Eviction for lack of title: validity of share purchase contracts and incorporation decisions as property titles

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R.A.D.E.T. București a chemat în judecată pe pârâta SC Ș.Ș.A. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul deținut, fără titlu, în București.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.R. prin M.F. pe motiv că cei 1615 acționari au dobândit un drept de proprietate de la S.R. și în situația admiterii acțiunii principale chematul în garanție să acopere prejudiciul suferit de acești acționari.

Prin sentința nr. 8829 din 26 iunie 2002 a fost anulată acțiunea reclamantei ca insuficient timbrată și a fost respinsă cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1698 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pârâta și-a precizat cererea de chemare în garanție în privința raportului juridic obligațional dedus judecății, apreciind că prin modul în care acesta s-a constituit și având în vedere scopul și finalitatea urmărite la momentul nașterii raportului juridic, natura sa este una contractuală, iar temeiul cererii de chemare în garanție îl reprezintă răspunderea civilă contractuală (art. 1336, art. 1352 și art. 1360 C. civ.).

Prin sentința civilă nr. 15403 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 252 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei și evacuării pârâtei din spațiul situat în București, format din teren, construcții și dotări.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanție pentru lipsa calității procesuale pasive a M.F.P.

S-a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că apelantei-reclamante i s-a constatat printr-o sentință irevocabilă dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe – teren, construcție și dotări (sentința civilă nr. 5027 din 16 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția comercială, dos. nr. 6900/2002, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curții de Apel București, secția comercială și irevocabilă prin decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Ca urmare, s-a reținut că hotărârea judecătorească irevocabilă de constatare a dreptului de proprietate a R.A.D.E.T. se bucură de autoritate de lucru judecat și că în mod eronat instanța de fond a apreciat că reclamanta are la îndemână acțiunea în revendicare.

Deasemenea, s-a reținut că în mod eronat a apreciat instanța de fond că într-o acțiune în evacuare nu se pot compara titlurile din moment ce evacuarea se pronunță ca urmare a analizei existenței sau inexistenței titlului.

Considerând că proba dreptului de proprietate se poate face atât prin actele juridice translative de proprietate cât și prin cele declarative de drepturi, instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă nu a fost în măsură să prezinte probe în susținerea titlului său.

Constatând că din probele administrate în cauză rezultă că intimata-pârâtă nu a avut în proprietate niciodată spațiul format din teren, construcții și dotări instanța de apel a reținut că aceasta nu-l putea înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale ca societate comercială prin decizia organului administrației locale și ca atare îl deține fără titlu.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta susține, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor legale procedurale privind obiectul cauzei (temeiul juridic) și a celor privind obligativitatea verificării corectei investiri a instanței, sub aspectul competenței materiale, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recurenta susține că acțiunea în evacuare nu era de competența secției comerciale a tribunalului întrucât reclamanta nu putea formula decât o acțiune în revendicare, iar competența de soluționare a acesteia revenea instanței civile.

Deasemenea, susține că anterior reorganizării realizată potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990 SC Ș.Ș.A. SA a avut un drept de administrare și de folosință asupra imobilelor în discuție, iar prin reorganizarea în societate comercială pe acțiuni a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor respective, care au intrat în capitalul social, deținut inițial de stat și ulterior de acționari.

Pentru susținerea motivelor de recurs, se face trimitere la o întâmpinare depusă în dosarul nr. 6940/1999 al Tribunalului București, secția comercială.

La data de 27 iulie 2005 recurenta depune un recurs împotriva aceleiași decizii întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care cuprinde dezvoltarea acestui motiv precizat în recursul declarat în termen.

Examinându-se susținerile recurentei se constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Din verificarea actelor și lucrărilor se constată că instanța a fost sesizată cu o acțiune în evacuare și că părțile în proces sunt societăți comerciale, situație în care competența de soluționare revine instanței comerciale și nu instanței civile cum susține recurenta nesocotind principiul disponibilității.

Reclamanta s-a adresat instanței cu o cerere de evacuare pentru lipsă de titlu a pârâtei, existența dreptului de proprietate al acesteia fiind stabilită prin sentința civilă nr. 5027 din 16 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curții de Apel București, secția comercială și irevocabilă prin decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Existența dreptului de proprietate fiind stabilită nu mai era necesară o acțiune în revendicare care ar fi pus în discuție un drept recunoscut.

Față de această situație și având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta a avut în proprietate spațiul format din teren, construcții și dotări, situație în care nu putea să-l înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale, instanța de apel a considerat în mod corect că decizia nr. 1213 din 17 decembrie 1990 a P.M.B., prin care s-a înființat SC Ș.Ș.A. SA cu un capital social de cca. 33 mil. lei, din care nu făceau parte bunurile în litigiu, (dosar nr. 220/2004 Curtea de Apel București) nu constituie titlu de proprietate care să poată fi opus reclamantei.

Susținerea recurentei că după reorganizarea în societate comercială pe acțiuni a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor respective care au intrat în capitalul său social prin cumpărarea de acțiuni de către acționari nu poate fi reținută întrucât pe de o parte aceste imobile nu făceau parte din capitalul social, iar pe de altă parte contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 30 aprilie 1999 nu constituie titlu de proprietate, acțiunile constituind o fracțiunea din capitalul social format din aportul acționarilor.

Dealtfel, din conținutul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (art. 7.6 și art. 8.10) rezultă că societatea nu deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și că la încheierea acestui contract se cunoștea existența litigiului cu R.A.D.E.T.

În consecință, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC Ș.Ș.A. SA București, împotriva deciziei nr. 252 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 noiembrie 2005.