Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 412/2006 AI generated

Contestație în anulare inadmisibilă: o simplă reiterare a motivelor de recurs fără demonstrarea unei greșeli materiale sau a unei omisiuni a instanței de recurs

Case Number Decizia nr. 412/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the opponent’s appeal for annulment, thereby upholding the lower court’s decision that held the defendant liable for payment of the design contract price and costs, which remains in force. The dispute arose from a commercial action where the plaintiff, having completed design works under a contract, sought payment from the defendant, who argued it lacked passive standing and attempted to shift liability to a former shareholder who had withdrawn from the company via a transaction involving the assumption of specific assets and liabilities. The court determined that the appeal for annulment was inadmissible because it did not demonstrate a material error or an omission in examining a specific ground of cassation, but merely reiterated arguments previously addressed; specifically, the court found that the withdrawal transaction did not transfer the contractual obligation to pay the design price to the former shareholder, nor did it negate the defendant’s liability as the contract beneficiary. The decisive legal basis included the strict statutory requirements for an appeal for annulment under the Code of Civil Procedure, which limits this extraordinary remedy to correcting evident material errors or failures to address specific legal grounds, and the principle that internal corporate reorganizations or asset transfers do not alter the identity of the contractual debtor vis-à-vis third-party creditors.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Contestație în anulare inadmisibilă: o simplă reiterare a motivelor de recurs fără demonstrarea unei greșeli materiale sau a unei omisiuni a instanței de recurs: Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea acțiunii față de pârâtă și admiterea cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.

Keywords

AI generated
annulment of contract commercial dispute shareholder liability Civil Procedure Code contract for work and materials third-party beneficiary contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.T. SRL Brăila a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA București solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.075.998.000 lei, reprezentând contravaloare lucrări de proiectare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că potrivit contractului de proiectare încheiat între părți, pârâta, în calitate de beneficiar al proiectului, nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului în termenul stabilit, deși factura a fost acceptată la plată.

Pârâta, a promovat odată cu întâmpinarea o cerere de chemare în garanție a numitului C.A. susținând că obligația de plată a proiectului nu era în sarcina sa, ci a chematului în garanție potrivit tranzacției consfințite de Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 1512 din 10 septembrie 2003.

Tribunalul Brăila, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 486 din 25 mai 2004 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.075.998.000 lei cu titlu de preț și 31.214.960 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a pârâtei împotriva numitului C.A.

S-a reținut în considerentele hotărârii de fond că reclamanta a executat lucrări de proiectare, factura emisă a fost acceptată de pârâtă și deși pârâta a recunoscut că reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală aceasta a susținut că nu este beneficiara acestui proiect.

S-a reținut, de asemenea, că nu poate fi obligat chematul în garanție să plătească contravaloarea prețului în condițiile în care acesta nu s-a obligat să achite această sumă și nici nu există o legătură între activul S. dat în plată și contractul de proiectare prin care pârâta s-a obligat față de reclamantă.

În fine, instanța de fond a stabilit că prin tranzacția încheiată cu ocazia retragerii chematului în garanție din SC A.T. SRL Brăila, o parte din drepturile ce reveneau lui C.A. i-au fost plătite prin dare în plată a activului S., activ ce a fost preluat liber de orice sarcini, astfel încât obligarea acestuia la plata prețului proiectului ar însemna că ar primi mai puțin cu această sumă din ceea ce i se cuvenea ca urmare a retragerii din societate.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Galați care, prin decizia civilă nr. 169/ A din 22 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței de fond ce vizau nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate, cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, precum și la greșita stabilire a situației de fapt, în realitate proiectul fiind predat chematului în garanție.

În considerentele deciziei, instanța de apel a stabilit că deși instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit asupra excepției, constatând existența raportului juridic dintre reclamantă și pârâtă, urmare a încheierii contractului de proiectare și îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, prin obligarea pârâtei la plata contravalorii proiectului rezultă că s-a dovedit și calitatea procesuală a pârâtei.

S-a reținut ca nefondată și susținerea referitoare la situația de fapt, instanța de apel constatând că executarea proiectului nu a constituit obiectul contractului astfel că executarea acestuia doar în proporție de 20 % la data retragerii chematului în garanție nu are nici o relevanță, iar retragerea din societate nu este de natură a modifica natura juridică a raporturilor dintre părți.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea acțiunii față de pârâtă și admiterea cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3307 din 1 iunie 2005 a respins ca nefondat recursul pârâtei, reținându-se în considerentele deciziei astfel pronunțate că raporturile juridice dintre părți au fost corect stabilite de către instanțe și că efectele retragerii din societate a chematului în garanție nu pot fi invocate în raporturile dintre reclamantă și pârâtă.

Cu referire la clauzele contractului de proiectare, s-a apreciat ca fiind corectă și soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție instanța de recurs a constatat că nici-o mențiune din tranzacția consfințită prin sentința civilă nr. 1502 din 10 septembrie 2003 a Tribunalului Brăila, nu prevede obligația chematului în garanție de a suporta valoarea contractului de proiectare astfel încât în mod corect instanțele au stabilit că nu există temei pentru obligarea acestuia la plata contravalorii contractului de proiectare.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare pârâta SC A.T.S. SRL Brăila solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

S-a susținut că soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând din greșeală să cerceteze motivele invocate, motive ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, contestatoarea susține că în mod greșit instanța nu a observat că cererea de chemare în judecată este nulă cu referire la dispozițiile art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu sunt indicate numărul de înmatriculare în registrul comerțului, C. fisc. și codul bancar al pârâtei, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și nici dovezile.

Instanța de recurs interpretând greșit probele și dispozițiile legale nu a observat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză cu referire la sentința civilă nr. 1512 din 10 septembrie 2003 a Tribunalului Brăila care a statuat în mod definitiv și irevocabil că activul S. din patrimoniul pârâtei să treacă în proprietate exclusivă a numitului C.A., asociat retras din societate, acesta preluând astfel atât activul cât și pasivul părții din patrimoniu luat în proprietate, deci și a proiectului în litigiu.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.

Din economia textului de lege suscitate rezultă că, greșelile la care se referă trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale esențiale din dosarul cauzei, contestația în anulare, ca și cale de retractare, neputând fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată.

Pe de altă parte, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Din motivarea contestației nu rezultă o greșeală materială sau omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra vreunuia din motivele de modificare sau casare formulate, în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., ci este o reiterare a motivelor susținute în fața instanței de apel și recurs.

În consecință, urmează să se respingă ca nefondată contestația în anulare formulată de SC A.T. SRL Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A.T. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 3307 din 1 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 februarie 2006.