Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3521/2005 AI generated

Tenant absent direct lease not liable for VAT or penalties; appeal unfounded

Case Number Decizia nr. 3521/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the claimant's appeal as unfounded, affirming the lower courts' rulings that the defendant was liable only for the use of the premises and court costs, but not for VAT or statutory penalties. The dispute arose from the claimant seeking payment and eviction from a commercial space, which the defendant occupied indirectly through a chain of associations rather than a direct lease. The court held that absent direct contractual relations or a service provision between the parties, the claimant was not entitled to VAT or late-payment penalties under the cited regulations (H.C.M. no. 860/1773, O.G.R. no. 61/2002, O.G.R. no. 39/2002), and the lease agreement did not prohibit subletting or contribution of the space to an association.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 C. proc. civ; Tenant absent direct lease not liable for VAT or penalties; appeal unfounded: The dispute arose from the claimant seeking payment and eviction from a commercial space, which the defendant occupied indirectly through a chain of associations rather than a direct lease. The court held that absent direct contractual relations or a service provision between the parties, the claimant was not entitled to VAT or late-payment penalties under the cited regulations (H.C.M. no. 860/1773, O.G.R. no. 61/2002, O.G.R. no. 39/2002), and the lease agreement did not prohibit subletting or contribution of the space to an association.

Keywords

AI generated
eviction of commercial tenant tenants' association commercial dispute costs of late payment direct payment supplementary lease

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 C. proc. civ.

Ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 13214 pronunțată la 24 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantei C.G.M.B. – A.F.I., cu sediul în București și a obligat pârâta SC P. SRL cu sediul în București, la plata sumei de 172.231.091 lei, reprezentând contravaloarea folosinței spațiului din București și a sumei de 90.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceiași hotărâre instanța a respins ca nefondată cererea de evacuare a pârâtei din spațiu, pentru motivul că în prezent acesta este folosit de altă societate și a respins ca nefondată cererea de obligare la plata majorărilor, pentru considerentul că nu există temei contractual sau legal ce ar putea fi invocat.

Apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia comercială nr. 220, pronunțată la 18 mai 2004 de către secția a V-a comercială a Curții de Apel București.

Instanța de apel a înlăturat susținerea reclamantei constând în nemotivarea respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata T.V.A. și nici cea de obligare la plata majorărilor de întârziere, în speță aplicându-se prevederile H.C.M. nr. 860/1773, O.G.R. nr. 61/2002 și O.G.R. nr. 39/2002, precum și susținerea pârâtei că suma ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a spațiului a fost greșit calculată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o, conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., constând în aceea că reclamanta a realizat o prestare de servicii pentru care este în drept să pretindă T.V.A. și că majorările legale sunt datorate conform actelor normative menționate mai sus, care completează acordul părților atunci când el nu face referire la ele.

Criticile sunt neîntemeiate.

Instanțele au reținut corect faptul că reclamanta și pârâta nu sunt legate prin raporturi contractuale, reclamanta închiriind spațiul în litigiu SC C. SA, care s-a asociat cu SC A.I.E. SRL, aducând în asociere spațiul comercial, iar aceasta din urmă, la rându-i, asociindu-se cu pârâta pentru desfășurarea activităților comerciale în spațiul în litigiu.

Deci, instanțele au reținut corect că între părți nu există raporturi contractuale directe, că reclamanta nu a efectuat nici-o prestare de servicii în folosul pârâtei și că aceasta nu datorează T.V.A. reclamantei pentru servicii prestate.

Contractul încheiat de reclamantă cu SC C. SA, nu conține nici o clauză prin care să se interzică subînchirierea sau aducerea spațiului ca aport în asociere.

Temeiul obligării pârâtei la plata contravalorii folosinței spațiului, este cu totul altul decât cel al convenției dintre părți.

Absența unor raporturi de prestări de servicii între reclamantă și pârâtă, face ca să nu se aplice în speță actele normative invocate, așa încât criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta de C.G.M.B. - A.F.I., împotriva deciziei nr. 220 din 18 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 iunie 2005.