Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5483/2005 AI generated

Tax dispute: Sentence quashed and case remanded due to unsigned operative part

Case Number Decizia nr. 5483/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the lower court’s sentence, remanding the case for retrial at the same instance. The dispute involved a company challenging a tax inspection report and imposition decision, where the appellate court had previously dismissed the action and severed a suspension of execution request. The decisive legal basis for the quashing was a nullity of public order: the operative part of the appellate sentence was not signed by the presiding judge as required by the Code of Civil Procedure, rendering the judgment invalid and allowing the appeal to be filed even after the statutory appeal period had expired.

Legislator headnote

AI generated

art. 258 alin. (1) C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ; Tax dispute: Sentence quashed and case remanded due to unsigned operative part: La dosarul de fond se află dispozitivului hotărârii întocmit de judecător „de îndată”, conform dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax procedure code operative part of an order action for annulment civil judgment tax inspection suspension of sentence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 158 din 23 mai 2005, a Curții de Apel Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 1136/2005, a fost respinsă acțiunea formulată de SC D.N. SA Târgu Mureș împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Piatra Neamț, cu privire la anularea raportului de inspecție fiscală nr. 4441/2005 și a deciziei de impunere nr. 4606/2005.

S-a disjuns contestația la executare formulată de aceeași reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat în termen, recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată, iar motivele de recurs invocate vizând fondul cauzei.

La termenul de astăzi, recurenta a invocat nulitatea sentinței recurate, pe motivul nesemnării minutei (dispozitivului), de către judecătorul care a pronunțat hotărârea.

Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:

La dosarul de fond se află dispozitivului hotărârii întocmit de judecător „de îndată”, conform dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Acest dispozitiv nu este semnat de judecător, iar potrivit aceluiași text, „hotărârea se semnează, sub sancțiunea nulității”.

Acesta este și un motiv de casare pe temeiul art. 304 pct. 5, care trimite expres la dispozițiile art. 105 alin. (2).

Fiind o nulitate de ordine publică, ea a fost legal invocată de recurent, chiar după împlinirea termenului de recurs, având în vedere dispozițiile art. 306 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D.N. SA Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 158 din 23 mai 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.