Competence for judicial tax reduction claims under the special law for civil servants

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2004, la Tribunalul Brăila, reclamanții B.V., I.M., M.F., Z.N., P.P.G., V.L.D., T.R., A.M., C.G., T.M. și P.T. au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila, solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor de bani reținute în mod nelegal pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincția „Meritul judiciar”, aplicarea coeficientului de inflație defalcat pe fiecare lună și a dobânzii legale prevăzute de Codul de procedură fiscală, până la stingerea definitivă a datoriilor.

Prin sentința civilă nr. 61 din 9 februarie 2005, Tribunalul Brăila a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, reținând că sunt incidente normele de competență materială cuprinse în art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1248 din 27 iunie 2005, prin care a respins acțiunea, ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prevăzută imperativ, atât în Legea nr. 29/1990, cât și în O.U.G. nr. 177/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brăila.

Recurentul a susținut că obiectul acțiunii reclamanților îl constituie un raport juridic de muncă, pentru că reducerea de impozit pe venit decurge din Legea nr. 92/1992, ca lege specială, ceea ce determină competența instanței de dreptul muncii.

Recurentul a învederat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală și nici prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, astfel că instanța de fond trebuia să constate că tribunalul, ca instanță specializată pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, este competent să judece pricina și în acest sens urma, să învestească Tribunalul Brăila.

Recursul este întemeiat și va fi admis, pentru următoarele considerente:

Acțiunea formulată de reclamanți are ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale provenite din reducerea cotei procentuale a impozitului pe venit prevăzută de Legea nr. 92/1992.

Cum drepturile solicitate sunt de natură salarială și nu s-a contestat modul lor de calcul, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 29/1990 sau cele ale O.U.G. nr. 177/2002, cu atât mai mult, cu cât acțiunea a fost formulată pentru acordarea drepturilor respective, cu începere de la 1 iulie 2002, anterior datei la care a intrat în vigoare acest ultim act normativ.

În consecință, față de obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat greșit că este competentă material să judece pricina și hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a tribunalului, prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., pentru judecarea litigiilor în materia conflictelor de muncă.

Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare în primă instanță, la Tribunalul Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 1248 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brăila.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.