Entitlement to reparations for ethno-persecuted refugees under Law No. 189/2000: proof of relocation via witness testimony in lieu of official documents
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension house, thereby affirming the appellate court's decision to annul the administrative decision denying benefits and ordering the payment of reparations to the claimant. The dispute centered on whether the claimant qualified as an ethno-persecuted refugee entitled to benefits under Law No. 189/2000, with the administrative authority arguing that the relocation from a territory under Romanian administration did not constitute a refuge from ethnic persecution, whereas the claimant asserted the move was driven by such motives. The Supreme Court held that the claimant successfully established her status as a refugee for the period between March 3, 1943, and March 1945, relying on Law No. 189/2000 and Government Decree No. 127/2002, which permit proof of ethno-persecution and relocation via witness testimony in the absence of official documents, thus confirming the lower court's finding that the claimant was entitled to financial reparations from January 1, 2005.
Legislator headnote
AI generatedEntitlement to reparations for ethno-persecuted refugees under Law No. 189/2000: proof of relocation via witness testimony in lieu of official documents: Astfel, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16332 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare a solicitat-o, este nelegală, întrucât îi ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarațiile martorilor.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 328 din 24 mai 2005, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 16332 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pe perioada 3 martie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că argumentul potrivit căruia localitatea de domiciliu se află sau nu, sub administrație românească, nu este suficient și necesar pentru a anihila voința legiuitorului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, toate persoanele ce au suferit persecuții pe motive etnice, cum este și cazul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susținut, în esență, că Legea nr. 189/2000 este lacunară în mai multe privințe, dar asta nu înseamnă a se recunoaște cu ușurință calitatea de beneficiar al acestui act normativ, oricărei persoane care s-ar putea încadra și fără a exista o practică la nivelul instanței, în cauze cu același obiect. În speță așa-zisul refugiu a avut loc în luna septembrie a anului 1942, din localitatea Viișoara, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
Astfel, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori.
În cauză, din probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor B.G. și V.V., precum și actele de stare civilă aparținând reclamantei, rezultă fără nici un dubiu că aceasta și familia sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu (comuna Viișoara), în municipiul Cluj, la data de 3 martie 1943, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu, în martie 1945.
Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, așa încât recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 328 din 24 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.