Appeal dismissed: judicial confirmation of auction sale rejected for lack of shareholder consent and unpaid price.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section II) dismissed the claimant's appeal as unfounded, affirming the lower court decisions and leaving the rejection of the action in force. The claimant had sought a court judgment to confirm a sale of real property (land and buildings) allegedly purchased at a public auction from a commercial company, and to substitute for a notarized sale contract. The court held that the dispute was commercial rather than civil, as the assets belonged to a commercial company and were used in its business, so commercial courts had proper jurisdiction. On the merits, it found that the sale was invalid because the seller's shareholder had not consented to the sale and the price had not been paid, so neither the sale's existence could be declared nor could a judgment replace the missing authentic contract.
Legislator headnote
AI generatedart. 1174 C. civ, art. 3043 C. proc. civ; Appeal dismissed: judicial confirmation of auction sale rejected for lack of shareholder consent and unpaid price: Pe fondul cauzei reclamantul apelant a susținut că prin cererea introductivă la instanță a cerut pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul reclamantei la vânzarea bunurilor. A mai susținut că actul sub semnătură privată este valabil încheiat cu respectarea prevederilor art. 1174 C. civ. și întrucât a fost achitat și prețul instanța în mod nejustificat a examinat dacă au fost respectate prevederile legale privind vânzarea unor bunuri în care acționar este statul prin licitație publică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9096/2003 reclamantul R.R.G. a cerut Tribunalului Suceava ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Verești, să se constate vânzarea imobilelor constând în teren și construcții proprietatea pârâtei prin procesul verbal de adjudecare urmare licitației din 27 februarie 2002 și totodată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În susținerea cererii reclamantul arată că urmare licitației din 27 iunie 2002 a adjudecat suprafața de 50 ari teren și un grajd, șopron și saivan, iar bunurile i-au fost predate, prețul a fost achitat, s-a încheiat cu pârâta un act sub semnătură privată dar ulterior pârâta a refuzat încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin sentința nr. 2175 din 14 decembrie 2004, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei că întrucât bunurile a căror dobândire o reclamă R.R.G. au aparținut pârâtei, nu este societate comercială și cum reclamantul a susținut că le-a dobândit prin licitație publică, s-au verificat condițiile dobândirii în raport de H.G. nr. 55/1998, pentru că putea soluționa legal și temeinic litigiul, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și constatând că nu au fost respectate dispozițiile legale examinate a respins, ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Printr-un prim motiv de apel acesta a susținut că litigiul este unul civil și soluționarea de către instanța comercială a cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor legale privind competența materială.
Pe fondul cauzei reclamantul apelant a susținut că prin cererea introductivă la instanță a cerut pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul reclamantei la vânzarea bunurilor. A mai susținut că actul sub semnătură privată este valabil încheiat cu respectarea prevederilor art. 1174 C. civ. și întrucât a fost achitat și prețul instanța în mod nejustificat a examinat dacă au fost respectate prevederile legale privind vânzarea unor bunuri în care acționar este statul prin licitație publică.
Prin decizia nr. 49 din 14 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 1148/2005 a fost respins ca nefondat apelul reclamantului instanța constatând neîntemeiate criticile formulate și totodată legală și temeinică sentința primei instanțe.
Împotriva acestei ultime hotărâri reclamantul apelant a declarat recurs.
Prin motivele scrise aflate la dosarul cauzei sunt invocate cazurile de modificare a deciziei curții de apel prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
În fapt însă prima critică vizează cazul de casare prevăzut de art. 3043 C. proc. civ., privind competența materială în sensul că litigiul fiind de natură civilă apelul a fost soluționat de instanțele comerciale.
Critica este neîntemeiată instanțele au reținut corect că fiind vorba de bunuri aparținând unei societăți comerciale și erau destinate realizării obiectului său de activitate actele de înstrăinare reprezintă acte de comerț, iar competența de soluționare a cauzei aparține instanțelor comerciale.
Sub aspectul fondului s-a reluat susținerile din apel mai mult, cu încălcarea dispozițiilor de procedură obligând completarea cererii în fața instanței recurentul a susținut că a solicitat instanței să împlinească consimțământul reclamantei la încheierea actului autentic și nu să constate că a intervenit vânzarea cumpărarea. Susținerea este contrazisă de conținutul cererii introductive unde sunt formulate cele două capete de cerere constatarea vânzării și respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cum primul capăt de cerere presupune examinarea existenței tuturor condițiilor de validitate ale unui astfel de contract, interpretarea dată de instanțe actului juridic este cea corectă, iar constatarea că în lipsa acordului acționarului vânzător privind vânzarea și a neachitării prețului vânzării cumpărarea nu a fost realizată, iar în asemenea condiții nu se poate pronunța o hotărâre care să satisfacă al doilea capăt al cererii de chemare în judecată. Celelalte considerații din motivele de recurs sunt dezvoltări de argumente în susținerea acelorași idei astfel încât instanța constatându-le neîntemeiate va reține că în cauză s-au pronunțat hotărâri legale și temeinice, bazate pe probele administrate și nu există motive de desființare sau modificare a lor.
Față de considerentele ce preced, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.R.G., împotriva deciziei nr. 49 din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 noiembrie 2005.