Corporate liability claim dismissed as subsidiary to specialized statutory procedure; appellate reversal quashed

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3774/2004, cu precizările ulterioare, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C. SA București, SC C. SA Ploiești, D.R.F., M.D., V.D.R.I. și M.S., să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., prejudiciul creat societății de către pârâtul V.D., urmare a semnării adresei din 21 mai 2004 către A.V.A.S., prin care a angajat societatea la plata unei sume nedatorate.

Prin ultima precizare a cererii, reclamanta a arătat că înțelege să se judece numai cu acest din urmă pârât, renunțând la capătul de cerere formulat inițial, ce vizează constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. din 29 martie 2004.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1636 din 3 septembrie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârât, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de intervenientul D.R.F.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 1322 din Legea nr. 31/1990 invocate de pârât, reclamanta întemeindu-și acțiunea pe cele art. 111 C. proc. civ., însă acțiunea în constatare exercitată în temeiul textului astfel indicat este inadmisibilă întrucât reclamanta are la dispoziție acțiunea în realizare, în condițiile procedurii speciale instituită prin art. 149 din Legea nr. 31/1990, pentru cenzurarea faptelor săvârșite de administratorii societății.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 48 din 9 februarie 2005, admițând apelul declarat de reclamanta C.E., a anulat hotărârea primei instanțe și, evocând fondul, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea modificată și cererea de intervenție. În consecință, a constatat inexistența dreptului pârâtului V.D.R.I. de a semna adresa din 21 mai 2004 către A.V.A.S. București. S-a luat act de declarația reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, în esență, că prin adresa indicată erau recunoscute către A.V.A.S. plăți eșalonate care angajau societatea la suma finală de 2.575.093 dolari S.U.A., contrar încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la 12 mai 2004 din care rezultă că suma datorată este de numai 359.436 dolari S.U.A., iar pârâtul nu avea calitatea necesară pentru semnarea ei, nefiind împuternicit nici de către A.G.E.A. în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâții SC C. SA București, SC C. SA Ploiești și V.D.R.I.

Pârâta-recurentă SC C. SA București a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 10, în prezent abrogat, și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut că instanța de apel, în mod greșit, nu s-a pronunțat unui mijloc de probă, respectiv acela de a se reține că sentința civilă nr. 1305/2004, considerată determinantă în soluționarea apelului, nu este irevocabilă, deși a fost atenționată cu privire la această împrejurare, hotărârea atacată fiind dată totodată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fără a se examina și reține caracterul subsidiar al acțiunii în constatare și inadmisibilitatea acesteia în condițiile în care Legea nr. 31/1990 a instituit pentru acționari un mijloc special de control asupra activității administratorilor.

Deși a făcut referire în drept la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea recursului său pârâta-recurentă SC C. SA Ploiești a susținut doar că instanța de apel nu a ținut cont de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare și de faptul că în speță aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 149 din Legea nr. 31/1990, care a instituit o procedură specială, pusă la îndemâna acționarilor pentru cenzurarea activității administratorilor, precum și cu cele ale art. 150 din aceeași lege care reglementează acțiunea în răspundere a administratorilor, ca acțiune în realizare ce aparține în exclusivitate adunării generale, aspecte ce pot fi circumscrise numai situației reglementate prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text prin prisma căruia urmează a fi examinat acest recurs.

Recurentul V.D.R.I. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că la termenul din 3 septembrie 2004, în ședință publică, reprezentantul reclamantei și al intervenientului a precizat că obiectul acțiunii se întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât se solicită a se constata prejudiciul cauzat societății ca urmare a semnării respectivei adrese, instanța de apel reținând în mod greșit că s-ar fi solicitat să se constate că acesta nu avea dreptul să semneze respectiva adresă. A apreciat, de asemenea, că neindicarea în dispozitiv a părților care au mai rămas în proces atrage anularea hotărârii, iar pe fondul cauzei soluția este greșită, considerentele reținute de instanța de fond fiind cele corecte și susținute de prevederile legale indicate.

Recursurile sunt întemeiate.

Examinând motivele de recurs invocate, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține că în speță este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Pentru a se concluziona astfel au fost avute în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. O atare acțiune nu este admisibilă însă dacă partea poate cere realizarea dreptului, astfel cum se prevede prin teza a II-a a aceluiași text. Prin urmare, art. 111 C. proc. civ. consacră principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acțiuni.

În speță, reclamanta a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtului de a angaja societatea la plata unor sume către A.V.A.S., susținând că prin semnarea adresei în discuție au fost prejudiciați atât acționarii cât și societatea. Ori, Legea nr. 31/1990 a instituit o procedură specială atât pentru cenzurarea activității administratorilor, cât și pentru antrenarea răspunderii acestora. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 149 din această lege, în forma anterioară ultimei republicări, orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele cu privire la care apreciază că se impune a fi cenzurate, iar cenzorii sunt obligați să le verifice și, daca le găsesc reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală.

Acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, etc. are un caracter social, fiind o acțiune în realizare, ce tinde la reîntregirea patrimoniului social micșorat ca urmare a activității defectuoase a acestora. Așa fiind, după cum declară în mod categoric textul, o atare acțiune poate fi valorificată numai de adunarea generală.

Pentru protejarea intereselor acționarilor minoritari, s-a instituit însă, prin art. 152, dreptul oricăruia dintre aceștia de a introduce, în numele societății, acțiunea în răspundere, în cazul în care administratorul încheie acte juridice care prejudiciază societatea, iar aceasta, din cauza poziției deținute de respectivul administrator, nu acționează în vederea recuperării prejudiciului. Acțiunea își păstrează și în acest caz caracterul social, fiind exercitată în folosul societății, în scopul reîntregirii patrimoniului acesteia.

În acest context, caracterul subsidiar al acțiunii formulate de reclamant este evident, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. Mai mult, în raport cu caracterul special al prevederilor Legii nr. 31/1990, mai sus indicate și cu modalitatea în care acțiunea a fost formulată, se poate reține chiar și caracterul său abuziv, fiind întrebuințată pentru a se ajunge, printr-o altă procedură, la obținerea confirmării unei pretinse situații de fapt, deturnată fiind astfel de la scopul consacrat al acțiunilor în constatare declaratorii, acela de a se înlătura o anumită stare de incertitudine.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, modificându-se decizia nr. 48 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanta C.E. și intervenientul D.R.F., împotriva sentinței nr. 1636 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de pârâtul-recurent V.D.R.I., nu poate fi reținut, în condițiile în care aspectele invocate în dezvoltarea lui nu vizează schimbarea naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al unui act juridic dedus judecății, ca urmare a interpretării greșite a acestuia, în sensul prevederilor textului indicat, ce se impun a fi coroborate, în mod evident, cu cele ale art. 969 și următoarele C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții SC C. SA București, SC C. SA Ploiești și V.D.R.I.

Modifică decizia nr. 48 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ în sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta C.E. și intervenientul D.R.F. împotriva sentinței civile nr. 1636 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.