Universal service contribution obligation upheld under non-retroactive emergency ordinance applied to provider’s full turnover.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 362/2005, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei C.N.T.E.E. T. SA București, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002, pârâta a aplicat corect dispozițiile normative în materie, motiv pentru care reclamanta a fost legal obligată la plata sumei în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, C.N.T.E.E. T. SA București, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie, susținându-se că O.U.G. nr. 79/2002 a fost modificată prin Legea nr. 239/2005.

S-a apreciat în motivele de recurs că pârâta a încasat în mod nelegal suma de bani, întrucât serviciul pentru care s-a ordonat plata, nu a fost folosit. Se arată că unul din argumentele esențiale ale notificării, potrivit O.U.G. nr. 79/2002, este data estimativă a începerii activității.

Aceasta este data începerii furnizării tipului respectiv de rețea sau serviciu. Mai arată recurenta că potrivit actelor prezentate ar rezulta fără dubiu că rețeaua publică de comunicații este în curs de realizare, A.N.R.C. neținând cont nici de datele prevăzute în notificare și nici de procesul-verbal de constatare. Prin urmare, în moment, recurenta nu are calitate de furnizor al unei rețele de comunicații electronice, aceasta nefiind terminată.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Din examinarea motivelor de recurs, conform art. 3041 C. proc. civ. și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În speță, este de necontestat că se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002, și nu Legea nr. 239/2005, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul emiterii actului contestat, aplicându-se principiul neretroactivității legii, lege care va avea efect doar pentru viitor din momentul intrării ei în vigoare.

S-a contestat că impozitul s-a aplicat pe toată cifra de afaceri a recurentului și desigur, afacerile făcute de aceasta privesc mai multe servicii, doar că Ordinul M.C.T.T. nr. 184/2002 și decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004, în sensul aplicării art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002, nu au fost contestate și, prin urmare, își găsesc aplicarea în speță.

C.N.T.E.E. T. SA a fost autorizată, conform art. 4 din O.U.G. nr. 79/2002, aprobată cu completările și modificările ulterioare prin Legea nr. 591/2002, să furnizeze rețele publice de comunicații, începând cu data de 1 iulie 2003, cât și rețele și servicii private de comunicații electronice, începând cu 17 ianuarie 2003.

Pentru faptul că în anul 2003, recurenta a înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro, astfel cum rezultă din acte, conform Ordinului nr. 184/2001 și că aceasta are obligația de plată a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării de servicii din sfera serviciului universal pentru anul 2004, situație în care s-a emis decizia în litigiu nr. 1285/2004.

Susținerea recurentei, potrivit cu care nu trebuia stabilită obligația de plată, întrucât nu a înregistrat venituri din interconectare sau roaming, nu poate fi avută în vedere, față de dispozițiile deciziei Președintelui A.N.R.C. nr. 1074/2004, contribuția determinându-se prin aplicarea procentului la întreaga cifră de afaceri.

Deci, este fără putință de tăgadă că până în anul 2006, această contribuție se determină în raport cu decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004.

Prin urmare, intimata a făcut corect prin decizia contestată, aplicarea dispozițiilor art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002, motiv pentru care instanța de fond a apreciat actul administrativ, ca fiind legal.

De asemenea, ca urmare a notificării, potrivit O.U.G. nr. 79/2002, persoana care a realizat notificarea în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), este autorizată să furnizeze tipurile de rețele sau servicii indicate în notificare, având drepturile și obligațiile prevăzute în autorizația generală care se emite și se modifică ori se anulează conform art. 5.

Prin urmare, recurenta a dobândit calitatea de furnizor de rețele publice de comunicații, începând cu data de 1 iulie 2003.

În cuprinsul deciziei Președintelui A.N.R.C. nr. 131/2002, în vigoare la data autorizării, este trecută și data estimativă a începerii activității.

Față de toate aceste considerente, se apreciază că în mod corect curtea de apel a considerat că decizia A.N.R.E. nr. 1285/2004 este legală, motiv pentru care sentința atacată fiind legală și temeinică, se va respinge recursul declarat de C.N.T.E.E. T. SA București, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.T.E.E. T. SA București împotriva sentinței civile nr. 362 din 2 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2005.