Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5856/2005 AI generated

Non-retroactivity of amended domicile residence requirements in administrative appeals

Case Number Decizia nr. 5856/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Foreigners Authority, upholding the appellate court’s ruling that mandated the issuance of a new decision to establish the foreigner's domicile in Romania, thereby allowing the claimant to prevail. The dispute concerned the legality of an administrative decision refusing a foreign national's request for domicile, where the authority had applied a subsequent legal amendment requiring five years of continuous legal residence instead of the three-year requirement in effect at the time the application was filed on October 28, 2004. The court ruled that the application of the amended Organic Law Decree (O.U.G. 194/2002, modified by Law 482/2004) was unlawful due to the principle of non-retroactivity of civil law (tempus regit actum), determining that the claimant's right had vested under the prior version of the law which they met when the request was submitted, and thus the administrative act was annulled and the public authority was ordered to re-issue the decision in favor of the foreigner.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002; Non-retroactivity of amended domicile residence requirements in administrative appeals: Se mai susține prin motivele de recurs că instanța de fond a greșit, atunci când a considerat că modificarea art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, survenită prin Legea nr. 482/2004, nu este aplicabilă în cauză, întrucât, chiar dacă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului a fost depusă anterior intrării în vigoare a legii de modificare, decizia prin care s-a soluționat cererea, a fost emisă sub imperiul acestei legi.

Keywords

AI generated
right of residence retroactivity of a law administrative decree foreign law organic law non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva sentinței a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini, susținând că este netemeinică și nelegală, fiindcă a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002
În acest sens, prin motivele depuse la dosar și susținute în ședința de judecată, recurenta arată că potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.
art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002
În cauză, intimatul-reclamant a făcut dovada că după 3 ani și 10 luni de ședere temporară continuă și legală în România, a formulat cerere pentru stabilirea domiciliului în România, la data de 28 octombrie 2004, când art. 71 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 162 din 8 iulie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.A., formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini și, în consecință, a anulat decizia nr. 612903/V.G./SIV, emisă de această autoritate publică, la 24 martie 2005 și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României.

În motivare, instanța a reținut că actul administrativ atacat în contencios administrativ este nelegal, întrucât se întemeiază pe o dispoziție legală ulterioară cererii reclamantului de stabilire a domiciliului în România, condițiile cerute de legea în vigoare la data depunerii cererii fiind îndeplinite de către reclamant.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini, susținând că este netemeinică și nelegală, fiindcă a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În acest sens, prin motivele depuse la dosar și susținute în ședința de judecată, recurenta arată că potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, „Străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele cereri: a) o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii”.

Or, în cauză, probele dosarului atestă că șederea reclamantului în România a fost, la data solicitării stabilirii domiciliului, de numai 3 ani și 10 luni, condiția legală mai sus menționată nefiind, așadar, îndeplinită.

Se mai susține prin motivele de recurs că instanța de fond a greșit, atunci când a considerat că modificarea art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, survenită prin Legea nr. 482/2004, nu este aplicabilă în cauză, întrucât, chiar dacă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului a fost depusă anterior intrării în vigoare a legii de modificare, decizia prin care s-a soluționat cererea, a fost emisă sub imperiul acestei legi.

Recursul este nefondat.

Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Cele două momente, intrarea în vigoare și abrogarea, reprezintă limitele aplicării în timp a legilor civile, principiul tempus regit actum având caracter universal și aplicabilitate asupra întregului sistem de norme juridice.

Așa fiind, actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare, vor fi supuse legii respective.

În cauză, intimatul-reclamant a făcut dovada că după 3 ani și 10 luni de ședere temporară continuă și legală în România, a formulat cerere pentru stabilirea domiciliului în România, la data de 28 octombrie 2004, când art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 prevedea condiția unei șederi de 3 ani.

Recurenta-intimată nu contestă că la data depunerii cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România - 28 octombrie 2004, reclamantul îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea atunci în vigoare (art. 71 și 72 ale O.U.G. nr. 194/2002, aprobată și completată prin Legea nr. 357/2003).

Împrejurarea că ulterior, prin Legea nr. 482/2004, în vigoare de la data de 27 noiembrie 2004, termenul de ședere temporară continuă și legală de 3 ani prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. 1 din O.U.G. nr. 194/2002, s-a majorat la 5 ani, este nerelevantă, fiindcă legea civilă nu retroactivează, iar dreptul reclamantului, a cărui recunoaștere s-a solicitat sub imperiul legii nemodificate, s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 482/2004.

Așa fiind, în mod corect, instanța de fond a reținut că la data depunerii cererii - 28 octombrie 2004, intimatul-reclamant îndeplinea condițiile cerute de legea atunci în vigoare pentru stabilirea domiciliului în România și, ca atare, a anulat decizia nr. 612903/V.G./SIV din 24 martie 2005 și a obligat autoritatea publică pârâtă să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva sentinței civile nr. 162 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.