Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 840/2006 AI generated

Trade Registry jurisdiction conflict settled: Tribunal of Iași prevails after prior cassation ruling

Case Number Decizia nr. 840/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, resolving a negative competence conflict, ruled in favor of the Tribunal of Iași as the competent court to hear the application for registering company mentions, thereby prevailing over the delegated judge at the Trade Registry attached to the Tribunal of Botoșani, which had improperly declined jurisdiction. The case involved a challenge to a registration order for company board confirmations and remuneration, initially heard on appeal by the Suceava Court of Appeal, which suspended proceedings; after a successful motion to change venue to the Iași Court of Appeal, that court allowed the appeal, quashed the challenged order, and remanded the case to the delegated judge at the Iași Trade Registry, who then wrongly declared itself incompetent. The decisive legal basis was Article 315 of the Civil Procedure Code, which obliges lower courts to comply with the legal points settled in a cassation decision, including jurisdictional issues, and Article 22 of the Civil Procedure Code, empowering the High Court to settle jurisdictional conflicts; the previous venue change and cassation decision had already established a jurisdictional prorogation in favor of the Iași court.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ; Trade Registry jurisdiction conflict settled: Tribunal of Iași prevails after prior cassation ruling: The case involved a challenge to a registration order for company board confirmations and remuneration, initially heard on appeal by the Suceava Court of Appeal, which suspended proceedings; after a successful motion to change venue to the Iași Court of Appeal, that court allowed the appeal, quashed the challenged order, and remanded the case to the delegated judge at the Iași Trade Registry, who then wrongly declared itself incompetent. The decisive legal basis was Article 315 of the Civil Procedure Code, which obliges lower courts to comply with the legal points settled in a cassation decision, including jurisdictional issues, and Article 22 of the Civil Procedure Code, empowering the High Court to settle jurisdictional conflicts; the previous venue change and cassation decision had already established a jurisdictional prorogation in favor of the Iași court.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction registration of a company delegated decision civil register Civil Procedure Code registration procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 22 C. proc. civ.

Basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the Iași Tribunal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea 1554 din 14 aprilie 2004 pronunțată de Judecătorul delegat la O.R.C. Botoșani au fost înscrise mențiunile privind înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind reconfirmarea consiliului de administrație al SC C. SA Botoșani și a mențiunilor privind remunerația acestora.

Împotriva încheierii astfel pronunțate SC C. SA Botoșani a declarat recurs, sesizând Curtea de Apel Suceava cu soluționarea acestuia. Această instanță a dispus suspendarea judecății pricinii în ședința din 17 iunie 2004, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., susținând existența a două litigii pe rolul tribunalului care privesc drepturi de existența cărora atârnă dezlegarea cauzei.

Prin încheierea nr. 3744 din 14 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea pricinii la Curtea de Apel Iași.

Această instanță, prin decizia nr. 1166 din 10 octombrie 2004, admite recursul formulat de SC C. SA Botoșani, casează încheierea atacată și trimite dosarul judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași pentru rejudecare.

Prin încheierea nr. 3744 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea pricinii la Curtea de Apel Iași.

Această instanță, prin decizia nr. 1166 din 10 octombrie 2004, admite recursul formulat de SC C. SA Botoșani, casează încheierea atacată și trimite dosarul judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași pentru rejudecare.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2005 a Judecătorului delegat este declinată competența de soluționare a cererii de înscriere a mențiunilor în registrul comerțului, în favoarea judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Aceasta din urmă, prin încheierea nr. 3430 din 20 noiembrie 2005, declină la rândul său competența în favoarea judecătorului delegat de Tribunalul Iași la registrul comerțului și constată conflictul negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Iași.

Prin admiterea cererii de strămutare a judecății cauzei de la Curtea de Apel Suceava, la Curtea de Apel Iași, instanța supremă a considerat că nepărtinirea judecătorilor de la acea instanță este știrbită datorită împrejurărilor pricinii și a calității părților. Astfel s-a realizat o prorogare judecătorească de competență, autorizându-se o altă instanță decât cea normal competentă, să soluționeze pricina.

Prin decizia nr. 1166/2005 Curtea de Apel Iași, ca instanță de recurs a stabilit limitele casării, dezlegând și chestiunea prorogării judecătorești de competență.

Dispozițiile art. 315 C. proc. civ. obligă judecătorii fondului să se conformeze deciziei de casare în privința problemelor de drept dezlegate; iar chestiunea competenței este o problemă de drept, dezlegată prin decizia de casare.

Declinându-și competența în favoarea judecătorului delegat la O.R.C. al Tribunalului Botoșani, judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași a pronunțat o hotărâre nelegală care a nesocotit atât efectele hotărârii de strămutare cât și ale celei de casare.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare în favoarea judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de înscriere mențiuni, depusă de C.C., pentru SC C. SA Botoșani, în favoarea Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.