Tardivité du recours en appel dépassant le délai légal de dix jours malgré hospitalisation pénitentiaire
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the defendant's out-of-time appeal against his criminal conviction. The dispute centered on the procedural validity of an appeal filed against a final sentence for robbery (robbery with aggravating circumstances) that imposed an eight-year prison term; the defendant argued that his late filing was excused by a medical hospitalization within a penitentiary, which allegedly prevented him from exercising his right to appeal. The decisive legal basis was the strict application of the 10-day deadline for out-of-time appeals under Article 365 of the Code of Criminal Procedure, running from the start of the penalty execution; the court determined that the defendant's brief hospitalization for late latent syphilis did not impair cognitive functions or capacity to decide, and his appeal was filed more than three months after incarceration, thus violating the statutory time limit.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. a) C. pen, art. 364 C. proc. pen, art. 42 C. proc. pen, art. 13 C. pen, art. 365 C. proc. pen, art. 3859 pct. 17 C. proc. pen; Tardivité du recours en appel dépassant le délai légal de dix jours malgré hospitalisation pénitentiaire: The dispute centered on the procedural validity of an appeal filed against a final sentence for robbery (robbery with aggravating circumstances) that imposed an eight-year prison term; the defendant argued that his late filing was excused by a medical hospitalization within a penitentiary, which allegedly prevented him from exercising his right to appeal. The decisive legal basis was the strict application of the 10-day deadline for out-of-time appeals under Article 365 of the Code of Criminal Procedure, running from the start of the penalty execution; the court determined that the defendant's brief hospitalization for late latent syphilis did not impair cognitive functions or capacity to decide, and his appeal was filed more than three months after incarceration, thus violating the statutory time limit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main ground for dismissing the appeal as unfounded because the appellant failed to file within the statutory 10-day deadline for out-of-time appeals.
Cited in the dispositive regarding the deduced time served from the applied penalty, reflecting the statutory limitation applied to the original conviction.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5160/2005 la Tribunalul București, condamnatul U.F. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 507 din 8 aprilie 2004 pronunțată de aceeași instanță, secția I penală, rămasă definitivă prin neapelare.
În motivarea cererii petentul condamnat a susținut în esență că hotărârea este nelegală întrucât nu a fost legal citat la judecarea în fond a cauzei.
Prin amintita sentință penală U.F. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În cererea de revizuire condamnatul critică hotărârea prin faptul că a fost în imposibilitate de a participa la judecarea în fond a cauzei întrucât a fost citat la o adresă la care nu mai locuia.
Investit cu judecarea cererii de revizuire, Tribunalul București a calificat demersul petentului ca fiind o cerere de repunere în termenul de apel având în vedere dispozițiile art. 364 C. proc. pen.
În temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 364 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Împotriva sentinței penale nr. 507 din 8 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5225/2003, a formulat apel peste termen inculpatul, solicitând admiterea acestuia și pe fond a criticat soluția pentru nelegalitate, vizând nerespectarea procedurii legale de citare a sa, sens în care lipsind de la judecata în fond a cauzei, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra și a-și susține, în consecință, nevinovăția sa cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și art. 13 C. pen.
Curtea, examinând apelul declarat peste termen, prin prisma dispozițiilor art. 365 C. proc. pen., a constatat că acesta nu se încadrează în condițiile prevăzute de text și anume: „partea care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, poate declara apel peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”.
Conform relațiilor date de Biroul Evidență din cadrul Penitenciarului Rahova, a rezultat că apelantul-inculpat a fost încarcerat la data de 1 aprilie 2005, iar acesta a formulat cererea la data de 6 iulie 2005, deci după 3 luni și 5 zile de la data încarcerării.
În consecință, prin decizia penală nr. 815/ A din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul U.F. împotriva sentinței penale nr. 507 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală.
Inculpatul a declarat recurs pe care, în termenul legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., el solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Inculpatul motivează că formularea cu întârziere a apelului s-a datorat faptului că a fost internat în spitalul Penitenciarului București, starea sănătății nepermițându-i să declare apelul în termenul prevăzut de lege.
Recursul inculpatului este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Acesta a fost încarcerat la data de 1 aprilie 2005. Conform referatului medical solicitat de Înalta Curte de Casație și Justiție la judecarea recursului, inculpatul a fost internat în Secția Dermato – Venerice a Penitenciarului Spital București în perioada 20 aprilie 2005 – 19 mai 2005 cu diagnosticul Sifilis latent tardiv iar tratamentul administrat nu a fost de natură să afecteze funcțiile cognitive sau capacitatea de a decide și conștienta bolnavului.
Rezultă în mod clar că inculpatul a fost încarcerat pe 1 aprilie 2005 și internat în spitalul penitenciarului pe 20 aprilie 2005, iar apelul a fost declarat pe 6 iulie 2005.
Deci, în orice condiții, termenul de 10 zile de la data începerii executării pedepsei prevăzut de art. 365 C. proc. pen., a fost depășit, astfel că decizia Curții de Apel București de respingere, ca tardiv, a apelului declarat de inculpat este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.F. împotriva deciziei penale nr. 815/ A din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 aprilie 2005 la 14 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2006.