Administrative jurisdiction limits: conflict between private reprivatization claims and state-owned enterprise property certificates falls under common law, not administrative courts

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 117 din 24 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2178/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul N.V., pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M.07 nr. 2404 din 7 decembrie 1999, eliberat de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației, în favoarea S.N. T.R. SA, în ceea ce privește suprafața de 7000 mp.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel, rejudecând cauza după casare cu trimitere, a reținut, în esență, că reclamantul a cerut anularea parțială a actului administrat arătat mai sus, susținând că terenul în suprafață de 7000 mp, situat pe raza orașului Calafat, a fost atestat în mod nelegal, ca fiind proprietatea S.N. T.R. SA, deoarece acest teren a aparținut autorului său, N.C., care l-a cumpărat prin contractul încheiat cu Primăria Calafat, la data de 24 august 1935.

A mai reținut că reclamantul, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a refuzat titlul nr. 3457-59564 din 18 august 1997, pentru suprafața totală de 23.000 mp, în care era inclusă și suprafața de 7000 mp, cu motivarea că reconstituirea nu s-a făcut pe vechile amplasamente și fără respectarea categoriei de teren, oferindu-i-se teren extravilan, în locul terenului său intravilan.

În concluzie, a motivat instanța de fond, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de către ministerul de resort, în favoarea S.N. T.R. SA, apare ca fiind legal și temeinic.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar a susținut critici vizând netemeinicia hotărârii instanței de fond.

Astfel, a susținut recurentul-reclamant, în mod greșit a reținut instanța de fond că suprafața de 7000 mp ar fi fost inclusă în titlul de proprietate nr. 3457-59564 din 18 august 1997, pe care l-a refuzat numai pentru suprafața reconstituită în extravilanul localității.

A mai susținut că, dacă ar fi acceptat propunerea autorităților administrative, ar fi înregistrat o pagubă egală cu diferența de valoare dintre terenul în intravilan și terenul în extravilan, evaluate la prețul de circulație.

Recursul este nefondat, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile recurentului-reclamant, rezultă în mod incontestabil că acesta nu a fost în măsură să dovedească faptul că ar fi beneficiarul unui drept legal pe care să-l valorifice în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosului administrativ, în vigoare la data nașterii litigiului.

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ al unei autorități administrative, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei.

Or, recurentul-reclamant a invocat un drept de proprietate pentru valorificarea căruia au fost adoptate Legea nr. 18/1991, a fondului funciar și Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În ceea ce privește emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2404/1999, în mod corect instanța de fond și-a limitat cercetarea, la condițiile de legalitate a emiterii acestuia.

Într-adevăr, din actele dosarului rezultă că ministerul de resort, la emiterea acestui act administrativ, a respectat condițiile de legalitate prevăzute de art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale, precum și ale art. 1 din H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea terenurilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat, terenul în litigiu aflându-se în administrarea S.N. T.R. SA, la data emiterii certificatului atacat.

Or, recurentul-reclamant susține, cu alte cuvinte, că dreptul său este superior dreptului atestat în favoarea societății comerciale, prin certificatul atacat, ceea ce poate fi verificat doar de instanța de drept comun, învestită cu o astfel de cerere, iar nu de instanța de contencios administrativ, a cărei competență specializată este limitată la situațiile reglementate de legea privind contenciosul administrativ.

Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinței civile nr. 117 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2005.