Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5468/2005 AI generated

Retroactive application of copyright royalty rates in administrative norms and contractual freedom in penalty clauses

Case Number Decizia nr. 5468/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, upholding the lower court’s decision to partially annul the challenged government decree. The dispute concerned the validity of specific provisions in a 2003 government decree regulating the collection of audio-visual copyright royalties, where an association challenged the obligation of users to obtain licenses from collective management organizations, a clause applying a 3% royalty rate retroactively to 2002, and a penalty clause tied to the national reference interest rate. The court affirmed that the retroactive application of royalty rates violated the principle of non-retroactivity, as normative methods produce legal effects only from publication, thereby confirming the annulment of that specific provision. However, the court rejected challenges to the other provisions, holding that the user's obligation to request licenses did not violate statutory duties imposed on collective management organizations and that the penalty mechanism did not infringe on contractual freedom, noting that parties retain the liberty to negotiate or refrain from concluding contracts.

Legislator headnote

AI generated

art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986, art. 134 alin. (2) din Constituție, art. 274 C. proc. civ; Retroactive application of copyright royalty rates in administrative norms and contractual freedom in penalty clauses: Astfel, reclamanta Asociația C.C. a criticat soluția de respingere a capătului de cerere referitor la obligația utilizatorului de a obține autorizația instituită prin art. 1 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 144/2003 și care, în opinia sa, contravine dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986, precum și soluția de respingere a capătului de cerere referitor la anularea poz. 9 din aceeași anexă, prin care în fapt se permite intervenția Statului într-o relație contractuală dintre două entități private.

Keywords

AI generated
copyright contract licensing royalty interest rate contractual penalty clause administrative contract normative clause

Cited Legislation

AI generated
art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că faptul obligării utilizatorilor de a obține autorizațiile de la organismele de gestiune colectivă, contravine prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în raport cu care această obligație revine imperativ acestor organisme.
art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986
144/2003 și care, în opinia sa, contravine dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986, precum și soluția de respingere a capătului de cerere referitor la anularea poz.
art. 134 alin. (2) din Constituție
253/2000), o asemenea măsură fiind necesară în scopul asigurării protecției autorilor de drepturi și titularilor de drepturi conexe în sensul dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție.
art. 274 C. proc. civ
În fine, în ce privește cheltuielile de judecată, în raport cu soluția pronunțată pe fondul pricinii și având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., legal și temeinic Curtea de Apel București a stabilit obligația solidară de plată în sarcina pârâților.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 253/2000
Decizia nr. 235/2000
S-a avut în vedere ca tabelele și metodologiile nu produc efecte juridice, decât din momentul publicării Hotărârii Guvernului pentru aprobarea lor, așa cum s-a stabilit de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 235/2000.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 21 mai 2003, reclamanta Asociația C.C., în numele și pentru S.T.C., membre, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 144/2003 pentru aprobarea Metodologiilor privind „utilizarea repertoriului de opere audiovizuale, al organismelor de gestiune colectivă și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu excepția autorilor muzicii”, respectiv:

- fraza a doua de la pct. 1: „utilizatorii au obligația de a obține autorizațiile de la organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor de la opere audiovizuale”;

- poziția „anul 2002 - 3% lunar” din tabelul de la pct. 4, precum și a frazei din subsolul acestui tabel: „pentru anul 2002, remunerațiile se calculează în aceleași condiții, având în vedere că finalizarea negocierilor a avut loc în 2002, potrivit legii”;

- pct. 9 din anexă: „pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalități echivalente nivelului dobânzii de referință stabilit de Banca Națională a României, aferente sumelor neachitate în termen”.

Prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că faptul obligării utilizatorilor de a obține autorizațiile de la organismele de gestiune colectivă, contravine prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în raport cu care această obligație revine imperativ acestor organisme. În ce privește poziția „anul 2002 - 3% lunar”, reclamanta a invocat încălcarea principiul neretroactivității legii, fiind vorba de un act normativ emis în 2003. În fine, în ce privește pct. 9 din anexă, reclamanta a susținut că prin el se stabilesc condiții, altele decât cele prevăzute de părți prin contract, ceea ce echivalează cu o încălcare a principiului libertății contractuale.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului, O.R.D.A., susținând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1802 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat poziția „anul 2002 - 3% lunar” din tabelul de la poziția nr. 4 din anexă, precum și formularea plasată sub acest tabel, referitoare la remunerațiile pentru anul 2002 care urmau să se calculeze în aceleași condiții, având în vedere că finalizarea negocierilor a avut loc în 2002”.

Prin aceeași hotărâre au fost respinse celelalte capete de acțiune și s-a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.400.000 lei.

Pentru admiterea cererii referitoare la procentul pentru 2002 și plata remunerațiilor pe aceeași perioadă, instanța a apreciat ca fiind o dovadă de aplicare retroactivă a unor dispoziții legale.

În ce privește obligarea utilizatorilor de a obține autorizații, s-a considerat că în realitate aceasta este corelativă obligației organismelor de gestiune colectivă de a elibera astfel de autorizații, fără ca, astfel, să se încalce dispozițiile Legii nr. 8/1996; iar în ce privește stabilirea nivelului penalităților pentru neplată, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, nu constituie o încălcare a principiului libertății contractuale, părțile putând conveni sau nu la încheierea contractului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, toate părțile.

Astfel, reclamanta Asociația C.C. a criticat soluția de respingere a capătului de cerere referitor la obligația utilizatorului de a obține autorizația instituită prin art. 1 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 144/2003 și care, în opinia sa, contravine dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986, precum și soluția de respingere a capătului de cerere referitor la anularea poz. 9 din aceeași anexă, prin care în fapt se permite intervenția Statului într-o relație contractuală dintre două entități private.

În recursurile lor, pârâții Guvernul României și O.R.D.A., au criticat soluția instanței de fond, pentru greșita admitere, în opinia lor a cererii de anulare a poziției „anul 2002 - 3% lunar”, din tabelul de la poz. 4 Anexa nr. 1 din Legea nr. 144/2003, ca și a frazei aflate la subsolul tabelului, fiind dovedit că nu era vorba de o plată retroactivă și în fine, pentru obligarea, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. În opinia Guvernului, aceste cheltuieli trebuia reținute exclusiv în sarcina O.R.D.A., în calitate de inițiator al actului, în timp ce din punct de vedere al O.R.D.A., acestea nu se justificau.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.

Astfel, referitor la „obligarea utilizatorilor de a obține autorizații de la organismele de gestiune colectivă, astfel cum a fost prevăzut de art. 1 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 144/2003, în mod corect instanța fondului a reținut că nu încalcă prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, obligația imperativă prevăzută de acest text, stabilită în sarcina organismelor de gestiune colectivă, de a elibera aceste autorizații, nefiind de natură să excludă obligația în același timp pentru utilizator de a o solicita. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât Legea nr. 8/996, prin art. 142 lit. b), impune acestuia să obțină consimțământul titularilor de drepturi pentru retransmiterea operelor, în lipsa lui, operațiunea de retransmitere fiind considerată infracțiune.

Referitor la pct. 9 din anexa la H.G. nr. 144/2003, criteriul dobânzii de referință al Băncii Naționale a României, pentru stabilirea nivelului penalităților datorate pentru întârzierea la plată, nu numai că nu încalcă nici o prevedere constituțională și cu atât mai puțin, libertatea contractuală, după cum legal și temeinic a reținut instanța de fond, potrivit Curții Constituționale (Decizia nr. 253/2000), o asemenea măsură fiind necesară în scopul asigurării protecției autorilor de drepturi și titularilor de drepturi conexe în sensul dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție.

De altfel, utilizatorul negociind termenii contractuali, are libertatea de a încheia sau nu, un asemenea contract.

În fine, în ce privește anularea poziției „anul 2002 - 3% lunar” din tabelul de la pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 144/2003, precum și a frazei aflate la subsolul acestui tabel, corect s-a apreciat de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, că printr-un act normativ emis în 2003, nu se puteau prevede procente și modalități de calcul pentru o perioadă anterioară datei publicării, fără a se încălca principiul neretroactivității legii.

S-a avut în vedere ca tabelele și metodologiile nu produc efecte juridice, decât din momentul publicării Hotărârii Guvernului pentru aprobarea lor, așa cum s-a stabilit de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 235/2000.

Simplul fapt că negocierile privind stabilirea și aplicarea acestor procente, s-au finalizat în 2002, nu constituie o justificare pentru aplicarea retroactivă prin excepție.

De altfel, în urma modificării Legii nr. 8/1996, prin Legea nr. 285/2004 (M. Of. nr. 187/30.06.2004), prin art. 121 alin. (3), s-a prevăzut că distribuitorii prin cablu plătesc un procent de maxim 1,5% pentru drepturile de autor și de 0,5% pentru drepturile conexe, iar prin art. 131, 1311 și 1312, s-a stabilit că metodologiile conținând remunerațiile datorate de utilizatori, nu mai sunt supuse aprobării prin hotărâre de guvern, ci se negociază între titularii de drepturi și aceștia.

În aplicarea acestor dispoziții legale, O.R.D.A. a emis decizia nr. 95 din 21 aprilie 2005 (M. Of. nr. 375/4.05.2005) prin care a stabilit că de la data publicării, distribuitorii de servicii de programe prin cablu vor plăti organismelor de gestiune colectivă, 1,5% pentru drepturile de autor și 0,5% pentru drepturile conexe.

În fine, în ce privește cheltuielile de judecată, în raport cu soluția pronunțată pe fondul pricinii și având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., legal și temeinic Curtea de Apel București a stabilit obligația solidară de plată în sarcina pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României, de Asociația C.C. și de O.R.D.A. împotriva sentinței civile nr. 1802 din 3 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.