Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1648/2006 AI generated

Inadmissibility of cassation for missing statutory grounds; late appeal after expiration of deadline due to post-decision arrest

Case Number Decizia nr. 1648/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation complaint, leaving in force the previous decision that rejected the defendant's appeal as late, thereby upholding the original eight-year imprisonment sentence for negligent bodily harm. The dispute centered on whether a recourse filed after the statutory deadline but within ten days of starting sentence execution could be admitted, with the defendant arguing that his involuntary psychiatric hospitalization for alcohol intoxication at the time of the underlying offense and the alleged removal of a hospital discharge slip from the case file constituted valid grounds for extension or annulment. The court held that these allegations did not fall within the exhaustive grounds for cassation under Article 386 of the Code of Criminal Procedure, and because the defendant was at large and present during the appellate hearing, the deadline for recourse had expired prior to his arrest; consequently, the court ordered the defendant to pay 100 RON in judicial costs, with 40 RON advanced by the Ministry of Justice for official defense.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 C. pen, art. 72 C. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 3853 alin. (2) C. proc. pen, art. 365 C. proc. pen, art. 3853 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation for missing statutory grounds; late appeal after expiration of deadline due to post-decision arrest: Examinând recursul și cererea de repunere în termen, în raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză nu sunt realizate nici cerințele art. 364 și nici cele ale art. 365 C. proc. pen., privind repunerea în termen sau recursul declarat peste termen și în consecință, soluția ce se impune este aceea de respingere, ca tardiv, a recursului formulat de inculpat.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal sentence statutory deadline negligent bodily harm costs of late payment removal

Cited Legislation

AI generated
art. 20 C. pen
pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.
art. 72 C. pen
52 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate cu motivarea că starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect reținute, iar pedeapsa respectă dispozițiile art. 72 C. pen.
art. 461 C. proc. pen
325 din 16 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
art. 3853 alin. (2) C. proc. pen
Examinând recursul și cererea de repunere în termen, în raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză nu sunt realizate nici cerințele art.
art. 365 C. proc. pen
364 și nici cele ale art. 365 C. proc. pen., privind repunerea în termen sau recursul declarat peste termen și în consecință, soluția ce se impune este aceea de respingere, ca tardiv, a recursului formulat de inculpat.
art. 3853 alin. (1) C. proc. pen
a fost prezent personal, în stare de libertate, așa încât, în conformitate cu art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., pentru partea prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul de 10 zile curge de la pronunțare, în speță, de la 15 februarie 2005, dată la care a fost amânată pronunțarea în cauză.
art. 364 C. proc. pen
pen., raportat la art. 364 C. proc. pen., chiar dacă a fost formulat în termen de 10 zile de la începerea executării, atâta timp cât, inculpatul nu a făcut dovada existenței unor cauze temeinice de împiedicare a exercitării lui în termenul prevăzut de lege.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
În consecință, recursul formulat de inculpat la 11 mai 2005 a fost considerat tardiv și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca atare.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 5875/2005
Decizia penală nr. 5875/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică, neputând fi desființată pentru că nu există nici un caz prevăzut de instituția contestației în anulare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Condamnatul R.I. a formulat contestație în anulare pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, împotriva deciziei penale nr. 5875 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această decizie a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 52/ Ap din 15 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

Prin sentința penală 363 din 2 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, inculpatul R.I. a fost condamnat, la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la data de 22 iulie 2003, inculpatul, vizând cazul părții vătămate T.L. a aplicat o lovitură cu un ciocan din lemn, dar aceasta, într-un reflex de apărare, a interpus brațul care i-a fost fracturat, necesitând 40-45 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov au declarat apel împotriva acestei hotărâri.

Prin decizia penală nr. 52 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate cu motivarea că starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect reținute, iar pedeapsa respectă dispozițiile art. 72 C. pen.

Ulterior, prin sentința penală nr. 325 din 16 iunie 2005, Tribunalul Brașov a respins contestația condamnatului R.I. privind executarea sentinței penale nr. 325 din 16 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat apel condamnatul susținând că, în realitate, a înțeles să declare recurs peste termen.

Prin decizia penală nr. 243/ Ap din 10 august 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de condamnatul R.I., împotriva sentinței penale nr. 325/2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, a desființat această hotărâre și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat de condamnat după expirarea termenului de recurs împotriva deciziei nr. 52/ Ap din 15 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov.

În considerentele deciziei s-a reținut că, cererea condamnatului a fost calificată greșit de prima instanță ca fiind o contestație la executare, în realitate este un recurs declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, dar înaintea celor 10 zile de la începerea executării pedepsei.

Examinând recursul și cererea de repunere în termen, în raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză nu sunt realizate nici cerințele art. 364 și nici cele ale art. 365 C. proc. pen., privind repunerea în termen sau recursul declarat peste termen și în consecință, soluția ce se impune este aceea de respingere, ca tardiv, a recursului formulat de inculpat.

Mai întâi, la data de 9 februarie 2005, când s-au dezbătut în fond, apelurile declarate de inculpat și de parchet (a se vedea încheierea din aceiași dată pronunțată în dosarul nr. 1336/2004) inculpatul R.I. a fost prezent personal, în stare de libertate, așa încât, în conformitate cu art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., pentru partea prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul de 10 zile curge de la pronunțare, în speță, de la 15 februarie 2005, dată la care a fost amânată pronunțarea în cauză.

În raport de aceste date și de dispozițiile legale amintite, termenul de recurs expira pentru inculpat la 28 februarie 2005, termen ce nu a fost respectat de inculpat deși s-a aflat în stare de libertate, fiind prezent la data judecării cauzei.

Așa cum rezultă din actele cauzei și chiar susținerile inculpatului (dosar nr. 2118/2005 și dosar nr. 901/2005) mandatul de executare a pedepsei nr. 472 s-a emis la 28 februarie 2005 (când a expirat termenul de recurs), iar inculpatul a fost arestat la 9 martie 2005.

În aceste condiții, cererea de recurs formulată de inculpat la 11 mai 2005, după ce a fost arestat, este un recurs tardiv, declarat peste termenul prevăzut de lege.

Recursul a constatat instanța supremă nu se află nici sub incidența art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 364 C. proc. pen., chiar dacă a fost formulat în termen de 10 zile de la începerea executării, atâta timp cât, inculpatul nu a făcut dovada existenței unor cauze temeinice de împiedicare a exercitării lui în termenul prevăzut de lege.

Pentru acest considerent cererea de repunere în termen nu este fondată.

Cum inculpatul a fost prezent la dezbaterea în fond, a cauzei nu se poate prevala nici de dispozițiile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportate, la art. 365 C. proc. pen., privind recursul peste termen.

În consecință, recursul formulat de inculpat la 11 mai 2005 a fost considerat tardiv și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca atare.

Contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 5857 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

Invocând prevederile art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen., contestatorul afirmă că:

- minuta deciziei penale nr. 243/ Ap din 10 august 2005 pronunțată în dosarul nr. 706/P/Ap/2005 de Curtea de Apel Brașov concordă cu cea de la dosarul cauzei;

- de la dosarul de fond a fost sustras un bilet de ieșire de la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov care atestă faptul că la data de 23 iulie 2003 a fost internat cu diagnosticul „intoxicație acută alcoolică”, ceea ce în concepția sa, ar fi fost o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.

Mai motivează contestatorul că el fiind internat în spital nu a putut lua cunoștință de decizia Curții de Apel Brașov și că deci nu a putut formula recurs în termen.

Nici unul din motivele invocate nu se regăsesc în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Decizia penală nr. 5875/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică, neputând fi desființată pentru că nu există nici un caz prevăzut de instituția contestației în anulare.

Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Or, din probele aflate la dosar rezultă că:

- inculpatul, aflat în stare de libertate nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege în termenul de 10 zile calculat de la data de 15 februarie 2005;

- nu a fost în imposibilitate de a exercita calea de atac a recursului;

- sustragerea de la dosar a unui bilet de ieșire din spital, simplă aserțiune a inculpatului, chiar dacă ar fi reală nu înseamnă o probă din care să rezulte că se află într-una din cazurile care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cea prevăzută de art. 49 C. pen.

Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea constată că nu subzistă nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că va dispune respingerea ei ca nefondată, urmând să oblige contestatorul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva deciziei penale nr. 5875 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2006.