Contractual debt recovery; validity of appeal filed within the statutory period following receipt of the appellate judgment

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 11 octombrie 2002, reclamanta SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții C.L.T.J. și P.M.T.J., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele la plata sumei de 712.301.240 lei, reprezentând contravaloarea neachitată la facturile emise în temeiul contractului de antrepriză, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 13345 din 1 noiembrie 2002 instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Sentința a fost atacată cu recurs de reclamanta SC E. SA.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 376 din 10 martie 2003, a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 885 din 21 ianuarie 2004, a admis excepția de prematuritate a acțiunii, invocată din oficiu de instanță reținându-se neefectuarea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., instanța respingând acțiunea ca prematur introdusă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 213 din 17 mai 2004 a admis apelul reclamantei, a fixat termen pentru evocarea fondului la 21 iunie 2004, iar prin decizia nr. 51 din 24 ianuarie 2005, evocând fondul, a admis acțiunea reclamantei SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 712.301.240 lei cu titlu de contravaloare lucrări, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 24.008.024 lei.

Împotriva acestor decizii au formulat recurs pârâtele C.L.T.J. și P.M.T.J., prin reprezentant.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4294 din 27 septembrie 2005, a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 a Curții de Apel București și a constatat nul recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 59 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București.

În fundamentarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut, cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004, că aceasta este o hotărâre intermediară care nu poate fi atacată cu recurs, iar cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005, că acesta nu a fost motivat în termen.

Împotriva hotărârii pronunțate în recurs au formulat contestație în anulare pârâtele C.L.T.J. și P.M.T.J., în temeiul art. 318 și următoarele C. proc. civ.

Criticile formulate de contestatoare vizează următoarele aspecte:

- instanța supremă s-a pronunțat din eroare asupra recursului declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 constatând nulitatea acestuia, instanța fiind investită în dosarul nr. 1695/2005 doar cu recursul declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004, urmând ca asupra recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 51 din 24 ianuarie 2005 să se pronunțe dar într-un alt dosar;

- instanța supremă a pronunțat hotărârea cu neobservarea faptului că recursul declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a fost declarat în termenul legal.

Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că cererea este parțial fondată.

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 la 21 iulie 2004, iar cu recursul împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 la data de 9 mai 2005.

În raport de această situație, nu poate fi primită și reținută susținerea contestatorilor potrivit căreia instanța supremă ar fi fost sesizată numai cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004.

Cât privește cea de-a doua critică, Înalta Curte, constată că aceasta este pe deplin întemeiată.

Pârâtele au primit decizia pronunțată de instanța de apel la 22 aprilie 2005 potrivit dovezii de primire și a procesului verbal de predare, iar recursul împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială a fost declarat și motivat la 9 mai 2006, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel că soluția de constatare a nulității recursului împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială este greșită.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că cererea este parțial întemeiată, va admite contestația în anulare numai în ceea ce privește recursul declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București și va fixa termen pentru soluționarea recursului la 30 iunie 2006, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul C.L.T.J. și de contestatoarea P.M.T.J., împotriva deciziei nr. 4294 din 27 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 1695/2005, anulează în parte decizia atacată numai în ceea ce privește recursul declarat de C.L.T.J. și P.M.T.J., împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Fixează termen pentru soluționarea recursului la 30 iunie 2006, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 martie 2006.