Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1670/2006 AI generated

Aggravated homicide: rejection of provocation defense due to lapse of time and premeditation

Case Number Decizia nr. 1670/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the appellant's criminal appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to convict the defendant for aggravated murder and maintaining the 20-year prison sentence with the legal minimum. The dispute centered on whether the defendant’s act constituted a mitigating "provocation" (art. 73 lit. b) of the Penal Code) that would justify reducing the sentence below the statutory minimum; the defendant argued he acted in a state of provocation after a prior altercation, but the factual record established that the initial conflict had subsided, the defendant intentionally retrieved a knife, and he stabbed the victim in the back when she was fallen and defenseless. The Court held that the provocation defense did not apply because the defendant did not act spontaneously under the influence of a strong disturbance caused by the victim's provocative act, but rather committed a premeditated lethal attack, thus rejecting any grounds for sentencing reduction under art. 72 and art. 52 of the Penal Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 175 lit. i) C. pen, art. 118 lit. b) C. pen, art. 73 lit. b) C. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Aggravated homicide: rejection of provocation defense due to lapse of time and premeditation: The dispute centered on whether the defendant’s act constituted a mitigating "provocation" (art. 73 lit. b) of the Penal Code) that would justify reducing the sentence below the statutory minimum; the defendant argued he acted in a state of provocation after a prior altercation, but the factual record established that the initial conflict had subsided, the defendant intentionally retrieved a knife, and he stabbed the victim in the back when she was fallen and defenseless. The Court held that the provocation defense did not apply because the defendant did not act spontaneously under the influence of a strong disturbance caused by the victim's provocative act, but rather committed a premeditated lethal attack, thus rejecting any grounds for sentencing reduction under art. 72 and art. 52 of the Penal Code.

Keywords

AI generated
murder sentencing aggravated case grounds for cassation reduction of sentence dismissal of assault charge

Cited Legislation

AI generated
art. 175 lit. i) C. pen
174 – art. 175 lit. i) C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
art. 118 lit. b) C. pen
În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen, s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu lama de 18,5 cm și cu mânerul din lemn de culoare neagră, având inscripția S.G., bun ce a servit la săvârșirea infracțiunii.
art. 73 lit. b) C. pen
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care în esență, prin motivele de recurs, a criticat hotărârile atacate prin aceea că nu s-a procedat la coborârea pedepsei în condițiile reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
art. 72 C. pen
Fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen., și cele ale art.
art. 52 C. pen
pen., și cele ale art. 52 C. pen., și neconstatându-se alte motive care să justifice o reducere a pedepsei spre limita minimă legală în temeiul art.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
pen., și neconstatându-se alte motive care să justifice o reducere a pedepsei spre limita minimă legală în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat.
art. 38517 alin. (4) C. proc. pen
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art.
art. 88 C. pen
pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă detenția preventivă la zi.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen.

Used in the dispositive to order the computation and deduction of pretrial detention from the imposed sentence.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used in the dispositive to impose the obligation for the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față,

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 661 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a dispus condamnarea inculpatului M.C., la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen, s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu lama de 18,5 cm și cu mânerul din lemn de culoare neagră, având inscripția S.G., bun ce a servit la săvârșirea infracțiunii.

S-a constatat că moștenitorii legali ai victimei S.P. nu au formulat pretenții civile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul M.C. locuiește, împreună cu familia sa, într-unul dintre blocurile situate în satul Dancu, județul Iași.

Într-un bloc vecin cu cel în care domiciliază inculpatul a locuit și victima S.P., astfel că cei doi, inculpatul și victima, au fost vecini și se cunoșteau.

În după amiaza zilei de 29 mai 2005, inculpatul M.C. a consumat băuturi alcoolice împreună cu niște prieteni de ai săi, ajungând în stare de ebrietate.

În jurul orelor 18,30, inculpatul s-a deplasat într-un spațiu dintre blocurile din satul Dancu unde mai mulți tineri, printre care și victima S.P. și fratele acestuia, numitul S.A., pe un teren de sport improvizat, jucau un meci de fotbal.

Ajunși în acel loc, inculpatul l-a abordat pe fratele victimei, cerându-i acestuia să-i dea o țigară. Întrucât numitul S.A. a refuzat să-i dea inculpatului o țigară, între cei doi a izbucnit o ceartă care a degenerat în îmbrânceli reciproce. Mai mult, numitul S.A. l-a lovit cu piciorul pe inculpat, lovitură în urma căreia M.C. a căzut pe asfalt. În momentul în care inculpatul se pregătea să riposteze, în incident a intervenit victima S.P., care l-a prins în brațe pe inculpat pe la spate, iar apoi, ajutat și de alți doi tineri a reușit să-l îndepărteze din zonă și să aplaneze conflictul.

Imediat după consumarea acestui incident, inculpatul a urcat în apartamentul său, a luat un cuțit pe care l-a ascuns în pantalonul de trening cu care era îmbrăcat.

Inculpatul a mers pe terenul unde în continuare se desfășura meciul de fotbal și s-a îndreptat către victima S.P.

În momentul în care s-a apropiat de victimă a scos cuțitul și a încercat să lovească pe S.P. Victima a reușit să evite lovitura și a fugit aproximativ 5-6 m, însă s-a împiedicat și a căzut pe asfalt cu fața în sus. Imediat a fost ajuns din urmă de către inculpat care, cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, a lovit victima o singură dată în zona toracică, în partea stângă.

În drum spre spital victima a decedat.

Potrivit concluziilor raportului de necropsie nr. S/778 din 17 iunie 2005 întocmit de I.M.L. Iași, moartea victimei (în vârstă de 17 ani la data decesului) a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii acute, consecutive unei plăgi înjunghiate penetrante toracice stânga, cu hemotorax stâng, hemopericard, plagă pulmonară pericardică și cardiacă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a susținut că a comis fapta în stare de provocare.

Prin decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea să inculpatul nu se poate prevala de prevederile art. 73 lit. b) C. pen., atâta timp cât inculpatul nu a acționat spontan, sub stăpânirea unei puternice tulburări, iar de la incidentul pe care l-a avut cu fratele victimei trecuse o perioadă de timp.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care în esență, prin motivele de recurs, a criticat hotărârile atacate prin aceea că nu s-a procedat la coborârea pedepsei în condițiile reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Criticile vor fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă că hotărârile atacate sunt conforme legii.

În raport de starea de fapt evidențiată de probele administrate, în mod corect instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., și în consecință, în mod justificat nu au coborât pedeapsa sub limita minimă legală.

Din conținutul art. 73 lit. b) C. pen., rezultă că infracțiunea comisă în stare de provocare constituie o ripostă la actul provocator al victimei.

În cauză, probele au evidențiat consumarea unui incident între inculpat și fratele victimei, dar, acesta se aplanase după o vreme în care inculpatul s-a gândit cum să acționeze, s-a înarmat cu cuțitul și a atacat victima chiar când aceasta era căzută și nu avea posibilități reale de a se apăra.

Acționând în acest mod inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și nu a acționat sub imperiul vreunei tulburări cu atât mai mult, cu cât, victima nu efectuase nici anterior și nici la momentul lovirii vreun act provocator la adresa sa.

Pentru aceste considerente, în mod justificat inculpatul nu putea beneficia de scuza provocării și nici de coborârea pedepsei sub limita minimă legală.

În raport de modul de desfășurare al faptei, de rezultatul letal, s-a apreciat corect cuantumul pedepsei aplicate care este proporțional atât pericolului social al faptei cât și al făptuitorului.

Fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen., și cele ale art. 52 C. pen., și neconstatându-se alte motive care să justifice o reducere a pedepsei spre limita minimă legală în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă detenția preventivă la zi.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția de familie și minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 30 mai 2005 la 15 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2006.