Interlocutory ruling not appealable; appeal quashed as premature
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the defendant’s appeal as inadmissible, affirming that the challenged interlocutory order remains in force. The dispute arose in a commercial appeal before the Court of Appeal, where the lower court had postponed the hearing to allow the defendant to retain counsel. The defendant separately appealed this procedural ruling. The High Court, applying Article 316 in conjunction with Article 282(2) of the Civil Procedure Code, held that appeals against preliminary rulings are only permitted together with the merits, unless the ruling interrupted the proceedings, which was not the case here.
Legislator headnote
AI generatedart. 316 C. proc. civ, art. 282 alin. (2) C. proc. civ; Interlocutory ruling not appealable; appeal quashed as premature: Este de observat că în conformitate cu art. 316 C. proc. civ., dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, se aplică și în recurs, acestea nefiind potrivnice prevederilor cuprinse în capitolul referitor la această cale de atac și că, prin încheierea recurată în afară nu s-a întrerupt cursul judecății.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 12 octombrie 2005, în dosarul nr. 3893/COM/2005, având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de reclamanta SC T. SA Severin și pârâta A.P.P.S. Severin, secția comercială a Curții de Apel Craiova a amânat judecata cauzei la data de 2 noiembrie 2005, încuviințând cererea formulată de apelanta pârâtă în temeiul art. 156 alin. (1), pentru a-și angaja apărător.
Împotriva menționatei încheieri a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând nelegalitatea acesteia.
Este de observat că în conformitate cu art. 316 C. proc. civ., dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, se aplică și în recurs, acestea nefiind potrivnice prevederilor cuprinse în capitolul referitor la această cale de atac și că, prin încheierea recurată în afară nu s-a întrerupt cursul judecății.
Așa fiind, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de apelanta pârâtă împotriva încheierii pronunțată de secția comercială a Curții de Apel Craiova la data de 12 octombrie 2005, în dosarul nr. 3793/COM/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 12 octombrie 2005 în dosarul nr. 3793/2005, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.