Recognition of victim status under Law No. 189/2000 upheld against pension authority denial based on archival records and witness testimony
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the appellate court’s decision that recognized the plaintiff as a beneficiary under Law No. 189/2000 for the period between April 15, 1941, and March 6, 1945. The dispute concerned an administrative challenge to a pension authority decision that had denied the plaintiff status as a victim of ethnic persecution, citing discrepancies between the date of birth in a ceded territory and the start of family displacement; specifically, the authority argued that while the father was registered as a refugee from November 1940, the plaintiff was born in March 1941, creating a timeline inconsistency regarding the claimant's personal flight. The Supreme Court rejected this argument, ruling that official archival records confirming the father’s refugee status since 1940, combined with witness testimony establishing that the plaintiff fled Hungarian authorities from the ceded locality of Cordău to Sumugiu, sufficiently proved the required condition of having abandoned one's domicile due to ethnic persecution under the reparation provisions of Law No. 189/2000 and Government Order No. 105/1999.
Legislator headnote
AI generatedRecognition of victim status under Law No. 189/2000 upheld against pension authority denial based on archival records and witness testimony: Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 8379 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea în favoarea lui, a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod greșit a reținut pârâta că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 208 din 20 iunie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 8379 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 aprilie 1941 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că susținerea pârâtei cu privire la neconcordanțele referitoare la nașterea reclamantului, la 30 martie 1941, în Cordău, localitatea cedată Ungariei și la actul oficial eliberat de Direcția Arhivelor Naționale Bihor, din care reiese că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia, începând cu 2 noiembrie 1940, este nefondată.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susținut, în esență, că în urma rejudecării cauzei nu au fost lămurite neconcordanțele existente în acest dosar, întrucât însuși reclamantul a arătat prin cererea adresată Casei Județene de Pensii Bihor că perioada în care a fost refugiată familia sa, este aprilie 1941 - martie 1945, perioadă la care subscriu și martorii în declarațiile date, și asta în situația în care tatăl reclamantului s-a refugiat încă din anul 1940.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
Acest act normativ are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea pe cale patrimonială a suferințelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se.
În cauză, din actele depuse la dosar, respectiv certificatul nr. 6659 din 10 noiembrie 2003, eliberat de către Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale (intitulat „Extras”), rezultă că I.F. (tatăl reclamantului) figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, începând cu 2 noiembrie 1940.
De asemenea, din certificatul de naștere seria Ng nr. 386553 rezultă că reclamantul s-a născut la data de 30 martie 1941, în localitatea Cordău, din părinții I.F. și I.E.
Cât privește declarațiile martorilor, nu poate fi trasă concluzia că acestea sunt contradictorii actului eliberat de Arhivele Statului, atâta vreme, cât din conținutul lor rezultă că reclamantul s-a refugiat din cauza autorităților maghiare, din localitatea Cordău (cedată Ungariei și în care acesta s-a născut), în localitatea Sumugiu.
Rezultă, așadar, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 208/CA/2005 -PI din 20 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.