Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5031/2005 AI generated

Recusal of payment summons annulled for lack of stamping; appeal dismissed as no legal remedy available against procedural dismissal

Case Number Decizia nr. 5031/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor's appeal, rendering the lower court's decision final and irrevocable, thereby upholding the procedural dismissal of the claim. The dispute arose from a commercial payment summons procedure where the creditor’s request was initially annulled by the first-instance court for lack of proper stamping due to an undelivered citation; although the creditor argued that the return of the document was caused by postal error and not a change of address, and further contended that the appellate court lacked jurisdiction as no appeal is provided under the applicable emergency ordinance, the Supreme Court rejected these arguments. Relying on Articles 7 and 8 of Emergency Ordinance No. 5/2001 and Article 312 of the Code of Civil Procedure, the court held that while the annulment for lack of stamping is distinct from a substantive rejection, it still constitutes a final decision against which no legal remedy is available to the creditor, meaning that even if the appellate court erred in hearing the case, the violation of the principle of legality regarding admissible appeals prevents cassation or remand.

Legislator headnote

AI generated

art. 98 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Recusal of payment summons annulled for lack of stamping; appeal dismissed as no legal remedy available against procedural dismissal: Potrivit art. 7 din O.G. nr. 5/2001 hotărârea prin care s-a respins sau admis doar în parte somația de plată este irevocabilă.

Keywords

AI generated
summons civil annulment article of civil procedure lack of jurisdiction commercial dispute means of payment
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2460 din 19 februarie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a anulat ca netimbrată cererea formulată de creditoarea SC B.A.T.T. SA în contradictoriu cu SC B.D.O.S. SRL București, pentru emiterea unei somații de plată pentru o creanță în valoare de 859.600.000 lei.

Prin decizia comercială nr. 172 din 25 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul formulat de creditoare a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și a susținut că instanța de apel a reținut greșit situația de fapt deoarece societatea nu și-a schimbat sediul, încât nu avea nici o obligație în acest sens conform art. 98 C. proc. civ., restituirea citației fiind cauzată de culpa factorului poștal, astfel că a fost vătămată.

A mai invocat și faptul că instanța a încălcat și dispozițiile legale referitoare la căile de atac în materia somației de plată, O.G. nr. 5/2001 neprevăzând calea de atac a apelului.

Recursul urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 5/2001 hotărârea prin care s-a respins sau admis doar în parte somația de plată este irevocabilă.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, împotriva hotărârii prin care s-a admis ordonanța, debitorul poate face acțiune în anulare.

Față de aceste texte, este evident că, deși anularea ca netimbrată a cererii creditorului nu echivalează cu o respingere pe fond a somației de plată, împotriva hotărârii de anulare a cererii ca netimbrată, creditorul nu are nici o cale de atac, astfel că, soluționarea în apel, chiar cu încălcarea normelor de procedură, nu conduce la schimbarea hotărârii și nici nu mai poate justifica legal o soluție de casare cu trimitere pentru rejudecare, deoarece s-ar înfrânge principiul legalității căilor de atac.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC B.A.T.T. SA, împotriva deciziei nr. 172 din 25 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.