispusă de organul de cercetare penală sau de instanță.

Or, în speță, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, caz în care expertiza psihiatrică este obligatorie, iar instanțele de judecată nu au avut îndoieli cu privire la starea psihică a inculpatului, caz lăsat la aprecierea judecătorilor.

De altfel, însuși inculpatul nu a susținut că ar fi bolnav psihic și nici apărarea sa (în instanța de fond și de apel) nu a cerut expertizarea psihică a acestuia. Actele medicale depuse au confirmat, doar, tratamentul medical de dezintoxicare (consecință a consumului de droguri de mare risc) pe care inculpatul îl urmează, dar nu și existența unor boli psihice preexistente săvârșirii infracțiunilor.

Or, în acest caz nu poate fi vorba nici de o expertizare psihică obligatorie și nici de necesitatea efectuării ei ca urmare a unor îndoieli a instanțelor asupra stării psihice a inculpatului.

Neîntemeiat este și motivul de casare referitor la greșita condamnare a inculpatului, respectiv la neîntrunirea elementelor constitutive ale celor două infracțiuni pentru care a fost condamnat, deoarece în ambele cazuri există aceste elemente, atât sub aspect obiectiv cât și sub aspectul laturii subiective.

Inculpatul a fost prins în flagrant în momentul în care transporta droguri de mare risc (heroină), iar deținerea de asemenea droguri pentru consum propriu, de asemenea, a fost dovedită, inculpatul recunoscând săvârșirea ambelor fapte penale.

Cu privire la cazul de casare invocat, în subsidiar, caz prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este, de asemenea, incident în cauză, deoarece pedepsele au fost corect stabilite în raport cu prevederile art. 72 C. pen., instanțele ținând seama atât de gravitatea faptelor, cât și de persoana inculpatului, infractor primar, sincer, cooperant, căruia i s-au recunoscut circumstanțe atenuante judiciare.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare corespunde tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei, aplicabile în cauză, astfel încât și sub acest aspect, criticile formulate sunt nefondate.

Cu privire la aplicarea art. 81 C. pen., dispozițiile alin. (3) al acestui articol, sunt clare și prohibitive în acest sens.

Totodată, Înalta Curte observă că o reducere a pedepsei ar fi de natură să altereze scopul pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen. (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni).

În consecință, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E.C. împotriva deciziei penale nr. 849/ A din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2006.