Suspension of tax enforcement admissible despite suspended administrative challenge; lower court decision quashed and case remanded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the taxpayer who sought to suspend the enforcement of a tax assessment. The dispute involved a request to suspend the execution of a fiscal control report that had assessed significant VAT and profit tax liabilities on software production activities, which the company challenged administratively and judicially; the Court of Appeal had previously dismissed the suspension request as inadmissible because the related administrative challenge was suspended due to ongoing criminal investigations. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 554/2004, under which the Supreme Court held that the condition of prior notification to the issuing authority was satisfied by the initial administrative complaint, and that the subsequent judicial suspension of the underlying litigation did not preclude the admissibility of the request to suspend enforcement measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 244 pct. 2 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312, 313 și 315 C. proc. civ; Suspension of tax enforcement admissible despite suspended administrative challenge; lower court decision quashed and case remanded: The dispute involved a request to suspend the execution of a fiscal control report that had assessed significant VAT and profit tax liabilities on software production activities, which the company challenged administratively and judicially; the Court of Appeal had previously dismissed the suspension request as inadmissible because the related administrative challenge was suspended due to ongoing criminal investigations. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 554/2004, under which the Supreme Court held that the condition of prior notification to the issuing authority was satisfied by the initial administrative complaint, and that the subsequent judicial suspension of the underlying litigation did not preclude the admissibility of the request to suspend enforcement measures.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provisions cited as the basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2005, reclamanta SC G.I. SRL a solicitat suspendarea executării procesului-verbal nr. 17 din 30 septembrie 2003, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova - Direcția Control Fiscal, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin procesul-verbal menționat s-a stabilit că nu a desfășurat operațiuni de producție soft, pentru care ar fi beneficiat de cota 0 T.V.A. și de reducerea cu 5% a impozitului pe profit pentru veniturile realizate din export, fiind obligată la plata sumei totale de 15.485.125.359 lei, pentru activitatea desfășurată în perioada 2000 - 2003.
Mai arată că la 15 octombrie 2003 a contestat procesul-verbal, contestație ce a fost suspendată prin decizia nr. 98 din 7 aprilie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice, ca urmare a existenței unor cercetări penale în cauză.
Menționează că a primit somație și titlu executoriu și în baza lor s-a început executarea sa prin poprire asupra conturilor bancare și cu toate că a contestat procesul-verbal, a achitat o parte din creanță, are instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și că totuși se urmărește vânzarea silită a acestora, cu toate că, fiind echipamente de producție, s-ar bloca total activitatea sa.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 946 din 19 mai 2005, a respins excepțiile privind tardivitatea formulării cererii și a autorității de lucru judecat, dar a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, respingând cererea, ca inadmisibilă.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că pe rolul Curții de Apel Ploiești s-a aflat acțiunea având ca obiect contestarea deciziei nr. 98/2004, a Ministerului Finanțelor Publice, acțiune suspendată în baza prevederilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. și că, nefiind anulată decizia nr. 98/2004, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, procedura administrativă de soluționare a contestației administrative împotriva procesului-verbal din 30 septembrie 2003 este suspendată și, ca atare, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este nelegală și netemeinică.
Susține că cererea de suspendare a executării titlului de creanță este admisibilă în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece singura condiție impusă de acest text de lege este ca în prealabil să fi făcut o sesizare la autoritatea emitentă a actului, cerință îndeplinită prin formularea contestației împotriva procesului-verbal, la Ministerul Finanțelor Publice, iar ulterior a contestat actul în justiție, cauză care a fost greșit și nelegal suspendată de Curtea de Apel Ploiești.
Recursul este fondat.
Conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond”.
Recurenta a făcut dovada că, anterior introducerii cererii de suspendare a executării procesului-verbal, s-a adresat cu contestație la Ministerul Finanțelor Publice, îndeplinind, astfel, condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, ulterior a formulat și acțiune în justiție, în vederea anulării actului administrativ și este irelevant în cauză că organul administrativ-jurisdicțional sau instanța de judecată au suspendat soluționarea contestației, respectiv a acțiunii.
Instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra admisibilității cererii de suspendare a executării operațiunilor sau actelor administrative în baza căreia se pornea executarea împotriva recurentei, indiferent de stadiul în care se aflau contestația sau acțiunea acesteia.
Astfel fiind, în temeiul art. 312, 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, sentința recurată va fi casată și se va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC G.I. SRL Ploiești împotriva sentinței civile nr. 946 din 19 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.