Validity of debt installment agreement as party settlement and admissibility of grounds for extraordinary appeal

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1833/2003 la Tribunalul Vrancea, reclamanta S.D.F.E.E. Focșani a solicitat obligarea pârâtei P.A., la plata sumelor de 1.198.767.991 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate în perioada 26 august 2002 – 26 mai 2003, 355.620.487 lei penalități de întârziere și 3.200.000 lei, reprezentând taxă radio și tv.

Tribunalul Vrancea prin sentința nr. 1911 din 11 noiembrie 2003 a admis în parte acțiunea reclamantei obligând pârâta la plata sumei de 506.571.461 lei preț, 256.017.099 lei penalități de întârziere și 3.200.000 lei taxă radio și tv.

Instanța de fond a reținut în motivare că, în timpul judecății pârâta a achitat o parte din suma solicitată, respectiv 692.196.530 lei, costul energiei electrice și 99.603.388 lei penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta P.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât au fost ignorate dispozițiile art. 7207 C. proc. civ., instanța refuzând să ia act prin hotărâre irevocabilă de înțelegerea intervenită între părți.

Prin decizia civilă nr. 17 din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul pârâtei, reținând în esență că procesul verbal de eșalonare a datoriilor din 22 septembrie 2003, cuprinde o serie de clauze speciale de a căror îndeplinire depinde recunoașterea în viitor a eșalonării plății datoriei, ceea ce nu echivalează cu o înțelegere a părților, pe baza căreia instanța să pronunțe o hotărâre irevocabilă.

În ceea ce privește cererea referitoare la suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului, s-a reținut că a rămas fără obiect ca urmare a faptului că apelul a fost soluționat la primul termen.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că în mod greșit instanța nu a pronunțat o hotărâre care să ateste înțelegerea părților din procesul verbal de eșalonare, conform art. 7207 C. proc. civ.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 31 ianuarie 2005 recurenta completează motivele de recurs cu motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 10 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1496 din 3 martie 2005 a respins ca nefondat recursul pârâtei, reținând că procesul verbal de eșalonare a datoriilor nu echivalează cu o înțelegere a părților de stingere a litigiului la completarea motivelor de recurs din 31 ianuarie 2005 a fost făcută tardiv, după expirarea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii pârâta a formulat la data de 13 iunie 2005 contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Prin motivele contestației în anulare contestatoarea a criticat decizia atacată pentru încălcarea principiilor disponibilității și al aflării adevărului întrucât instanța a omis să analizeze motivele de recurs cu încălcarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., limitându-se să constate că s-a făcut o completare tardivă a acestora cu toate că au fost dezvoltate prin însăși cererea de recurs.

Contestatoarea arată că atât prin cererea de recurs cât și în apel s-a precizat că unele dintre înscrisurile depuse de creditoare nu au făcut obiectul vreunei convenții și nici nu demonstrează caracterul cert și exigibil al creanței.

Mai susține contestatoarea că nici una dintre instanțe nu a dezbătut această chestiune, omițând în mod injust a respecta principiul aflării adevărului.

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea deciziei nr. 1496 din 3 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Examinând contestația de față Curtea constată cu aceasta nu este întemeiată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., iar motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc printre acestea.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Față de aceste prevederi legale, rezultă că se are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formulate judecării recursului, nu greșeli de judecată așa cum a susținut contestatoarea în cererea sa.

Pentru toate aceste considerente, în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și urmează a se respinge contestația în anulare formulată de P.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de P.A., împotriva deciziei nr. 1496 din 3 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2005.