National Health Insurance House's appeal against director's suspension order ruled moot after final merits judgment upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the National Health Insurance House's appeal as unfounded, upholding the lower court's interim order that suspended the execution of an order removing a director general until the merits case was resolved. The dispute arose when the director challenged his dismissal and sought suspension of the order, which the Court of Appeal Galați granted. The appellate court found the appeal moot because the underlying merits case had already been decided definitively, rendering the suspension order's purpose fulfilled. The decision rests on procedural grounds, specifically that an appeal against an interim suspension order becomes moot once the final judgment on the main action has been issued.
Legislator headnote
AI generatedNational Health Insurance House's appeal against director's suspension order ruled moot after final merits judgment upheld: Prin încheierea din 30.01.2001 dată în camera de consiliu, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării ordinului până la soluționarea contestației ce face obiectul dosarului nr. 218/2002.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 30.01.2002 reclamantul C.M. a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 19 din 29.01.2002 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În motivarea cererii reclamantul arată că prin ordinul menționat s-a dispus destituirea sa din funcția de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Galați, că a contestat acest ordin la instanța de judecată și până la soluționarea cauzei respective i se produce un prejudiciu ireparabil în situația în care nu se suspendă executarea ordinului.
Prin încheierea din 30.01.2001 dată în camera de consiliu, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării ordinului până la soluționarea contestației ce face obiectul dosarului nr. 218/2002.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs împotriva încheierii, susținând că nejustificat instanța a dispus suspendarea executării ordinului, deoarece reclamantului nu i se produce o pagubă iminentă prin aplicarea ordinului de destituire din funcția de conducere, el păstrându-și funcția publică de execuție de consilier la aceeași instituție.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 230 R din 01.03.2002 și-a declinat competența de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii din 30.01.2001, în favoarea Curții Supreme de Justiție.
Primind cauza pentru judecarea recursului, această Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru că prin decizia nr. 200 din 22 ianuarie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a soluționat definitiv cauza de fond și anume, contestația formulată de C.M. împotriva ordinului nr. 19 din 29.01.2002, ordin pentru care s-a cerut suspendarea executării în cauza de față.
Cum prin încheierea din 30.01.2001, atacată cu prezentul recurs, s-a dispus suspendarea executării ordinului până la soluționarea pricinii privitoare la anularea ordinului și cum cauza respectivă a fost judecată definitiv, recursul de față nu mai are obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii de ședință din 30 ianuarie 2002 dată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 219/2002, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003