Refugee status and compensatory rights for ethnic persecution displacement under interwar Romanian reparative legislation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16054 din 10 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii, deși a dovedit că în perioada septembrie 1940 - martie 1945, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, ocupată de autoritățile hortyste, din cauza persecuțiilor pe criterii etnice.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 310 din 12 mai 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.

Instanța de fond a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a admis acțiunea, fără nici un temei legal, întrucât schimbarea domiciliului în luna iunie 1940, nu a constituit o modalitate de persecuție etnică, la acea dată nefiind instaurate în România, regimurile de ocupație prevăzute în actul normativ reparatoriu.

Critica formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat, recurenta susține că intimatul-reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarația autentică a martorului L.Ș. rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, împreună cu mama, intimatul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, satul Bedeciu, comuna Mănăstireni, județul Cluj, în localitatea Mărcești, comuna Râșca, rămasă sub administrația Statului Român, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației române de către autoritățile de ocupație, după Dictatul de la Viena.

În ceea ce privește data schimbării domiciliului în luna iunie 1940, este evident, în raport cu conținutul declarației, că aceasta este indicată greșit, având în vedere că martorul prezintă împrejurările istorice care au determinat părăsirea domiciliului și, care nu puteau avea loc decât ulterior, când s-a instaurat regimul de dominație.

Eroarea este evident neintenționată și se datorează vârstei înaintate a martorului și distanței mari în timp față de momentul săvârșirii faptului relatat, așa cum s-a arătat prin înscrisul de la dosar.

De altfel, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, martorului însuși, aflat în aceeași situație cu intimatul, i-a fost recunoscută calitatea de refugiat și i-au fost acordate drepturile prevăzute de lege.

În consecință, față de dovezile existente la dosar și de prevederile Legii nr. 189/2000, invocate mai sus, se reține că sentința este legală și temeinică, considerent pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 310 din 12 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.