Concession-fee claim partially upheld; penalties claim rejected for lack of contractual basis.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, affirming the lower court’s ruling, which had partially upheld a concession-fee claim against the defendant and rejected claims for late-payment penalties on a guaranteed minimum profit share. The dispute arose from a 1992 commercial association contract for construction and operation of a building block, under which the claimant sought concession fees, interest, and penalties. The court held that the appellate court correctly declined to impose contractual liability for penalties because they were not expressly provided for in the parties’ agreement, while the awarded delay increases for the 1997–2002 period were properly based on contractual clauses and expert accounting findings; the decision is final and irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 1066 C. civ; Concession-fee claim partially upheld; penalties claim rejected for lack of contractual basis: Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat potrivit contractului de asociere din 13 august 1992 privind terminarea lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea blocului din ansamblul B., prin care s-a convenit achitarea unei taxe anuale de concesionare și a cotei parte de profit în cazul exploatării distincte stabilindu-se și o clauză penală potrivit art. 1066 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M.B. a chemat în judecată, la data de 3 decembrie 1999, pe pârâta A.L.B. București, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.068.451.246 lei taxă de concesiune și majorări, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2386 din 17 aprilie 2000, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția de netimbrare a cererii pentru toate capetele de cerere, deci insuficienta timbrare invocată de pârâtă, anulând acțiunea reclamantei ca insuficient timbrată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1364 din 1 noiembrie 2001, Curtea de Apel București a respins cererea de repunere în termen, a admis excepția și a respins apelul reclamantei, ca tardiv formulat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 19 din 13 ianuarie 2004, a admis recursul reclamantei, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că procesul verbal de comunicare a hotărârii instanței de fond este lovit de nulitate în raport de art. 92 și 100 C. proc. civ., situația în care apelul reclamantei nu era tardiv și trebuiau examinate motivele invocate.
După casare, prin decizia civilă nr. 315 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei, a anulat hotărârea instanței de fond, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile perioadei decembrie 1994 – decembrie 1996, respingând cererea pentru obligarea la plată pentru această perioadă. A fost admisă în parte acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata următoarelor sume: pentru tronsonul 1 taxă concesionare: 255.870.532 lei, majorări de întârziere 180.059.962 lei; penalități de întârziere 37.762.723 lei; profit minim garantat 1997 – 2002 de 326.983.815 lei cu 381.465.975 lei majorări de întârziere; pentru tronsoanele 2, 3, 4 – taxă de concesiune de 661.204.390 lei; majorări de întârziere de 472.936.675 lei; penalități de întârziere de 95.611.071 lei; profit minim garantat de 1.016.855.939 lei; majorări de întârziere de 2.648.477.634 lei.
Prin decizia nr. 658 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins cererea de lămuriri și completare a deciziei de mai sus.
Împotriva acestor din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat două recursuri, solicitând, în esență, obligarea pârâtei și la plata penalităților aferente cotei de profit minim garantat, prevăzute de O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare, privind executarea creanțelor bugetare, respectiv și pentru anii 1997 și 1998 omiși de instanțe.
Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat potrivit contractului de asociere din 13 august 1992 privind terminarea lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea blocului din ansamblul B., prin care s-a convenit achitarea unei taxe anuale de concesionare și a cotei parte de profit în cazul exploatării distincte stabilindu-se și o clauză penală potrivit art. 1066 C. civ.
În ceea ce privește susținerile recurentei reclamante privind obligarea pârâtei și la plata de penalități de întârziere aferente cotei de profit minim garantat, se constată că în mod corect instanța de apel nu a angajat răspunderea contractuală a pârâtei, întrucât acestea nu rezultă că au fost prevăzute expres prin convenția părților.
De altfel, bazându-se pe verificările contabile efectuate prin raportul de expertiză, instanța de apel a acordat pentru acest capăt de cerere majorările de întârziere aferente.
Cu alte cuvinte, instanța de apel, constatând neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtă a angajat corespunzător răspunderea contractuală a acestuia atât în ce privește taxele de concesiune cât și cota de profit în conformitate cu clauzele contractuale exprese stabilite de părți, pentru perioada 1997 – 2002, susținerile recurentei din cererea de îndreptare fiind corect respinse.
În consecință, recursurile reclamantei se privesc ca nefondate și vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.M.B. prin P.G., împotriva deciziei comerciale nr. 658 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 februarie 2006.