Corporate law: Time limit for challenging general assembly resolutions in LLCs and admissibility of recourse by non-appellant parties.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 27 martie 1996, reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL Oradea și P.I.B.M., solicită instanței să dispună anularea hotărârii adunării generale din 8 ianuarie 1996 a asociaților societății pârâte și suspendarea executării hotărârii atacate până la rămânerea definitivă a acțiunii principale, cu cheltuieli de judecată, arătând că a fost numit ca administrator prin actele constitutive ale societății, iar prin hotărârea atacată pârâta P.I.B.M., devenită asociat majoritar prin majorarea capitalului social, a decis revocarea administratorului și numirea altor administratori, adunarea generală fiind convocată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, iar hotărârea adoptată nefiind dispusă în termen de 15 zile la R.C., pentru operarea mențiunii conform art. 89 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare și cererea reconvențională pârâta P.I.B.M. solicită respingerea acțiunii în anularea hotărârii adunării generale din 8 ianuarie 1996 și constatarea nulității ordonanței din 2 aprilie 1996, pentru încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. și art. 105 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtului reconvențional pe cale de ordonanță președințială la ridicarea lacătelor și sistemelor de închidere aplicate la 17 aprilie 1996 pe ușile de acces în sediul societății pârâte, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 103/ P din 23 mai 1996, Tribunalul Bihor admite acțiunea principală formulată de reclamant și respinge acțiunea reconvențională, dispune anularea hotărârii adunării generale extraordinare din 8 ianuarie 1996 a SC I. SRL, cu 201.050 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând în principal în acest sens că nu s-au respectat dispozițiile art. 143 alin. ultim din Legea nr. 31/1990, privind convocarea adunării generale, că hotărârea în cauză a fost contrară actelor constitutive și nefiind dovedită publicarea ei în M. Of., acțiunea în anularea ei este considerată acțiune în termen, că reclamantul a fost numit ca administrator prin contractul de societate cu puteri nelimitate și pe durata societății, și aceasta nelimitată, precum și că asociații nu au încheiat în formă autentică actul necalificator al actelor constitutive spre a fi menționate la R.C. ca rezultat al hotărârilor adoptate în adunarea generală.

Prin decizia civilă nr. 217/C/1996-A din 30 octombrie 1996, Curtea de Apel Oradea respinge ca nefondat apelul civil introdus de pârâta reclamantă reconvențională împotriva sentinței de mai sus reținând că în hotărârea instanței de fond apelată este temeinică și legală, că în mod corect instanța a admis acțiunea principală a reclamantului ca întemeiată și a respins acțiunea reconvențională, ca nefondată.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au declarat recurs pârâta reclamantă reconvențională apelantă și pârâta SC I. SRL.

Prin cererea de recurs pârâta reclamantă reconvențională P.I.B.M., solicită, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 – pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, în principal, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamantului și admiterea cererii reconvenționale formulată de ea, în sensul constatării nulității absolute a Ordonanței din 2 aprilie 1996, pronunțată de Tribunalul Bihor, privind suspendarea executării hotărârii din 8 ianuarie 1996 a adunării generale a SC I. SRL, iar în subsidiar să se dispună trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În susținerea recursului său, recurenta reclamantă reconvențională critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 47 și art. 143, art. 84, art. 90 alin. (2), art. 93 alin. (6), art. 108, art. 142 lit. c) din Legea nr. 31/1990, art. 85 C. proc. civ., arătând în esență, că instanța a ignorat dispozițiile art. 90 alin. (2) când a apreciat că hotărârea adunării generale în cauză putea fi atacată în 15 zile de la publicare în M. Of., precum și când nu a avut în vedere că reclamantul a fost prezent la adunarea generală care a adoptat hotărârea a cărei anulare a cerut-o și care cuprinde în realitate mai multe hotărâri, între care și una care s-a adoptat și cu votul reclamantului intimat; mai arată recurenta pârâtă reconvențională că în mod eronat au reținut instanțele de fond și de apel că hotărârea adunării generale în litigiu ar fi operat modificări ale actelor constitutive care presupuneau anumite condiții de formă ce nu au fost respectate.

Cât privește respingerea cererii reconvenționale, recurenta critică ordonanța din 2 aprilie 1996, privind suspendarea executării hotărârii din 8 ianuarie 1996, ca fiind dată fără citarea sa, respectiv cu încălcarea art. 85 C. proc. civ., astfel că nu și-a putut exercita dreptul de apărare, nu a cunoscut cererea reclamantei și nu a putut astfel să atace respectiva ordonanță, instanța de apel respingând critica formulată de pârâta reconvențională în cererea de apel fără a examina și fără a motiva această respingere.

Prin cererea sa de recurs pârâta SC I. SRL solicită, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acesteia, casarea deciziei recurate și în principal, respingerea acțiunii reclamantului și, în subsidiar, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, susținând, cu argumente identice cu cele prezentate de recurenta P.I.B.M., că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 47 și art. 143, art. 84, art. 90 alin. (2), art. 93 alin. (6), art. 104, art. 142 lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâta reconvențională, ca nefondat.

Examinând actele dosarului, Curtea constată că recursul declarat de recurenta pârâta reconvențională P.I.B.M. este fondat.

În esență se reține că deși societatea pârâtă este o societate cu răspundere limitată, potrivit art. 144 din Legea nr. 31/1990, în numerotarea vigoare la promovarea acțiunii, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale se aplică și acesteia, iar potrivit art. 90 alin. (2) din aceeași lege, hotărârile adunării generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of., de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței și potrivit art. 89 alin. (4) “pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării vor fi depuse în termen de 15 zile la registrul comerțului, pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în M. Of.”.

Din coroborarea dispozițiilor evocate rezultă că asociatul care a fost prezent la adunarea generală a societății cu răspundere limitată și nu a votat contra sau votând corect nu a cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței, poate ataca hotărârea adunării generale în 15 zile de la adoptarea acesteia, cu atât mai mult cu cât hotărârile adunărilor generale care nu au a fi opozabile terților nu se publică obligatoriu în M. Of., în absența unei prevederi exprese contrare în lege.

În speță se reține că reclamantul intimat a participat la adunarea generală a asociaților din 8 ianuarie 1996, care a adoptat hotărârea a cărei anulare o cere abia la 27 martie 1996, cu mult peste termenul de 15 zile și nu a probat că ar fi cerut ca asociat în societate interesat publicarea hotărârii în M. Of., astfel că acțiunea ar fi trebuit respinsă ca tardivă, hotărârea instanței de fond, confirmată și menținută de instanța de apel, fiind dată deci cu greșita aplicare a legii.

Nu se pot reține însă criticile formulate de pârâtă reconvențională cu privire la pronunțarea ordonanței din 2 aprilie 1996 de suspendare a executării hotărârii A.G.A. din 8 ianuarie 1996, cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., constatându-se că în mod întemeiat instanța de apel a stabilit că aceasta a fost dată de instanța de fond cu corecta aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 31/1990 și nu a fost atacată de recurentă în termenul prevăzut de alin. (3) din același articol, astfel că respingerea acțiunii reconvenționale a fost întemeiată.

Astfel fiind, recursul pârâtei P.I.B.M. urmează a fi admis, și pe cale de consecință decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că va fi admis apelul aceleiași pârâte împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, care va fi schimbată în parte în sensul că acțiunea reclamantului va fi respinsă.

Cât privește recursul formulat de pârâta SC I. SRL, acesta urmează a fi respins reținându-se că recurenta nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond și nici nu a achiesat la apelul celorlalte pârâte, astfel că nu este în drept să declare recurs împotriva deciziei instanței de apel, recursul neputând fi exercitat omisso medio, criticile împotriva sentinței de fond neputând fi avansate pentru prima dată direct în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta P.I.B.M., împotriva deciziei nr. 217/ C din 30 octombrie 1996 a Curții de Apel Oradea, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr. 103 din 23 mai 1996 a Tribunalului Bihor. Schimbă în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului P.G. și menține restul dispozițiilor pe cererea reconvențională.

Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Oradea, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 octombrie 2005.