Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1811/2003 AI generated

Recognition of ethnic persecution refugee status for wartime military service under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 1811/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, reversing the lower court’s dismissal and modifying the pension agency’s decision to extend the applicant’s eligibility under Law No. 189/2000 for the period from September 6, 1940, to September 6, 1941, thereby favoring the claimant. The dispute concerned whether a claimant who fled Soviet-occupied territory in 1938 and subsequently served in the Romanian army could have his refugee status recognized for the duration of his military service, rather than being limited to the period post-dating his discharge. The court held that the initial flight was motivated by ethnic persecution and that subsequent voluntary military enrollment did not legally impede the recognition of refugee rights under Article 1, lit. c) of Law No. 189/2000, citing a relevant interpretation from the National House of Pensions that service performed after displacement on Romanian territory does not preclude statutory benefits.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Recognition of ethnic persecution refugee status for wartime military service under Law No. 189/2000: 189/2000 for the period from September 6, 1940, to September 6, 1941, thereby favoring the claimant. The dispute concerned whether a claimant who fled Soviet-occupied territory in 1938 and subsequently served in the Romanian army could have his refugee status recognized for the duration of his military service, rather than being limited to the period post-dating his discharge. The court held that the initial flight was motivated by ethnic persecution and that subsequent voluntary military enrollment did not legally impede the recognition of refugee rights under Article 1, lit. c) of Law No. 189/2000, citing a relevant interpretation from the National House of Pensions that service performed after displacement on Romanian territory does not preclude statutory benefits.

Keywords

AI generated
recognition of refugee status ethnic persecution military service occupied territory pension rights asylum law

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
Astfel fiind, se impune modificarea în parte a deciziei Casei Județene de Pensii Timiș, în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și pentru perioada solicitată, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 septembrie 1941.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Procedural rule cited in the dispositive as the basis for the court's decision to admit the appeal, quash the lower court sentence, and decide the case on the merits.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive as the basis for the court's decision to admit the appeal, quash the lower court sentence, and decide the case on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15 august 2002, reclamantul R.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând modificarea deciziei nr. 15 din 7 iunie 2002 ,emisă de aceasta, în sensul stabilirii calității de persoană refugiată din motive de persecuție etnică, și pentru perioada iunie 1940 – iulie 1941, cât s-a aflat înrolat în armata română.

Prin sentința civilă nr. 371 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea, reținând că perioada respectivă nu poate fi asimilată expulzării sau refugiului, conform cu dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R. G. Care, pe lângă reiterarea motivelor din acțiune, a invocat adresa nr. 4086 din 15 noiembrie 2002 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit căreia „în cazul persoanelor care, după ce a intervenit strămutarea, aflându-se pe teritoriul românesc, au îndeplinit obligații militare de orice natură, în legătură cu cel de al doilea război mondial, nu există nici un impediment legal pentru acordarea acestora și a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000”.

Recursul este fondat.

Prin decizia nr. 15 din 7 iunie 2002, Casa Județeană de Pensii Timiș a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 – 6 martie 1945, acesta fiind refugiat din motive de persecuție etnică.

Din certificatul nr. 400501 eliberat la 19 martie 1996 de Ministerul de Interne – Direcția Generală a Arhivelor Statului, rezultă că reclamantul s-a înrolat voluntar în armata română.

Este evident astfel că reclamantul originar din localitatea Tîrnănc, aflată sub ocupație sovietică, s-a refugiat în România încă din noiembrie 1938, înrolându-se în armata română.

În atare situație, a se reține ca perioadă de refugiu numai intervalul martie 1944 – martie 1945 nu se justifică, venirea pe teritoriul românesc fiind determinată de aceleași motive de persecuție etnică.

Astfel fiind, se impune modificarea în parte a deciziei Casei Județene de Pensii Timiș, în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și pentru perioada solicitată, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 septembrie 1941.

Văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.G., împotriva sentinței civile nr. 371 din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul R.G.

Modifică parțial decizia nr. 15 din 7 iunie 2002 a Casei Județene de Pensii Timiș, în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 septembrie 1941.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.