VAT deduction eligibility for passenger vehicles: evidentiary standards for proving commercial use over administrative compliance with daily travel logs

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 2724 din 6 septembrie 1999, reclamantul P.E., administrator la SC S. SRL Iași, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru anularea deciziei nr. 1452/3006/1999 și respectiv, procesul-verbal încheiat de Garda Financiară Iași cu nr. 3871 din 21 ianuarie 1997.

În motivarea acțiunii s-a arătat că suma de 9.060.024 lei T.V.A., suma egală cu T.V.A. și majorări de întârziere, s-a calculat de organul de control, deși pe baza documentelor depuse nu se justifica.

Cele două autoturisme achiziționate, au fost folosite în scopul obținerii de profit, alături de încă două autoturisme ale firmei și nu pentru transport de persoane, cum eronat s-a reținut.

Prin sentința civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2002, s-a menținut decizia nr. 1452 din 30 iunie 1999 a Ministerului Finanțelor.

În urma recursului declarat de societate, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 4092 din 10 decembrie 2001, s-a casat sentința nr. 1/2000 și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probelor, în sensul verificării susținerii privind operațiunile de transport.

În fond după casare, prin sentința nr. 45/CA din 8 aprilie 2002, instanța a admis acțiunea reclamantei SC S. SRL Iași, a anulat procesul-verbal de control din 21 ianuarie 1997 al Gărzii Financiare Iași și decizia nr. 1452 din 30 iunie 1999 a Direcției Generale de Soluționare a Plângerilor din cadrul Ministerul Finanțelor.

A fost exonerată reclamanta de plata sumei de 9.060.624 lei, reprezentând 4.278.094 lei T.V.A., 4.278.094 lei sumă egală cu T.V.A. și 293.484 lei majorări de întârziere.

A fost obligată pârâta la 2.459.429 lei cheltuieli de judecată reclamantei.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Facturile aflate la dosarul cauzei, atestă faptul că reclamanta a livrat în mod repetat către diferiți beneficiari, cantități de vopsele, diluanți și alte produse chimice, variind între 30-210 kg/transport, cu autoturismele proprietatea SC S. SRL, transporturi confirmate la beneficiari prin sondaj, conform notei din 29 martie 2002 întocmită de Garda Financiară Iași.

Cărțile tehnice aferente celor două autoturisme, depuse la dosar, atestă faptul că ele pot transporta o sarcină utilă de 375 kg Tico și respectiv, 435 kg Cielo, confirmând astfel posibilitatea efectuării transporturilor de marfă aferente facturilor în litigiu.

La societățile beneficiare verificate, în evidențele contabile figurau și mijloacele de transport suscitate, iar pe de altă parte, pârâta nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva mențiunilor din facturi privitoare la mijlocul de transport utilizat, așa încât acestea fac dovada până la proba contrarie.

Cum s-a făcut dovada utilizării autoturismelor, proprietatea sa, în scopul realizării obiectului de activitate al SC S. SRL, astfel că eronat organul de control a obligat reclamanta la plata T.V.A., aferentă achiziționării celor două autovehicule.

Împrejurarea că produsele transportate ar fi făcut parte din categoria bunurilor reglementate de H.G. nr. 223/1992, privind produsele inflamabile, instanța a considerat că organul de control putea eventual declanșa procedura de nerespectare a dispozițiilor actului normativ citat, nu consecințe privind plata T.V.A.

Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, criticând-o astfel:

La data efectuării controlului s-a constatat că societatea nu a întocmit pentru cele două autoturisme, foi de parcurs FAZ, pentru a putea justifica întrebuințarea acestora în scopul obținerii de profit, pentru a beneficia de regimul deducerii de T.V.A., conform H.G. nr. 809/1995, ce reprezenta normele pentru aplicare O.G. nr. 3/1992, privind T.V.A.

În baza procedurii prealabile administrative, intimata a depus o serie de facturi din care nu s-a putut deduce numărul autovehiculului cu care s-a livrat marfa, furnizorul, nu au existat contracte de livrare, facturile nu aveau date de identificare.

În faza judecății în contencios administrativ, inițial, s-au depus facturi incomplete, ulterior s-au depus facturi completate, unele cu date nereale privind transporturi peste încărcătura maximă la un Tico.

Foile de parcurs nu au fost prezentate nici în această fază.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Intimata, așa cum s-a reținut de instanța de fond, a făcut dovada că autoturismele au fost folosite în mod obișnuit la livrarea mărfurilor, respectiv a vopselelor și diluanților, precum și a altor produse chimice la diverși beneficiari.

Faptul că facturile, în final complete, s-au depus în faza judecății la instanța de contencios administrativ este relevant sub aspectul probațiunii, atâta vreme cât pârâtele nu au declanșat procedura înscrierii în fals.

Chiar în lipsa foilor de parcurs atâta vreme, cât și din constatările organelor de control, prin sondaj, a rezultat că în evidențele contabile ale beneficiarilor figurau cele două autoturisme ca fiind cele cu care s-a transportat marfa, în mod legal reclamanta intimată a dedus T.V.A. pentru autoturismele citate.

Așa fiind și pentru considerentele expuse, constatându-se sentința legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 276 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 45/CA din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul pârât să plătească SC S. SRL Iași, cheltuieli de judecată în sumă de 6.662.000 lei.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.