Objection to execution barred from re-examining merits due to res judicata and Article 461 C. proc. pen. limitations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, upholding the appellate decision that rejected the prisoner’s objection to the execution of a criminal judgment and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute centered on a prisoner’s objection to execution (contestație la executare) against a final 1999 conviction for robbery, wherein the prisoner alleged procedural irregularities during the preliminary investigation, such as improper witness testimony and coercion, as well as claims of innocence and excessive sentencing. The court held that these arguments were not admissible in an execution objection proceeding because they concerned the merits of the case, which were settled by a final judgment with res judicata authority; under Article 461 of the Code of Criminal Procedure, objections to execution are limited to procedural incidents, ambiguities, or grounds for extinguishment/reduction of the penalty, not substantive re-examination of facts or guilt. Consequently, the lower courts correctly found that the appellant’s arguments did not fit the exhaustive list of permissible grounds for execution objections, and no grounds for cassation existed under Article 3859.
Legislator headnote
AI generatedart. 461 C. proc. pen, art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Objection to execution barred from re-examining merits due to res judicata and Article 461 C. proc. pen. limitations: The dispute centered on a prisoner’s objection to execution (contestație la executare) against a final 1999 conviction for robbery, wherein the prisoner alleged procedural irregularities during the preliminary investigation, such as improper witness testimony and coercion, as well as claims of innocence and excessive sentencing. The court held that these arguments were not admissible in an execution objection proceeding because they concerned the merits of the case, which were settled by a final judgment with res judicata authority; under Article 461 of the Code of Criminal Procedure, objections to execution are limited to procedural incidents, ambiguities, or grounds for extinguishment/reduction of the penalty, not substantive re-examination of facts or guilt. Consequently, the lower courts correctly found that the appellant’s arguments did not fit the exhaustive list of permissible grounds for execution objections, and no grounds for cassation existed under Article 3859.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited in the dispositive to legally justify the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Procedural basis cited in the dispositive for imposing judicial costs on the recurred condemned person.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 55/ F din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr. 252/3/2006, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul G.L.M., ca neîntemeiată.
A fost obligat condamnatul la 60 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 40 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în prezenta cauză, condamnatul G.L.M. a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr. 573 din 26 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând, în motivare, că ancheta penală s-a desfășurat după bunul plac al procurorului anchetator, care a profitat de boala psihică de care suferea și respectiv că participarea sa la săvârșirea faptei a constat numai în sustragerea genții părții vătămate, eventualele lovituri fiind aplicate victimei de către ceilalți doi făptuitori minori.
Instanța de fond a apreciat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație la executare enumerate limitativ de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., întrucât nu vizează incidente ivite în cursul executării pedepsei, ci pe parcursul cercetării penale.
Sentința a fost comunicată condamnatului la locul de deținere la data de 04 aprilie 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal (la data de 05 aprilie 2006) condamnatul contestator G.L.M., care a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, susținând că, în mod greșit i-a fost respinsă contestația la executare, fără a se avea în vedere neregularitățile de la urmărirea penală, faptul că în cursul judecății nu au fost audiați nemijlocit toți martorii indicați în rechizitoriu și respectiv împrejurarea că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare.
Prin decizia penală nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. unic 252/3/2006 (nr. vechi 1245/2006), în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator G.L.M. împotriva sentinței penale nr. 55/ F din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr. 252/3/2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul condamnat contestator la 80 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația la executare reprezintă un mijloc procesual prin care, în faza de executare, se soluționează exclusiv nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare ori incidente ivite în cursul executării unei hotărâri penale definitive.
Pe această cale, nu pot fi analizate probleme de fond, cum sunt cele privitoare la regularitatea urmăririi penale, modul de administrare a probatoriului, stabilirea situației de fapt sau individualizarea judiciară a pedepsei, invocate de condamnatul contestator, în privința acestora hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de lucru judecat.
Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator tind la o reexaminare a unor probleme de fond și, astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., în mod corect, instanța de fond a respins contestația la executare dedusă judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat la data de 4 mai 2006, în termen legal, recurs condamnatul contestator G.L.M., criticând-o, arătând în scris că este nevinovat, nu este fapta sa și fiind bolnav solicită aprobarea rejudecării cauzei, deoarece a fost bătut și amenințat cu moartea să declare cum i-a dictat dânșii.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului condamnat contestator, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că acesta a utilizat toate căile de atac, dar nu au fost audiați toți martorii, lăsând la aprecierea curții soluționarea recursului declarat.
Concluziile procurorului, precum și poziția recurentului condamnat contestator, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de condamnatul contestator G.L.M. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale astfel:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de contestatorul condamnat, respectiv, cele privind neregularitățile de la urmărirea penală, modul de administrare a probatoriului, stabilirea situației de fapt sau individualizarea judiciară a pedepsei, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate tind la o reexaminare a unor probleme de fond și că nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile menționate.
Pe de altă parte, aceleași apărări formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la administrarea probatoriului, respectiv ascultarea martorilor ce nu au fost audiați, stabilirea vinovăției sau nevinovăției vizează judecarea cauzei pe fond, care a fost soluționată prin hotărâre definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat, așa încât acestea nu reprezintă incidente ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din același cod.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva deciziei penale nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat contestator G.L.M. împotriva deciziei penale nr. 329 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2006.