Attempted qualified homicide: conviction upheld despite diminished discernment, with correction of preventive detention deduction

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul M.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 20 septembrie 2005 ora 14, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la 1.540.199 lei către C.A.S. Olt și la 35.999.357 lei către C.A.S. București, cu titlul de despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitelor, și la 50.000.000 lei daune morale și 38.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă O.V.

S-a dispus aplicarea măsurii prevăzută de art. 114 C. pen., și a fost obligat inculpatul la 20.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul M.M. în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în după-amiaza zilei de 5 mai 2004, în jurul orei 20,000, a lovit-o cu furca în cap și peste corp pe partea vătămată O.V., cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de către acesta, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Din actele și lucrările dosarului s-a reținut că începând cu anul 2003 relațiile dintre partea vătămată O.V. și membrii familiei M., s-au deteriorat din cauza unei suprafețe de teren, amplasată în extravilanul localității Dăneasa, suprafață care a fost atribuită părții vătămate.

Din acest motiv, în cursul anului 2003, partea vătămată a avut un incident cu inculpatul, care a lovit-o cu un corp contondent, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale, și în urma căreia M.M. a fost sancționat contravențional de către organul de poliție Dăneasa cu 1.000.000 lei amendă contravențională.

În după amiaza zilei de 5 mai 2004, orele 20,30, O.V. a mers pe izlazul localității situat la o distanță de 800 m de locuința sa, pentru a-și lua bovinele acasă. La întoarcere, în momentul în care a ajuns în dreptul unui pod amplasat pe canalul de irigații, a fost acostat de inculpatul M.M. și de către fiul său M.G., care avea asupra lor câte o furcă. Partea vătămată a susținut că în această împrejurare a fost înțepată în mai multe rânduri cu furca de către inculpatul M.M. în zona toraco-abdominală, iar M.G. care ocupa poziție în spatele său, a lovit-o tot cu o furcă în zona capului. Cu aceeași ocazie a fost lovită în zona capului și de către inculpatul M.M. cu partea metalică a furcii, iar pentru a amortiza loviturile primite și-a poziționat brațele deasupra capului, fiind lovită în acest fel peste antebrațe, lovituri în urma cărora a căzut la pământ, fără a-și mai aminti dacă a mai fost lovit de către cei doi autori și după ce a căzut. După ce și-a revenit partea vătămată a mers în domiciliul său și i-a relatat soției incidentul, după care l-a rugat pe martorul L.I.V. s-o însoțească până la izlaz, de unde urma să-și ia cele două bovine.

Împreună cu acest martor, partea vătămată a mers pe izlaz și de la locul incidentului și-a luat cele două bovine, iar la întoarcere către casă, în dreptul numitei B.C., soacra inculpatului M.M., acesta a ieșit din curte și cu același obiect contondent, respectiv cu o furcă, a lovit-o din nou în zona capului. Agresiunea a încetat la intervenția fiului inculpatului, respectiv martorul M.G.

Această fază a incidentului dintre partea vătămată și inculpatul M.M. a fost observată de soția părții vătămate și a martorului L.I.V. Datorită faptului că partea vătămată acuza dureri, a fost transportată la spital cu autoturismul proprietate personală, de către martorul I.E., după ce în prealabil sesizase Postul de Poliție Dăneasa.

În perioada 5 mai 2004 – 17 mai 2004, partea vătămată a fost internată în Spitalul Slatina, iar în perioada 17 mai 2004 – 4 iunie 2004, a fost internată în Spitalul Clinic Colentina – București.

În urma examinării medico-legale a părții vătămate, la data de 7 iunie 2004, de către S.M.L.J. Olt, i s-a eliberat C.M.L. nr. 688/ C în care s-a concluzionat că a prezentat lovituri traumatice ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu corpuri dure, și necesită 65-70 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații.

Audiat de instanța de judecată, inculpatul M.M. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, precizând că este în dușmănie de mai mult timp cu partea vătămată, datorită unor neînțelegeri între aceștia și socrii săi, iar în ziua de 5 mai 2004, nu a avut nici un conflict cu partea vătămată. A precizat că nici fiul său nu a avut vreun conflict cu partea vătămată și nici unul nu a agresat-o pe aceasta.

Inculpatul a mai arătat că în ziua respectivă a venit acasă de la câmp, în jurul orelor 17,00, după care nu a mai plecat și nu a văzut-o pe partea vătămată despre care a auzit prin sat că a fost bătută, a suferit leziuni traumatice și s-a internat în spital.

În legătură cu martorul V.A., inculpatul a declarat că nu i-a spus acestuia că a agresat-o pe partea vătămată, precizând că în ziua respectivă s-a aflat în domiciliul său, împreună cu soția și cei doi copii, respectiv cu fiica și fiul său, care locuiesc la soacra sa într-o clădire situată în vecinătatea și în spatele casei sale.

Inculpatul a precizat că în ziua respectivă între orele 21,00 - 1,30 a plecat de acasă pentru a cosi o tarla cu lucernă, împreună cu martorii V.A. și T.A.

Apărarea inculpatului M.M. a fost considerată nesinceră și nereală, fiind infirmată de probele administrate în cauză, iar martorii audiați la solicitarea lui, în apărare, a învederat că nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părți, întrucât nu au fost prezenți la locul și în momentul producerii acestuia.

Martorii V.A. și T.A. au arătat că în seara incidentului, inculpatul M.M. nu a făcut de pază cu ei, ci la vreo 2-3 zile de la incident, iar martorul V.A. a mai arătat că după incident, într-o discuție pe care a avut-o cu inculpatul M.M., acesta i-a spus că s-a bătut cu partea vătămată O.V., întrucât a fost provocat de către acesta, care l-a lovit cu un mărăcine.

Incidentul s-a derulat numai între partea vătămată și inculpat și a fost confirmat și de faptul că partea vătămată i-a spus medicului său, care a consemnat și în foaia de observație clinică generală, ce a fost agresată de un consătean.

Ultima fază a incidentului s-a derulat în prezența mai multor martori oculari, care au făcut trimitere tot la inculpatul M.M., ca fiind cel care a exercitat din nou acte de violență asupra părții vătămate și care a fost introdus în curte, în mod forțat, de către fiul său M.G.

Martorul O.A. a confirmat susținerile părții vătămate, că într-o primă fază, partea vătămată a fost bătută de inculpat, în timp ce se afla pe izlaz, iar după aproximativ o oră a revenit plin de sânge în zona capului și în zona abdomenului, cu leziuni la ambele brațe, spunând că a fost bătută de inculpat.

Martorul L.I.V. a arătat că, în seara zilei de 5 mai 2004, a fost solicitat de partea vătămată O.V. să meargă împreună pe câmp pentru a-și aduce animalele acasă și cu această ocazie, a observat că partea vătămată prezenta unele lovituri în zona feței, în abdomen, unde fusese înțepat cu furca, avea un braț rupt și i-a spus că a fost bătută de inculpatul M.M.

Martorul a mai precizat că în timp ce se întorceau de la câmp, deși partea vătămată se afla într-o stare gravă, inculpatul a ieșit din curte, având asupra sa o furcă și i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu aceasta.

Lovirea părții vătămate O.V. de către inculpatul M.M., în două faze cu furca peste cap, corp și antebrațe, provocându-i leziunile descrise în actul medico-legal, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., poziția subiectivă a inculpatului evidențiind intenția acestuia de a ucide.

Intenția de a ucide a fost relevată de multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate în două faze, respectiv pe câmp și în dreptul locuinței sale, cu un corp apt de a produce moartea și în zonele vitale ale organismului, respectiv cap și torace.

Cu această motivare a fost respinsă cererea formulată de inculpat, de schimbarea încadrării juridice în art. 182 C. pen., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea vătămată și inculpatul.

Partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare și obligarea la despăgubiri civile în sumă de 1.000.000.000 lei.

Inculpatul a solicitat avizarea raportului medico-legal de către comisia superioară, privind intenția de a ucide, iar în caz contrar, schimbarea încadrării juridice în art. 182 C. pen., și condamnarea inculpatului cu circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2024/P/2005, a fost respins apelul inculpatului M.M. și părții vătămate O.V. împotriva sentinței penale nr. 217 din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5700/P/2004, fiind obligat fiecare apelant la câte 30 lei RON cheltuieli judiciare statului.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus în continuare perioada de arest, la zi.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că intenția de a ucide nu este consemnată în actul medico-legal și a fost trasă de organul de cercetare penală și de către instanța de judecată, fiind evidentă de multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate în două faze, respectiv pe câmp și în dreptul locuinței sale, cu un corp apt a produce moartea și în zone vitale ale organismului, respectiv cap și torace.

Cererea de schimbare a încadrării juridice în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., este din această cauză nefondată și în mod corect, a fost respinsă de instanța de judecată.

Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu materialul probator administrat în cauză, respectiv cu depoziția și plângerile părții vătămate, cu certificatul medico-legal, cu foile de observație clinică generală și cu depozițiile martorilor O.A., O.N., V.A., T.A., O.M., L.C., L.I.V., B.M., T.I., M.E., M.I., A.P., I.E., M.G. și E.D., audiați, atât la urmărirea penală, cât și de instanța de judecată.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane, împrejurările reale ale săvârșirii acesteia, respectiv faptul că inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect apt a produce moartea părții vătămate, în două faze, în zone vitale ale organismului, respectiv cap și corp, și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă, are 58 ani, nu a mai săvârșit fapte penale și după cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală, este bolnav, prezentând diagnosticul tulburare organică cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic și vascular și având diminuat discernământul, în raport cu fapta pentru care este judecat, iar anterior săvârșirii faptei a avut o comportare bună în familie și societate.

Ultimele elemente constituie circumstanțe atenuante și au fost reținute în favoarea inculpatului potrivit art. 74 și 76 C. pen., și au determinat ca pedeapsa aplicată să fie cea individualizată.

Referitor la latura civilă, s-a apreciat în mod corect că cererile părții civile O.V. de plata despăgubirilor morale și civile au fost dovedite în parte, iar cererea de obligare la prestație periodică, nu a fost dovedită.

Daunele civile au fost dovedite prin depoziția martorilor V.J., care a lucrat în gospodăria părții civile împreună cu soțul său și de unde a primit 28.000.000 lei și depoziția martorului D.P., care a lucrat în gospodăria părții civile împreună cu tatăl și fratele său și a primit în total suma de 10.000.000 lei.

În consecință, despăgubirile civile și daunele morale au fost acordate în raport cu probele administrate și în mod corect a fost respinsă cerere de prestație periodică, întrucât partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată.

În considerentele deciziei s-au mai făcut referire la temeiurile corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri partea civilă O.V. și inculpatul M.M.

În recursul declarat partea civilă O.V. a arătat în scris că i-a fost pusă viața în pericol, având îngrijiri medicale de 67-70 zile, fiind internat cu fracturi la ambele brațe, înțepat cu furca, aplicate lovituri la cap, nu cunoaște în ce împrejurări a fost scos din acest dosar M.G., considerând a fi netemeinică pedeapsa aplicată și cheltuielile judiciare.

În recursul declarat, recurentul inculpat M.M. personal a arătat în scris, că cele două expertize medico-legale nu specifică că i-ar fi pus viața în pericol, după părerea sa zilele de spitalizare și îngrijiri medicale au fost luate pe nedrept, solicitând reducerea pedepsei sau trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi efectuată o contra expertiză la certificatul cu leziuni, deoarece instanțele anterioare nu i-au aprobat nici martori și s-a specificat greșit data deducerii arestării sale, data corectă fiind 20 septembrie 2004 și nu 20 septembrie 2005 așa cum s-a greșit în decizie.

În recursul declarat, de apărător pentru inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 10, 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, se arată că, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, instanța de fond, precum și cea de apel a stabilit și a aplicat pedeapsa în mod greșit, pe de-o parte, apreciind în mod greșit probele administrate în cauză, pe de altă parte nu a administrat toate probele solicitate de inculpat, necesare pentru aflarea adevărului, pentru soluționarea corectă a cauzei și pentru individualizarea corectă a pedepsei.

Un prim motiv de recurs, constă în faptul că nu există subiect activ al infracțiunii atâta timp cât M.M. nu a avut capacitatea de a se abține de la săvârșirea faptei datorită unor impulsuri determinate de o tulburare organică de personalitate cu deteriorare cognitivă pe fond mixt toxietilic și vascular. Pentru a exista subiect activ al infracțiunii, făptuitorul trebuie să fi acționat cu vinovăție, iar pentru existența acesteia trebuie să existe cei doi factori: intelectiv și volitiv. Or, persoana care nu înțelege de ce fapta sa prezintă pericol social, de ce această faptă este interzisă, nu poate răspunde penal.

Discernământul înseamnă libertate de voință și de acțiune, nefiind suficient ca persoana să posede însușirile psihice de inteligență și voință pentru a fi subiect activ al infracțiunii și al răspunderii penale, ci mai este necesară libertatea omului de a se folosi de aceste însușiri.

Atunci când nu mai ești liber să-ți manifești aceste însușiri din motive obiective, așa cum sunt enumerate acestea în raportul de expertiză medico-legală, independente de voința sa, datorită unei forțe căreia nu îi poți rezista, pe care nu o mai poți controla, înseamnă că fapta săvârșită nu ți se poate imputa și deci nu există un element al infracțiunii, vinovăția, deci nu există infracțiune.

Un al doilea motiv de recurs este acela că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze dreptul inculpatului la o judecată dreaptă, ceea ce ar putea influența soluția procesului.

Apărătoarea recurentului inculpat se referă în special la efectuarea unui raport de expertiză medico-legală în cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, la înscrisurile medicale depuse la dosar, respectiv foile de observație clinică generală, precum și la obiectivele stabilite de organul de urmărire penală, obiective la care nu s-a răspuns.

Se contestă numărul de zile de îngrijiri medicale reținute prin certificatul medico-legal în condițiile în care partea vătămată a prezentat numai fracturi.

Situația de fapt reținută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, aceeași cu situația de fapt reținută în cele două hotărâri ale instanțelor nu corespunde realității. Instanța de fond și apoi cea de apel nu a ținut cont de declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză și nu a reținut calitatea de rude a tuturor martorilor audiați care au depus mărturie în favoarea părții vătămate. Declarațiile acestor martori sunt subiective, fapt dovedit de altfel și în contradicțiile existente între aceste declarații.

Instanțele trebuiau să țină cont și de conjunctura în care s-a desfășurat fapta, anume existența relațiilor de dușmănie între părți, de asemenea, instanța trebuia să țină cont și de faptul că partea vătămată are cazier judiciar, a fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni asupra persoanelor. Instanța trebuia să analizeze atent și concluziile raportului de expertiză medico-legală, în care s-a menționat că inculpatul a avut numeroase internări la psihiatrie.

Partea vătămată a provocat săvârșirea faptei prin comportamentul ei. Deși știa că inculpatul are probleme psihice și că existau relații tensionate între părți aceasta nu trebuia să treacă exact prin fața casei inculpatului, după ce a fost lovită de acesta.

Luând în considerare faptul că în cauză cei mai mulți dintre martorii audiați sunt rude cu partea vătămată, iar în declarațiile acestora exista o multitudine de contradicții, deși organul de cercetare penală a solicitat efectuarea unui raport de expertiză care să răspundă, printre altele și la următoarele obiective: felul și caracterul leziunilor corporale, direcția, localizarea, modul și data probabilă a producerii leziunilor; poziția ipotetică a victimei și presupusului autor în momentul recepționării loviturilor, dacă leziunile interesează organe cu rol esențial în menținerea vieții și dacă au fost de natură să pună în pericol viața victimei, solicită efectuarea unui nou raport de expertiză care să răspundă obiectivelor solicitate de organul de cercetare penală.

Apărătoarea recurentului inculpat consideră că situația de fapt nu a fost corect reținută, astfel că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, respectiv nu există vinovăție sub forma intenției.

Urmele de sânge descrise de martorii părții vătămate provin de la plaga existentă pe antebrațul stând, nicidecum din abdomen, torace sau craniu, unde așa cum rezultă din actele medicale nu există nici o plagă. Mai mult, nu se menționează în actele medicale existența vreunei soluții de continuitate (plagă tăiată) în zone vitale ale corpului.

Or, dacă afirmațiile martorilor ar fi reale, acestea ar fi trebuit să fie dovedite și cu mențiunile din actele medicale care au fost întocmite la scurt timp după producerea evenimentelor. Da, așa cum se poate constata, în fișa de observație clinică generală întocmită la internarea pacientului nu s-a menționat nici un fel de urme la nivelul craniului, a toracelui sau a abdomenului, deci nu au fost atinse organe vitale și nu a fot pusă nici o clipă în pericol viața părții vătămate.

Certificatul medico-legal emis, la data de 15 februarie 2005, de către S.J.M.L. Olt nu se pronunță în nici un fel asupra zilelor de îngrijiri medicale, nu confirmă în concluzii faptul că pentru cele menționate în certificatul medico-legal supus examinării au fost necesare 65-70 zile de îngrijiri medicale. La data de 15 februarie 2005 trebuia să se știe exact de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie partea vătămată pentru a se reface. Dacă luăm în calcul faptul că a fost internat un număr de 30 de zile, de la 05 mai 2004 la 04 iunie 2004, iar de la data de 19 mai 2004 a avut aparat gipsat pe care l-a ținut 4 săptămâni, de la 19 mai 2004 până la 15 iunie 2004, se mai adaugă un număr de 11 zile de îngrijiri medicale, ceea ce înseamnă în total 41 zile de îngrijiri medicale și nu 65-70 cum s-a menționat în certificatul medico-legal, cu atât mai mult cu cât nu i s-a produs nici o invaliditate părții vătămate.

În condițiile în care instanța supremă consideră că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru aflarea adevărului și și-a format convingerea despre modul cu s-a săvârșit fapta, apărătoarea recurentului inculpat solicită a se constata că din certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată nu a fost lovită în abdomen și nici în cap. Examenul neurologic și cel radiologic au fost normale, fără modificări la nivel cerebral. Concluzia este simplu de tras, întrucât nici unul din documentele medicale aflate la dosarul cauzei nu menționează vreo plagă sau urme de plăgi la nivelul abdomenului și la nivelul craniului, rezultând că nu au fost lovite zone vitale ale corpului, deci nu a fost pusă nici o clipă viața părții vătămate în pericol.

Declarațiile martorilor părții vătămate, astfel cum au fost reținute de către instanța de fond, nu corespund adevărului.

Astfel, declarațiile martorei O.A., soția părții vătămate nu reflectă realitatea, deoarece există inadvertențe între declarațiile acesteia și declarațiile celorlalți martori ai părții vătămate, reținându-se că soția părții vătămate confirmă susținerile acesteia, având în vedere tocmai calitatea acesteia, afirmațiile sale fiind contrazise de constatările din certificatul medico-legal care nu atestă vreo plagă abdominală, toracală sau craniană, ci numai despre fracturi la nivelul antebrațului stâng.

Declarațiile date de fiica părții vătămate O.M. și de nepoate de frate a părții vătămate, L.C. nu sunt confirmate de constatările medico-legale.

L.I.V. a declarat că a mers împreună cu partea vătămată să ia vitele de pe câmp, deci nu și împreună cu soția părții vătămate, deși O.A. a declarat că a fost și ea împreună cu soțul ei să ia vitele de pe câmp.

În mod greșit a reținut instanța de fond din declarația martorului V.A. că acesta ar fi spus că inculpatul a recunoscut în fața lui că s-a bătut cu partea vătămată, întrucât acesta a declarat în fața instanței că inculpatul nu i-a spus că s-a bătut cu O.V.

Declarația dată de O.N. în fața organelor de urmărire penală nu corespunde cu cea dată în fața instanței. Din declarația dată în fața instanței, sub jurământ, a rezultat că acesta nu a asistat la săvârșirea faptei, ci i s-a povestit a doua zi de către fratele lui la spital. În fața organelor de urmărire penală acesta a declarat că a observat cum inculpatul l-a lovit cu furca peste cap și corp pe fratele său și întrucât declarațiile sunt contradictorii, apărarea consideră că acestea nu trebuie luate în considerare și nu constituie probe.

Al treilea motiv de recurs constă în greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (1) C. pen., considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei din urmă infracțiuni.

Deși instanța de judecată consideră că intenția de a ucide a inculpatului este relevată de multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate în două faze, cu un corp apt a produce moartea și în zone vitale ale organismului, respectiv cap și torace, nu s-a dovedit în nici un fel că partea vătămată a fost lovită în zone vitale ale organismului, deoarece în nici un act medical nu se menționează că partea vătămată ar fi fost lovită în cap și torace.

Se argumentează cele menționate privind greșita încadrare juridică și cu faptul că în urma primului episod de loviri aplicate părții vătămate, O.V. s-a putut deplasa pe picioarele lui împreună cu soția și cu vecinul, în condițiile în care acesta era deja agresat, nu s-ar fi putut deplasa să aducă vitele, nu ar mai fi putut merge pe picioarele lui.

Se consideră că fapta nu a fost săvârșită cu intenția de omor, ci cu aceea de vătămare corporală, inculpatul neurmărind moartea victimei și nici nu a acceptat acest rezultat, iar faptul că urmare a loviturilor partea vătămată a avut 65-70 de zile de spitalizare a fost un rezultat pe care nu l-a urmărit sau acceptat. Făptuitorul nu a urmărit moartea părții vătămate, deoarece nu a lovit-o în zone vitale ale corpului, leziunile produse la brațe nu denotă intenția de a ucide, fiind vorba de praeterintenție, inculpatul producând o vătămare corporală mai gravă care depășește intenția sa și în raport cu care se afla în culpă.

Instanța trebuie să țină cont și de discernământul diminuat al inculpatului, așa cum a rezultat din expertiza psihiatrică efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici.

Martorii care au dat declarații împotriva inculpatului în cauză sunt rude cu acesta, sunt lucrători angajați în muncă gospodărească ai acestuia, deci au fie relații de sânge, fie relații de interes financiar cu partea vătămată, fiind subiective și interesate.

Partea vătămată a înlocuit un martor, V.I., deși a depus o listă cu martori unde figura și acesta, nu a mai fost audiat ca martor al părții vătămate tocmai pentru că a încercat să spună adevărul. V.I. declara că și mărturia soției lui, V.J. nu corespunde adevărului, aceștia nu au primit sumele menționate de V.J. în declarație pentru prestarea muncii în gospodăria părții vătămate, rezultând astfel, că nici pe latura civilă prejudiciul produs părții vătămate nu a fost dovedit în totalitate, întrucât sumele solicitate de la inculpat nu sunt reale.

Al patrulea motiv de recurs vizează greșita reținere de către instanța de fond în dispozitivul sentinței a datei arestării preventive a inculpatului.

Astfel, în loc să se menționeze în dispozitiv că se deduce din pedeapsa la care a fost condamnat, perioada executată începând cu data de 21 septembrie 2004, așa cum rezulta din mandatul de arestare preventivă aflat la dosar nr. 4907/2004, atât instanța de fond, cât și instanța de apel a reținut data de 21 septembrie 2005.

De altfel, instanța de apel nu a analizat actele dosarului, preluând întocmai mențiunile din sentința pronunțată de instanța de fond, iar aceasta la rândul ei a preluat întocmai mențiunile din rechizitoriul parchetului, astfel că motivul invocat atrage casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentei cauze.

Față de motivele arătate, apărătoarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dacă instanța supremă va reține cauza spre rejudecare se solicită, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește vinovăția.

În subsidiar, se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 în art. 182 alin. (1) C. pen., iar la stabilirea pedepsei a se ține cont de toate circumstanțele atenuante, anume că inculpatul este infractor primar, a avut o comportare bună în familie și societate, precum și de faptul că acesta are un discernământ diminuat și în consecință să fie condamnat, la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, pentru această infracțiune, urmând să fie condamnat, la o pedeapsă egală cu cea executată până în prezent, de la data de 21 septembrie 2004 până la data de 01 iunie 2006, respectiv un an 8 luni și 5 zile.

La dosarul cauzei a fost primită o adresă din partea Penitenciarului de Maximă Siguranță București Jilava cu nr. 54173 din 10 mai 2006 în care se comunică date referitoare la ordonanța de reținere nr. 511/p/2004 din 20 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și mandatul de arestare preventivă nr. 66 din 21 septembrie 2004 emis de Tribunalul Olt.

De asemenea, a fost depusă la dosar o declarație a condamnatului V.I. care a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului M.M. nu este reală, totul este o înscenare a părții vătămate O.V., menționând că a fost la O.V. să-l ajute la sapă, împreună cu soția sa, la porumbi o singură zi, având o discuție despre inculpat, fiind întrebat de către partea vătămată câte zile îi trebuie de spitalizare, iar el i-a răspuns 30 de zile, iar partea vătămată i-a răspuns că poate și are relații, că sora sa a fost doctor, pentru 60 zile spitalizare, el l-a propus ca martor că are bani și i-a învățat pe el și pe D.P. să mintă, dar el nu a vrut să se bage în așa ceva, fiind pusă ca martoră soția sa, cu care el este în ceartă.

La termenul de astăzi, recurenta parte civilă O.V., în concluziile orale, în susținerea recursului a solicitat referitor la latura penală, majorarea pedepsei aplicată inculpatului, considerând că este prea mică, iar în ceea ce privește latura civilă, majorarea cuantumului despăgubirilor civile la un miliard lei (despăgubiri civile și cheltuieli judiciare).

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de partea civilă, apreciind că despăgubirile acordate sunt oricum prea mari în raport cu durata îngrijirilor medicale și cu suferințele fizice ale acesteia.

În recursul inculpatului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171, 18, 12 și 17 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri și deducerea corectă a duratei arestării preventive a inculpatului, de la 20 septembrie 2004 în loc de la 20 septembrie 2005, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, deoarece conținutul certificatului medico-legal nu corespunde realității, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece acesta nu a acționat cu vinovăție, având un discernământ diminuat și tulburări de comportament; schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., iar în raport cu această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse sub minimul special sau, cel mult, egală cu pedeapsa deja executată de inculpat, reținându-se, totodată, că forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta a fost praeterintenția.

Concluziile procurorului asupra recursurilor declarate în cauză de către partea civilă și de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.M. și partea civilă O.V., împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. art. 3859 pct. 10, 12, 17, 171 și 18 C. proc. pen., pentru inculpatul M.M. și art. 3859 pct. 14, 171 și 18 C. proc. pen., pentru partea civilă O.V., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat, iar recursul părții civile, ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul M.M.:

Din analiza ansamblului mijloacelor de probă administrate a rezultat că instanța de apel, în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M., care în ziua de 05 mai 2004, în două etape, în public, a lovit cu furca peste cap, corp și antebrațe partea vătămată O.V., certificatul medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 eliberat de U.S.M.L., concluzionând că victima prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu corpuri dure, necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații, certificat ce a fost examinat și avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15 februarie 2005 de către S.J.M.L. Olt, raport ce a fost avizat de I.M.L. Craiova, Comisia de Control și Avizare nr. 153/ Ag din 16 mai 2005, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

O.U. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală (M. Of. nr. 996/10.11.2005) prevede în art. 17 atribuțiile serviciilor de medicină legală județene, iar în dispozițiile art. 25, atribuțiile comisiilor de avizare și control.

Potrivit art. 17 lit. a) din actul normativ arătat, serviciile de medicină legală județene „efectuează expertize și constatări medico-legale din dispoziția organelor de urmăriri penală sau a instanțelor judecătorești, precum și în cazurile de deficiențe în acordarea asistenței ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice”.

În conformitate cu art. 25 lit. a) din ordonanța menționată, comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează „actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legale județene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești consideră necesară avizarea.”

În conținutul certificatului medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 mai sus menționat se atestă că victima prezintă „1. Aparat gipsat brahio-palmar dr. pentru fractură metacarpian I dr. 2. Aparat gipsat antebraț și mână stg. pentru fractură diafiză radială stg. operată. A fost internat între 5 mai - 17 mai 2004 în Sp. Slatina cu diagnosticul Fractură cominutivă radius stg. Fractură baza metacarpian I dr. Se practică imobilizare brahio-palmară stg. și se aduce la cunoștință lipsa materialului de osteosinteză pentru care se face transferul la Sp. Clinic Colentina. Din biletul de ieșire din Spital prezentat rezultă că a fost internat în Sp. Colentina între 17 mai - 4 iunie 2004. Se intervine chirurgical practicându-se reducerea sângerândă a fracturii de radius stg. cerclaj cu sârmă și placă cu șuruburi (19 mai 2004) și imobilizare în aparat gipsat pentru patru săptămâni. Ex. neurologic efectuat pentru cefalee ce o acuză este normal. Este externat ameliorat cu diag. Fractură cominutivă diafiză radială stg. operată. Fractură metacarpian I dr. TCC acut închis”.

În cursul urmăririi penale prin ordonanța din 24 septembrie 2004, în baza dispozițiilor art. 252 C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii de avizare a C.M.L. 688/ C din 7 iunie 2004 formulată de inculpatul M.M. prin avocat C.N., întrucât avizarea acestui act nu este obligatorie potrivit legii și nici nu conține date care să nu fie confruntate prin documente medicale. Se poate că la dosar sunt atașate copiile foilor de observație clinică generală, soluția fiind comunicată verbal.

În cursul cercetării judecătorești, apărătorul inculpatului a solicitat proba testimonială cu 2 martori pe situația de fapt, expertiză psihiatrică, în raport cu actele medicale depuse, care atestă că inculpatul a fost internat în mai multe rânduri în Spitalul de psihiatrie Slatina, având ca obiectiv stabilirea dacă la momentul comiterii infracțiunii avea păstrat discernământul și avizarea certificatului medico-legal al victimei, iar prin examinarea tuturor actelor medicale și a radiografiilor, să se comunice numărul real al zilelor de îngrijiri medicale eventual prin reexaminarea victimei să se comunice mecanismul producerii leziunilor.

Apărătorul părții vătămate a solicitat proba cu acte și 2 martori pentru dovedirea pretențiilor civile, iar cu privire la cererea de prestație periodică a solicitat expertizarea medicală a părții vătămate, expertiză care să stabilească afecțiunile de care suferă, dacă are capacitatea de muncă diminuată ca urmare a agresiunii inculpatului și în ce grad.

După punerea lor în discuție, tribunalul a admis cererea de expertizare psihiatrică care să stabilească discernământului inculpatului în momentul comiterii faptei, iar cu privire la cererea de avizare a actului medical și proba cu 2 martori a dispus ca acestea să fie reiterate după expertizarea părții vătămate și a ascultării martorilor din acte, fiind admise cererea privind expertizarea medicală a părții vătămate pentru a se constata dacă, urmare agresiunii inculpatului capacitatea de muncă a victimei a fost afectată, în ce grad de invaliditate se încadrează și pe ce perioadă urmează a fi admisă și efectuată de Laboratorul de expertizare a capacității de muncă Județul Olt, precum și proba cu 2 martori pentru dovedirea laturii civile, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 14 decembrie 2004 a Tribunalului Olt.

În conținutul raportului de expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15 februarie 2005 al Spitalului Județean Olt, S.J.M.L. privind pe numitul O.V. în care se solicită examinarea copiei certificatului medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 eliberat de S.M.L.J. Olt, precum și a sus-numitului și a stabili capacitatea de muncă, stabilind gradul de invaliditate s-a procedat la 3 februarie 2005 la examinarea copiei certificatului medico-legal și a sus-numitului, consemnându-se conținutul certificatului, precum și constatările efectuate, recomandându-se examen ortopedic și neurologic, arătându-se constatările examenelor radiologic, ortopedic, neurologic anterioare, concluzionându-se că „Numitul O.V., de 61 ani, din comuna Găneasa, județul Olt, prezintă diagnosticul: „Fractură radius stâng operată, consolidată cu material de osteosinteză restant, calus vicios după fractură Ml mâna dreaptă. Osteoporoză algică reziduală antebraț și pumn stâng. Artroză police drept. Sechele algice post-traumatism antebrațe (fracturi distale) 2004. Capacitatea de muncă este păstrată. Nu prezintă grad de invaliditate”.

La termenul din 12 aprilie 2005 apărătorul inculpatului a reiterat cererea de probatorii, solicitând audierea a trei martori cu care să dovedească că nu sunt reale susținerile părții vătămate, unii cunoscând împrejurări de fapt, iar alții împrejurările declarate de partea vătămată, avizarea certificatului medico-legal de către Comisia de Avizare Craiova, întrucât s-a susținut că leziunile prezentate de partea vătămată în certificatul medico-legal nu ar corespunde realității, cereri puse în discuția părților.

Tribunalul, analizând cererile formulate, a admis probele solicitate de inculpat, prin apărător, în sensul că a încuviințat audierea martorilor R.E. și E.M., precum și cererea privind avizarea raportului medico-legal de către I.M.L. Craiova Comisia de Avizare, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 12 aprilie 2005.

Prin avizul cu nr. 153/ Ag din 16 mai 2005, I.M.L. Craiova, Comisia de Control și Avizare se arată „Comisia de control și Avizare a actelor medico-legal de pe lângă I.M.L. Craiova întrunită în ședința din 11 mai 2005 aprobă concluziile raportului de expertiză medico-legală cu nr. 153/ E din 15 februarie 2005 privind pe numitul O.V.…”.

În apel, la termenul de judecată, de la 18 ianuarie 2006, apărătorul apelantului inculpat a solicitat amânarea cauzei pentru avizarea de către I.M.L. Craiova a certificatului medico-legal emis de L.S.M. Olt, motivând că s-a solicitat o astfel de avizare și la urmărirea penală, dar a fost respinsă de procuror, precum și proba cu un martor, cereri ce au fost puse în discuția părților, curtea de apel, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală la instanța de fond, o nouă expertiză fiind inutilă cauzei, iar în ceea ce privește proba cu un martor se încearcă dovedirea unor aspecte colaterale ce nu au legătură cu fapta iar proba este neconcludentă, fiind respinse atât cererea privind efectuarea unei noi expertize și a probei cu martorul, potrivit încheierii de la acea dată.

Înalta Curte nu poate reține critica formulată de apărarea recurentului inculpat cu privire la faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra efectuării unui raport de expertiză medico-legală în cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță a încuviințat probele solicitate de apărarea inculpatului, în condițiile legii, fiind întocmit un raport medico-legal privind pe partea vătămată care a avut ca obiectiv și examinarea certificatului medico-legal arătat, care evidențiază în mod expres numărul de 65-70 zile de îngrijiri medico-legale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații, iar raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de Control și Avizare din cadrul I.M.L. din Craiova.

Mai mult instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra cererii privind o nouă expertiză medico-legală, apreciind că proba este inutilă, în condițiile în care aceasta a fost administrată de prima instanță, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, în condițiile unui discernământ diminuat și tulburări de comportament ale inculpatului, așa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică administrată în cauză, declarațiile martorilor audiați în cauză sunt rude cu partea vătămată, astfel că acestea apar ca fiind subiective și conțin contradicții, nesusținând actele medico-legale, impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, din coroborarea declarațiilor părții civile O.V. date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești în care relatează împrejurările faptice, respectiv faptul că a fost agresat în aceeași zi de două ori de inculpat cu furca în zona capului și abdomenului, cu declarațiile martorilor oculari O.A., L.C., L.I.V., O.N., O.M., declarațiile martorilor E.D., I.E., B.M., M.E., care au arătat că au auzit că partea civilă a fost agresată de către inculpat, a rezultat contribuția inculpatului M.M. în săvârșirea faptei, infirmându-se apărările sale că nu l-ar fi agresat cu furca pe partea civilă O.V.

Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, partea civilă O.V. a arătat că „…De mai multă vreme eram în dușmănie cu inculpatul și familia acestuia pentru că în urma unui incident produs în anul 2003 m-a lovit cu o piatră în braț …. În timp ce mă aflam în apropierea unui canal de irigații l-am văzut pe inculpat însoțit de fiul său M.G., așteptându-mă pe pod la o distanță de circa 200 metri de locul unde mă aflam. Am luat animalele, am plecat spre casă și când am ajuns pe pod inculpatul l-a instigat pe fiul său să mă lovească, după ce în prealabil mi-a adresat injurii. Nu am ripostat în nici un fel la injuriile lor și arăt că aveam în mână o nuia cu care mânam vacile. Inculpatul s-a repezit asupra mea și cu furca de metal pe care o avea m-a înțepat o dată în abdomen, am căzut la pământ, iar inculpatul și fiul său au început să mă lovească în cap și peste brațe cu furcile până m-au umplut de sânge. Agresiunea a durat circa 10 minute, timp în care eu mi-am pierdut cunoștința … Am ajuns acasă plin de sânge, le-am spus membrilor familiei că am fost agresat de inculpat și fiul său și am plecat cu V.L. și cu soția acestuia să luăm vacile de pe câmp. Trecând pe la poarta inculpatului care stă la două case de mine acesta m-a lovit din nou cu furca în cap. Această lovitură am primit-o când am venit cu vitele din câmp. Seara am sesizat organele de poliție și am fost internat la Spitalul Slatina și apoi la Spitalul Colentina. Eu nu am lovit nici inculpatul, nici fiul cestuia pentru că nu aveam asupra mea nici un corp contondent și după prima lovitură primită am căzut la pământ. La incidentul din câmp nu a fost de față nici o persoană, iar a doua oară când am fost lovit de inculpat a fost de față soția mea, fiica mea O.M., L.V. și L.C.…”.

În declarația dată în fața instanței, martora O.A. a arătat că „…Fac precizarea că în ziua de 5 mai a.c. soțul meu a plecat singur la câmp de unde a revenit cu un cal, iar ulterior a plecat să ia cele 2 vaci priponite în zona canalului. După circa o jumătate de oră a revenit plin de sânge la cap în zona abdomenului și cu leziuni la ambele brațe spunând că a fost bătut de inculpat și fiul acestuia M.G. Soțul meu spunea că inculpatul îl aștepta de mult să-l bată, aceasta și pentru că în urmă cu un an se mai produsese un incident când soțul meu a suferit leziuni de asemenea. Deși prezenta leziuni și era plin de sânge, soțul meu împreună cu mine, cu un vecin pe nume L.V. am plecat să recuperăm animalele și când am trecut prin fața casei inculpatului, acesta a ieșit din nou cu o furcă și a lovit-o în cap și peste brațe. Inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice și atât el, cât și fiul său sunt agresivi, provoacă scandal în familie uneori se și bat. La cel de-al doilea incident au fost de față și soția și fiica inculpatului…”.

În declarația sa martorul O.N. a menționat „…victima mi-a spus că inițial inculpatul l-a lovit în sensul că l-a înțepat cu furca în abdomen și apoi i-a spus fiului său M.G. să-l lovească în cap, ceea ce acesta a și făcut. Victima mi-a spus că cei doi au fugit după ce l-au agresat …. partea vătămată a plecat la câmp să-și ia vacile împreună cu ginerele meu L.I.V. cu soția sa, iar la întoarcere ajungând în dreptul locuinței inculpatului acesta a ieșit din curte și l-a lovit din nou cu furca în cap …. am discutat cu ea a doua zi dimineață și mi-a relatat că inculpatul l-a înțepat cu furca în abdomen, iar fiul său l-a lovit cu furca în cap împreună cu tatăl său. Victima prezenta leziuni la ambele brațe, la abdomen și la umeri…”.

În declarația sa, martorul L.I.V. a arătat că „…Am întrebat ce i s-a întâmplat el mi-a spus că a fost bătut de inculpat … Am plecat împreună cu victima să ia vitele de la câmp, iar când ne-am întors inculpatul a ieșit din curtea sa, având o furcă în mână și i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Am încercat să-i despart, dar soția mea nu m-a lăsat spunându-mi că inculpatul ar putea să mă lovească și pe mine … În momentul la care inculpatul a lovit victima cu furca au fost prezente fiica și soția acestuia și fiul inculpatului, precum și soția mea.”.

Martora O.M. a declarat în faza cercetării judecătorești că „În seara zilei de 5 mai 2004, în jurul orelor 20,30, tatăl meu a plecat la izlaz să aducă animalele care erau la câmp. A dus mai întâi un cal și a plecat din nou pentru a lua și celelalte animale și la o jumătate de oră s-a întors, ocazie cu care am observat că avea foarte multe urme în zona capului, în zona toracică și mâinile rupte. Avea urme de sânge pe față. Mi-a spus că a fost lovit de inculpatul M.M. și de fiul său. Tatăl meu mergea, dar se deplasa foarte greu și în starea în care era a mers, dar se deplasa foarte greu și în starea în care era a mers la vecinul nostru martorul L.V.I., pentru a se deplasa împreună la câmp pentru a lua și celelalte animale, deoarece singur nu reușise. La întoarcere în prezența martorului L.V.I., inculpatul i-a ieșit în cale și a reușit să-l lovească cu furca în zona capului. Eu mă aflam de aceștia la o distanță de un metru. În momentul în care inculpatul a lovit partea vătămată de față mai erau L.C., O.A. și L.I.V. De față era și soția inculpatului, fiica, de asemenea, a apărut și fiul inculpatului…”.

Martora L.C. în declarația dată în fața primei instanțe a arătat că „…Am observat de la locul unde mă aflam că în apropierea părții vătămate a apărut inculpatul M.M. care avea asupra sa o furcă. Ulterior a apărut și fiul inculpatului pe nume M.G., dar către sfârșitul incidentului. Acest incident pe care l-am observat în mod direct din apropiere, adică de la o distanță de 6-7 metri a constat mai întâi din adresarea de injurii de către inculpat părții vătămate, apoi incidentul a continuat prin aceea că inculpatul a îndreptat furca perpendicular către corpul părții vătămate și a făcut gestul de a înțepa pe partea vătămată, spunând totodată că îl urmărește de mult pe acesta. Am observat că inculpatul a ajuns în apropierea părții vătămate la 2 metri de aceasta având furca asupra sa. Această distanță îi permitea inculpatului să ajungă cu furca la corpul părții vătămate. Am observat că inculpatul nu a avut nici o reținere atunci când a făcut gestul de a-l împunge pe partea vătămată cu furca, iar faptul care a determinat ca victima să nu fie străpunsă cu furca a fost acela ca partea vătămată s-a ferit. Mi-am dat seama că numai astfel partea vătămată a reușit că nu fie pătrunsă cu furca de către inculpat. Deși fiul inculpatului a sosit către finalul incidentului, acesta nu a participat în nici un fel la săvârșirea faptei. Ulterior, acasă am văzut că partea vătămată avea urme de sânge pe piept și mi-am dat seama că acestea sunt urme de înțepături care chiar se cunoșteau. Partea vătămată mi-a spus că aceste leziuni traumatice provin de la un incident care a avut loc la puțin timp mai înainte de cel descris de mine. Acest incident care a produs leziunile mi s-a relatat de către partea vătămată că a avut loc pe islazul comunal unde părțile s-au aflat în acel timp și loc. Partea vătămată mi-a spus că aceste leziuni au fost produse de inculpat tot prin folosirea furcii. Eu sunt rudă cu partea vătămată, în sensul că sunt nepoate părții vătămate, nepoata din frați. Știu că părțile nu se înțeleg bine de foarte mult timp și că mai înainte cu câteva zile a avut loc o discuție dintre inculpat și soacra sa referitor la sustragerea de lucernă de la terenul inculpatului…”.

Martorul E.D. în fața tribunalului a relatat că „Mențin în totalitate depoziția dată anterior în cauza. Într-o dimineață din luna mai am mers la magazinul din comuna pentru a cumpăra un pachet de țigări iar acolo l-am observat pe inculpat așezat la o masă cu încă două persoane. Acesta le spunea celor două persoane ca în seara respectivă l-a bătut pe O.V. împreună cu fiul său și un nepot. La întoarcere am trecut prin dreptul locuinței surorii părții vătămate care matura la poartă, iar aceasta m-a întrebat dacă am auzit că inculpatul l-a bătut pe fratele său. Nu sunt în ceartă sau dușmănie și nici rudă cu vreuna din părți.”.

În declarația sa dată la instanța de fond, martorul I.E. a arătat că „…În seara zilei de 5 mai 2004 am fost strigat la poarta de către partea vătămată O.V. care m-a rugat să îl transport cu autoturismul proprietate la Poliția Găneasa și apoi la Spitalul Județean Olt, fapt pe care l-am făcut. Mi-a relatat că a fost bătut de inculpat, avea o mână umflată și avea urme de lovituri pe față.”.

Declarațiile martorilor V.A., T.A., A.P., T.I., M.G., E.M., R.E. nu pot fi avute în vedere, deoarece nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, împrejurările relatate sunt percepute indirect despre incident și conțin aspecte contradictorii cu privire la contribuția părții vătămate sau a inculpatului.

Martorul V.A. în declarația dată la instanță a relatat că „…Nu am declarat niciodată la organele de urmărire penală că inculpatul mi-ar fi spus că s-a bătut cu partea vătămată. Este adevărat că prin sat se vorbea că cei doi s-au bătut, dar precizez încă o dată că inculpatul nu mi-a spus că s-a bătut cu O.V. Mi-a spus însă că a fot un incident cu acesta în sensul că O.V. a vrut că-l lovească cu un mărăcine în ochi, dar nu am constatat că inculpatul prezenta leziuni la nivelul feței.”.

Martorul T.A. în fața primei instanțe a declarat că „Mențin în totalitate depoziția dată în fața procurorului. Precizez că inculpatul nu a fost cu mine de pază în seara în care am fost eu de pază și nu sunt reale susținerile acestuia în acest sens. Am fost de pază împreună cu inculpatul la 3 seri după incident. A doua zi după incident am auzit că între partea vătămată și inculpat au fi avut loc un incident. Nu-mi amintesc cine mi-a vorbit despre incident. În seara incidentului m-am întâlnit cu fiul inculpatului M.G. care nu mi-a spus nimic…”.

Martorul A.P. în declarația dată la tribunal a relatat că „Mențin declarația dată în fața procurorului și nu mai am nimic de adăugat. Nu-mi aduc aminte când am făcut de pază cu Trandafir, iar fiul inculpatului mi-a spus că a auzit că partea vătămată susține că ar fi fost bătută de tatăl său.”.

Martorul T.I. a declarat în primă instanță că „Mențin depoziția dată în fața procurorului. În seara incidentului R.E. mi-a spus că partea vătămată nu știe cine a bătut-o. Precizez că discuția a avut loc după incident, iar ceea ce R.E. a spus era părerea lui și nu știa de la partea vătămată.”.

În declarația dată la tribunal, martorul M.G. a arătat că „Mențin în totalitate depoziția dată în fața procurorului. Nu este adevărat ca tatăl meu și cu mine l-am bătut pe O.V. Familia mea și familia victimei se afla în conflict datorită neînțelegerilor în legătură cu o suprafață de teren. În momentul producerii incidentului mă aflam în domiciliul meu împreună cu soția. Nu am participat la nici un incident al părții vătămate.”.

Martorul E.M. în declarația dată la tribunal a menționat că „Nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părți și precizez că nici nu am fost prezent în momentul și în locul în care a avut loc incidentul. Nu sunt în relații bune și nici de prietenie nici cu inculpatul și nici cu partea vătămată. Niciodată victima O.V. nu m-a rugat să dau o depoziție în favoarea sa. Tot satul vorbește că inculpatul a bătut victima.”.

Martorul R.E. în declarația dată în primă instanță a arătat că „Nu știu dacă părțile s-au bătut. Nu am zis nimic și nu cunosc nimic în legătură cu incidentul dintre părți.”.

Înalta Curte nu poate reține solicitarea apărării recurentului inculpat de a fi înlăturate declarațiile martorilor părții civile pe motiv de rudenie și afectate în consecință de subiectivitate, deoarece în contextul concret al derulării împrejurărilor faptice, au participat membrii de familie și rude ale părții civile care o însoțeau, fiind martori oculari a căror percepție a modalității de desfășurare a faptelor a fost percepută nemijlocit, iar potrivit afirmațiilor acestora la incident au mai participat fiica și soția inculpatului.

Din coroborarea declarațiilor martorilor arătați, cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv actele medicale, foaia de observație clinică la internare care atestă leziunile arătate, iar la istoricul bolii se consemnează că pacientul relatează că a fost agresat pe 05 mai 2004 cu o furcă de 2 consăteni, acuzând pierderea temporară de cunoștință … mai multe plăgi, fractură deschisă radius și 2 înțepături în zona epigastrică, iar în fișa de circuit la istoricul bolii se menționează că „Bolnavul declară faptul că este agresat de un consătean cu care avusese discuții, fiind atacat cu o furcă. Bolnavul se afla pe drum, venind cu vacile de la păscut. În urma altercației prezintă acuzele de mai sus și 2 plăgi înțepate în regiunea abdominală”, cu certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală al părții vătămate, avizat de Comisia de Control și Avizare din I.M.L. Craiova, cu declarațiile martorilor D.P. și V.J. pe latura civilă a cauzei, alte înscrisuri constată că a fost dovedită vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Astfel, din materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare comise, prin folosirea unui instrument vulnerant, furca, apt de a produce moartea, în zone vitale ale corpului, cum sunt capul și abdomenul, precum și antebrațele, producând leziuni a căror îngrijire au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului M.M. de a prevedea rezultatul letal al victimei și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui, acționând cu intenție indirectă și pe fondul unei relații de dușmănie de notorietate cu partea civilă.

Împrejurarea că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în primejdie nu este de natură a înlătura intenția inculpatului de suprimare a vieții părții vătămate, atâta timp cât din probele administrate evidențiate s-a dovedit că prin modul de acțiune, inculpatul și-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieții victimei, conștientizând consecințele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată.

Chiar dacă prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului s-a concluzionat că numitul M.M. prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic și vascular, având discernământ diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se aplicarea art. 114 C. pen., acesta are totuși păstrată capacitatea de reprezentare a rezultatului pe care-l putea produce fapta sa, evidențiată chiar prin modalitatea de acțiune evidențiată de martora L.C. „inculpatul a îndreptat furca perpendicular către corpul părții vătămate și a făcut gestul de a înțepa partea vătămată, spunând totodată că îl urmărește de mult pe acesta”.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate reține solicitarea apărării recurentului inculpat de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neexistând intenție, deoarece materialul probator administrat a evidențiat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

De asemenea, în cauză a fost făcută o corectă percepție asupra tuturor mijloacelor de probă administrate, de către instanța de apel, existând o deplină concordanță între aceasta și soluția pronunțată, ceea ce face inaplicabil și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu poate fi reținută nici solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat, în art. 182 C. pen., vătămare corporală gravă, deoarece din modalitatea concretă în care a acționat, respectiv prin folosirea unui obiect vulnerant, apt de a produce rezultatul letal, în zone vitale ale corpului, cum au fost cele arătate, îndreptarea perpendiculară a furcii către corpul părții civile a evidențiat intenția indirectă a inculpatului de a produce moartea victimei și nu aceea doar de a o vătăma, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră, însă, ca fiind întemeiat numai motivul de recurs privind greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 88 C. pen., în sensul incorectei deduceri din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și a măsurii arestării preventive a inculpatului M.M., respectiv de la 20 septembrie 2005 la zi, în loc de 20 septembrie 2004 la zi, așa cum corect rezultă din actele depuse la dosar, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Astfel, ordonanța de reținere a fost emisă la data de 20 septembrie 2004, în dosarul nr. 511/P/2004, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, iar prin încheierea din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Olt, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4907/2004, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.M. pe o durată de 29 de zile, fiind emis în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 66 din 21 septembrie 2004 de către Tribunalul Olt.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Referitor la recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit considerentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza propriului examen, în mod corect a apreciat că a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la individualizarea pedepselor, în contextul condițiilor concrete ale speței, ținându-se cont atât de gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpatul M.M., de forma infracțiunii, respectiv tentativă, de celelalte circumstanțe reale ale săvârșirii ei, respectiv aplicarea în cele două faze ale incidentului a mai multor lovituri cu un obiect apt de a produce moartea, în zone vitale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană în vârstă de 58 de ani, nu a mai săvârșit fapte penale, prezintă diagnosticul de tulburare organică cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic și vascular, având discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care este judecat, anterior comiterii acesteia a avut o comportare bună în familie și societate.

Astfel, în cauză s-a dat eficiență, în mod distinct și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., cu regimul sancționator corespunzător, în sensul coborârii cuantumului pedepsei aplicate, sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcina acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului M.M., cu executare în regim de detenție s-a considerat ca fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate reține solicitarea părții civile, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepselor, așa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici solicitarea referitoare la majorarea cuantumului despăgubirilor civile, respectiv la un miliard de lei inclusiv cheltuieli judiciare, deoarece în cauză în baza probatoriului administrat, respectiv proba testimonială, martorii D.P. și V.J. au evidențiat sumele de bani primite pentru muncile prestate, fiind dovedită suma de 38.000.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, așa încât în mod corect s-a acordat suma arătată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu poate fi reținută nici solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, deoarece în mod corect s-a apreciat că în funcție de traumele psihice cauzate de către inculpat părții civile, prin fapta arătată, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale, respectiv 65-70 și internarea în două unități spitalicești, suma de 50.000.000 lei cu titlul de daune morale, corespunde prejudiciului moral cauzat părții civile, iar în ceea ce privește cheltuielile judiciare, acestea nu se justifică, așa încât nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Se va casa sentința penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt, secția penală, și decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, numai privitor la greșita deducere din pedeapsa aplicată a duratei arestării preventive.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiași decizii.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenții fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Casează sentința penală nr. 217 din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Olt, secția penală, și decizia penală nr. 104 din 22 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, numai privitor la greșita deducere din pedeapsa aplicată a duratei arestării preventive.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 septembrie 2004 la 1 iunie 2006.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă O.V. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2006.