Commercial late-payment penalties: validity of contract clauses over pre-contractual firm orders

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 9 septembrie 2004, în urma declinării competenței de către Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1031 din 28 iunie 2004, astfel cum a fost precizată, reclamanta CNI C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.C. SA obligarea acesteia la plata sumei de 1.036.440.904 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturile din 30 aprilie 2001 și 31 mai 2004 calculate până la data de 27 aprilie 2004 și 6 mai 2004, date la care au fost achitate cele două facturi.

Prin sentința comercială nr. 12413 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 29 iunie 2000 pârâta a solicitat prin comanda reclamantei executarea lucrării C. scrisă de S.V.C. într-un tiraj de 2001 exemplare. Această comandă fermă a fost urmată de executare, aspect care rezultă atât din răspunsurile pârâților la interogatorii cât și din conținutul facturilor la care reclamanta face referire în motivarea acțiunii.

Astfel, facturile fiscale din 30 aprilie 2001 și din 31 mai 2004, emise de vânzătoarea serviciilor, societatea reclamantă, au ca temei comanda din data de 29 iunie 2000.

Ulterior, la data de 12 ianuarie 2001 intervine contractul care prevede la articolul 14 și clauza penală și în temeiul căreia reclamanta a formulat prezenta acțiune.

Deși nu și-a executat obligația conform convenției de la 29 iunie 2000 (lucrarea nefiind executată în ceea ce privește numărul de exemplare solicitat de pârâtă) se prevalează de clauza penală stipulată într-o convenție încheiată ulterior, ignorând propria culpă în executarea cu întârziere a obligațiilor celeilalte părți.

Împotriva acestei sentințe, cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii.

În motivare, apelanta a arătat că penalitățile de întârziere au fost calculate conform art. 7 din contract. Că lucrările executate au fost cuprinse în spațiul poligrafic din anul 2001 stau dovadă facturile fiscale din 30 aprilie 2001 și 29 mai 2001 și avizele de însoțire a mărfii.

Se invocă de asemenea că între părți s-a încheiat o tranzacție la data de 20 martie 2003 cu privire la datoriile înregistrate reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în anii 2001, 2002 și 2003.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 434 din 20 mai 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de CNI C. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii, prin aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit că aplicabil între părți nu este contractul ci comanda. În dezvoltarea acestui motiv reclamanta arată că orice comandă urmată de executare valorează contract, că facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii dovedesc că aplicabil în cauză este contractul și că tranzacția încheiată între părți la 20 martie 2003 dovedește obligația pârâtei de a plăti penalitățile de întârziere calculate, conform contractului.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Instanțele au făcut o greșită aplicare a legii atunci când au apreciat că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în baza comenzii din 29 iunie 2000 și nu în baza contractului dintre părți.

Executarea comenzii primite de către reclamantă s-a făcut ulterior încheierii contractului și în baza acestui contract, cu toate clauzele sale, inclusiv cele privitoare la penalitățile de întârziere, iar facturarea s-a făcut, de asemenea ulterior, respectiv în lunile aprilie – mai 2001. Astfel, toate raporturile comerciale dintre părți s-au derulat sub imperiul prevederilor contractului, fiind deci aplicabile prevederile art. 1066 C. civ. Acest fapt este confirmat și de tranzacția încheiată de părți, care vizează, contrar celor susținute de instanța de apel, și facturile, iar la pct. III prevede că „debitoarea SC E.C. SA datorează pentru facturile emise, penalitățile prevăzute în respectivele contracte care se vor calcula începând cu a 31 zi de la facturare până la data efectivă a plății, conform contractelor încheiate”.

Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să admită recursul reclamantei și modificând decizia atacată să admită apelul reclamantei schimbând sentința instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta intimată urmează a fi obligată să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în fond, apel și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta CNI C. SA București, împotriva deciziei nr. 434 din 20 mai 2005, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București, modifică decizia atacată, admite apelul reclamantei, schimbă în tot sentința instanței de fond în sensul că admite acțiunea precizată și obligă pârâta SC E.C. SA București către reclamanta CNI C. SA București la plata sumei de 1.036.440.904 lei, reprezentând penalități de întârziere și la 71.974.786 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 noiembrie 2005.