Scope of cassation review in non-contentious enforcement authorization: exclusion of merits and factual re-examination
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the debtor's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that confirmed the lower court's authorization of the forced execution. The dispute arose from a non-contentious procedure where the creditor sought to enforce a civil judgment (a decision maintaining a prior sentence), while the debtor argued that the enforcement was based on an incorrect title, involved an illegal calculation of interest using the central bank's legal rate instead of inflation, and resulted in duplicate execution proceedings. The Court ruled that the debtor failed to properly develop the grounds for appeal as required by law, and noted that the cassation instance lacked devolutive powers to review substantive issues of fact in pre-2005 procedural contexts; consequently, the court held that allegations of double execution or computational errors belong to contentious enforcement proceedings, not the preliminary authorization stage. The legal basis for the dismissal included Article 312 of the Code of Civil Procedure, with reference to the specific limits of Articles 304(9)-(10) and 3021(c) C.C.P., which restrict cassation review in such procedural matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 3731 alin. (2) C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Scope of cassation review in non-contentious enforcement authorization: exclusion of merits and factual re-examination: În ce privește motivele de recurs, acestea nu au fost dezvoltate și argumentate separat așa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Din argumentele redate succint pe care își întemeiază susținerile, recurenta a adus critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. Ori, recursul nu are caracter devolutiv pentru a se examina împrejurările speței și situația de fapt reținută de instanța de apel într-o cale de atac deschisă anterior modificării codului de procedură prin Legea nr. 219/2005, într-o procedură necontencioasă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 12876 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, s-a admis cererea înregistrată de B.E.J. B.M., privind pe creditoarea SC F.B. SRL Brașov și debitoarea SC G.R. SRL și în consecință s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, decizia nr. 335/2004 a Curții de Apel Cluj, cu motivarea că în cauză s-au constatat îndeplinite cerințele art. 374, 376 și 3731 C. proc. civ.
Încheierea a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, care prin decizia nr. 10/2005, a respins ca nefondat apelul debitoarei SC G.R. SRL Cluj Napoca. Criticile aduse încheierii prin care s-a susținut că prin executarea pornită de creditoarea SC G.R. SA, societatea apelantă ar fi pusă în situația să fie executată silit de două ori, a fost înlăturată pentru considerentul că motivul invocat nu se poate examina prin procedura instituită de art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., unde instanța este chemată să încuviințeze executarea silită a unei hotărâri care îndeplinește condițiile unui titlu executoriu.
Împotriva deciziei nr. 10/2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, debitoarea SC G.R. SRL Cluj Napoca, prin care pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) și (10) C. proc. civ., a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și în fond respingerea cererii de încuviințare a executării.
În esență, recurenta a susținut că SC F.B. SRL, prin cererea de încuviințare, urmărește o dublă executare a creanței, că executarea silită s-a pornit cu încălcarea prevederilor titlului executoriu, ce-i stă la bază deoarece suma de plată stabilită în sarcina societății a fost actualizată cu rata dobânzii legale practicate de B.N.R. și nu cu rata inflației. A mai susținut recurenta că împotriva sa au fost formate două dosare de executare, așa cum a susținut și în cererea de apel, susținere pe care instanța nu a avut-o în vedere.
Recursul este nefondat.
Prin cererea introductivă de instanță, intimata reclamantă a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței nr. 4427/2003, menținută prin decizia civilă nr. 335/2004, iar judecătoria prin încheiere a încuviințat executarea silită a deciziei nr. 335/2004. Împotriva acestei încheieri creditoarea petiționară nu a formulat nici o cale de atac prin care să invoce faptul că, în realitate, a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței nr. 4427/2003 și nu a deciziei care a menținut sentința amintită.
În ce privește motivele de recurs, acestea nu au fost dezvoltate și argumentate separat așa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Din argumentele redate succint pe care își întemeiază susținerile, recurenta a adus critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. Ori, recursul nu are caracter devolutiv pentru a se examina împrejurările speței și situația de fapt reținută de instanța de apel într-o cale de atac deschisă anterior modificării codului de procedură prin Legea nr. 219/2005, într-o procedură necontencioasă.
În acest context motivele invocate de recurentă se privesc ca nefondate, cu sublinierea că situația unei eventuale executări pornite și într-un alt dosar de executare poate fi examinată în procedurile contencioase reglementate în cadrul executării propriu-zise, încuviințarea executării fiind doar o procedură prealabilă.
Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de debitoarea SC G.R. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 10 din 3 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 13123/2004, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.