Commercial penalty clause for late payment: validity of interest rate exceeding principal and exclusion of judicial reduction under contractual discipline

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 845 pronunțată în ședință publică din 29 septembrie 2004 de Tribunalul Covasna a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P.S.T.C.E.I.S.T. SRL cu sediul social în comuna Valea Crișului județul Covasna, în contradictoriu cu pârâta SC I.E.L. SRL cu sediul social în municipiul Sf. Gheorghe județul Covasna, în sensul că a constatat nulitatea parțială a clauzei penale înscrise în contractul comercial din 15 august 2002 încheiat între părți și a redus penalitatea de 6 % pe zi întârziere la nivelul dobânzii legale egală cu dobânda de referință a B.N.R. De asemenea a mai obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 104.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut că penalitatea de 6 % pe zi de întârziere, care este enormă în raport cu dobânda de referință a B.N.R. de sub 25 % pe an, conduce la o certă disproporție între prejudiciul cauzat pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de plată de către reclamantă și reparația solicitată de pârâtă (penalitate de peste 1,9 miliarde lei pentru întârziere a unei plăți de 1,36 milioane lei), situație care nu poate fi acceptată întrucât dezechilibrul raportului comercial între părți este vădit, iar o convenție nu poate fi transformată printr-o clauză abuzivă într-un instrument de cămătărie. Clauzele penale cămătărești sunt interzise prin norma legală, astfel că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect. Clauza penală nu va fi înlăturată în întregime ci va fi redus cuantumul de la penalitatea de 6 % pe zi de la dobânda de referință a B.N.R., deoarece clauza penală de 6 % pe zi echivalează cu o dobândă enormă, de peste 15 ori obligația de plată.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială prin decizia nr. 18/ Ap din 17 februarie 2005 a admis apelul declarat de pârâta SC L.I.E. SRL împotriva sentinței civile nr. 845 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Covasna pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P.S.T.C.E.I.S.T. SRL. De asemenea a mai fost obligată intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 53.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a stabilit că părțile pot determina prin acordul lor de voință întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care-l vor acoperi înainte ca acesta să se fi produs. Clauza penală fiind un contract, este obligatorie între părți. Intervenția judecătorului în sensul posibilității modificării clauzei penale nu este de ordin public. Potrivit art. 1069 C. civ., dacă s-a prevăzut clauza penală pentru întârzierea la executare, creditorul va putea cere atât executarea în natură cât și clauza penală.

Împotriva deciziei nr. 18/ Ap din 17 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a promovat recurs reclamanta SC P.S.T.C.E.I.S.T. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele că această clauză penală stabilită prin contractul din 15 august 2002 de 6 % pe zi de întârziere este o clauză penală abuzivă și ilicită, care înfrânge flagrant nivelul clauzelor penale cămătărești, încalcă exigențele echității și bunele moravuri, nefiind admisibilă o penalitate echivalând de cu 15 ori obligația de plată, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC L.I.E. SRL a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că la data de 15 august 2002 între părți a fost încheiat contractul comercial având ca obiect livrarea de motorină și benzină parcului auto angajaților cumpărătorului conform tabelului prezentat în apel la contract.

Prin liberul consimțământ exprimat, părțile, de comun acord, au stabilit plata și modalitatea de plată, așa cum reiese neîndoios din clauza cuprinsă în art. 4 și anume că furnizorul pe datele de 1 și 15 ale lunii va centraliza cantitatea de carburant ridicat de cumpărător în cursul perioadei și va întocmi factura cu contravaloarea carburantului ridicat pe care o va trimite cumpărătorului, iar orice întârziere la plata carburantului obligă pe cumpărător să plătească penalități de întârziere de 6 % pe zi de întârziere (dosar nr. 1065/2004 Tribunalul Covasna).

Amplu argumentat și bine documentat, instanța de apel, a motivat că prima instanță nu avea dreptul de a reduce cuantumul penalităților stabilit de părți, întrucât clauza penală este o convenție care trebuie respectată, în contextul în care potrivit Legii nr. 496/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, părțile contractuale au obligația efectuării tuturor plăților la data scadenței, existând și posibilitatea ca părțile să poată stipula prin contract ca totalul penalităților pentru întârzierea în decontare să depășească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Este nejustificată critica reclamantei potrivit căreia clauza penală inclusă în contract, aceea de a plăti o penalitate de întârziere de 6 % pe zi, este o clauză penală cu caracter abuziv, ilicit, care încalcă exigențele echității și bunelor moravuri. În materie comercială operează principiul executării cu bună credință a contractelor și a libertății părților de a stabili în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, toate acestea fiind guvernate de dispozițiile art. 969 C. civ., în conformitate cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pentru aceste rațiuni juridice expuse, toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC P.S.T.C.E.I.S.T. SRL vor fi înlăturate ca neîntemeiate, recursul respins ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din cerințele cuprinse în art. 304 C. proc. civ., urmând a menține ca legală și temeinică decizia nr. 18/ Ap din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.T.C.E.I.S.T. SRL Valea Crișului, împotriva deciziei nr. 18/ A din 17 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.